Loviți de trenul oportunităților

Probabil că întrebarea „Dacă ai avea (inserați sumă astronomică de bani), ce ai face cu ei?” este deja arhicunoscută, gândită și regândită de fiecare dintre noi. Motivul este de la sine înțeles – când orice lux este la un cuvânt distanță, cine nu ar rămâne blocat pentru câteva minute în această fantezie?

Această întrebare este doar o ramură ce aparține unei întregi grădini de posibilități, iar dacă am săpa până la rădăcina acesteia, am ajunge la o concluzie extrem de simplă: „Eu, un muritor de rând, nu am la fel de multe oportunități ca o persoană cu influență. Cum ar fi dacă le-aș avea?”. Ei bine, am decis să lansez câteva întrebări pornind de la această temă unor tineri ca mine și ca tine – iată răspunsurile lor:

I: Dacă ai ocupa o poziție importantă în Ministerul Educației, care ar fi prima schimbare pe care ai face-o?

Ana, 17 ani: Într-o situație total irealizabilă, cel mai probabil aș șterge totul și aș lua-o de la capăt… realistic vorbind, totuși, aș face schimbări majore în orar, programă etc.

Diana, 19 ani: Cred că primul lucru pe care l-aș face ar fi o conferință publică în care aș vedea problemele actuale, urmând să iau câteva măsuri la nivel de organizare, precum orarul, buna desfășurare a orelor de curs, materiile care trebuie actualizate și, desigur, resursele pentru cursuri.

Alex, 15 ani: Aș schimba modul în care sunt ținute orele – mai multă interacțiune cu elevii în schimbul predării monotone cu care suntem obișnuiți acum și subiecte mai de actualitate.

Răzvan, 16 ani: În primul rând, aș testa psihologic toți profesorii, urmând să fac orele mai interactive și mai captivante.

Eliza, 17 ani: Sunt atât de multe lucruri care trebuie schimbate, dar cred că aș începe cu regulamentul școlar de ținută al elevului, deoarece culoarea părului sau piercing-urile nu mi se par „indecente”. Cred că școala îngrădește libertatea de exprimare și creativitatea elevului.

I: Dacă ai putea da un TED Talk, despre ce ar fi?

Ana: Aș face un discurs despre cum să capeți încredere în tine și cum să-ți recunoști propria valoare.

Diana: M-aș referi la lucrurile pe care ni le dorim, însă nu avem suficient curaj să le facem.

Alex: Mi-ar plăcea să vorbesc despre preocupările adolescenților și cum tind să fie câteodată stigmatizate.

Răzvan: Aș vorbi despre cum să te poți îmbunătăți pe tine însuți sau cum să-ți organizezi cât mai eficient timpul.

Eliza: Mi-ar plăcea să dau un TED Talk despre feminismul în rândul adolescentelor.

I: Ce premiu renumit (Oscar, Nobel, Grammy, Pulitzer etc.) ți-ar plăcea să primești?

Ana: Cine nu visează să câștige un Oscar?

Diana: Dacă aș fi actriță, evident că ar fi extraordinar să primesc un Oscar pentru un film de mare succes.

Alex: Iubesc să scriu, așa că, implicit, Pulitzer.

Răzvan: Pulitzerul este visul tuturor scriitorilor, așa că aș fi extaziat dacă aș câștiga unul într-o zi.

Eliza: Mi-ar plăcea să primesc un Oscar pentru soundtrack-ul unui film.

I: Dacă ai putea dona o sumă foarte mare de bani unei cauze, ce cauză ai alege?

Ana: Aș ajuta persoanele din țări subdezvoltate.

Diana: Aș dona, fără nici cea mai mică ezitare, copiilor care nu au ce mânca și nu au posibilitatea de a primi o educație.

Alex: Mi-ar plăcea să ajut copiii cu dizabilități sau cu probleme de sănătate.

Răzvan: Aș ajuta tinerii care nu-și permit să meargă să studieze în străinătate sau care nu-și pot începe cariera din motive financiare.

Eliza: Dacă banii ar fi de folos pentru asta, aș eradica discriminarea LGBTQ+ în România.

I: Dacă ai putea fi gazda unei emisiuni de mare succes, ce tip de show (reality TV, talk show politic sau de modă, concurs etc.) ai alege?

Ana: Probabil reality sau modă, fiind pasiunile mele.

Diana: Mi-ar plăcea un show politic, în care să dezbat subiecte de actualitate sau ce se întâmplă la Casa Albă, dar și ceva mai comercial, ca un concurs sau ceva de modă.

Alex: Ar fi destul de interesant să fiu gazda unei emisiuni de seară, ca Jimmy Fallon sau Seth Meyers, în care se abordează mai multe teme.

Răzvan: Mi-ar face plăcere să fiu gazda unei emisiuni în care în fiecare seară se aduc oameni cu povești emoționante, ca victime ale Holocaustului sau persoane care vin din zone defavorizate ale lumii.

Eliza: Din moment ce nu mă uit la televizor, mi-ar plăcea să am un podcast cu temă muzicală, dar care atinge și alte teme precum politica, industria entertainment-ului și așa mai departe – practic, cum se reflectă acestea în muzică.

Așadar, acestea sunt doar câteva dintre miliardele de oportunități pe care le întâlnesc persoanele cu influență din lume. Dacă ți-ai dori să fii în aceeași situație într-o zi, chiar nu este imposibil. Toate lucrurile grozave pornesc de la același start: o idee, o destinație și, cel mai important, o doză nelimitată de voință.

Autor: Anca Simion
Grafică: Ioana Petcu