Umanista și naturalistul

Se spune că experiența liceului variază foarte mult în funcție de „infama” alegere pe care orice elev trebuie să o facă la sfârșitul clasei a opta: profil real sau uman? O dezbatere lungă, adesea plictisitoare și frustrantă, de stresul căreia sunt fericit să fi scăpat. Ca oriunde, trebuie să ținem cont de contrastul izbitor dintre esență și aparență, în cazul acesta, dintre ce înseamnă să fii elev la științele naturii sau științe sociale versus felul în care sunt percepute cele două specializări (pe care mulți le-ar situa la poli opuși).

În încercarea de a dezlega ițele încurcate ale vieții de liceu, autorii vă propun următoarea ipoteză: o zi din viața unui „viitor absolvent al dreptului” privită prin ochii unui „celebru viitor chirurg” și vice-versa…

Deschid cu greu ochii și privesc neputincios ceasul…ora 7. Ziua unui naturalist începe întotdeauna devreme, admiterea la medicină n-o să se ia singură! Programul de azi? Meditații la chimie, urmate de două ore de chimie, intercalate cu două de biologie, una de fizică și una de mate. Mulțumesc Providenței pentru singuratica oră de franceză, poate atunci voi fi în stare să mai repet câte ceva.

Acizii carboxilici sunt derivați ai hidrocarburilor care conțin în moleculă una sau mai multe… bine, teoria e mai complicată, dar măcar vom face experimente, nu-i așa? „Scoateți o foaie de hârtie. Se dau următoarele reacții chimice…”. Se pare că norocul m-a părăsit.

Lecția de biologie pare însă promițătoare: ochiul. Cum a apărut un organ atât de avansat? (dacă nu am știi mai bine, am putea spune chiar perfect). Răspunsul „biologului” este calm și la obiect, se vede că a mai avut deja conversația asta: pași evolutivi mici, durate enorme de timp și selecție naturală. Dar cum putem vorbi de evoluție în privința ochiului? Ce ai face cu doar jumătate de ochi? Dacă nu s-ar afla în starea prezentă, nu ar funcționa. Răspunsul vine și de aceasta dată imediat: gândește-te altfel, ai prefera să vezi mai prost sau să nu vezi deloc? Tind să cred că vei prefera prima variantă. Primii ochi nu erau altceva decât niște zone ale pielii sensibile la lumină, suficient însă pentru ca strămoșii noștrii să-și poată da seama dacă afară e zi sau noapte. De aici, pe parcursul a milioane de ani, ochii au ajuns la stadiul pe care îl găsim azi la oameni, iar etapele intermediare sunt vizibile în întregul regn animal.

Clopoțelul ne întrerupe șirul gândurilor. Lumea se pregătește, obosită și fără chef, de ultima oră. Cele două profiluri nu sunt atât de diferite până la urmă… La fizică, ceva despre „generatoare sincrone monofazate”. Prind din zbor cuvintele „bară de plutoniu” și „nuclear”, însă atenția mea este deja epuizată. Tot ce îmi vine în minte legat de subiect este Criza Rachetelor din Cuba și o imagine cu Hrușciov și Kennedy discutând tensionat la Viena. Mă întreb cum se descurcă colega mea, devenită umanistă peste noapte…

Îmi țin capul în mâini, simt erupțiile materiei cenușii care îmi remodelează creierul, cum munții cutanați se înalță pe rifturile neuronale, Mont Blanc? Nu, acela nu cunoaște alte tărâmuri în afara Elveției, cu atât mai puțin gândurile mele de chimistă, devenită azi o umanistă chinuită.

1967, a avut loc primul transplant de inimă, iar în 1963 prima femeie a ajuns în cosmos… sau era invers? 1963, simplu de reținut, multipli de 3, doar ca descrescător, pentru 1967 nu am o regulă. Ah.. bateria de la fizică nu avea niciodată 3 momente istorice pe rezistor; și cu 3 formule rezolvam problema, aici 25 de pagini, dar tot nu pot explica de ce Hitler ura evreii. Stai, asta-i psihologie, ar trebui să fie usor, seamănă cu biologia, nu? Nu?! … nu… Sigur nici Hitler n-a stiut ce culoare avea manualul lui de psihologie, probabil că dacă l-ar fi deschis, măcar o data, cartea de istorie ar fi avut un numar *infinit* semnificativ de pagini inexistente.

Îmi ridic tâmplele din palme, simt mirosul de mai, de vară, de.. teze?! Iar eu nu înteleg nici măcar de ce sunt un individ și nu un suflet. E în regulă, am timp, e logic: Conceptul de persoană este desemnat ca fiind un ansamblul ins… Înger, îngerașul meu, Spune-i tu lui Dumnezeu, Că învăț de-acum la alcooli, Fac și problemele cu moli. Iar acum vorbesc în rime, grozav.. Măcar atunci când dai teză la mate, n-ai nevoie de 3 cărți citite și o lucrare de licență ca să realizezi că nu știi ce se întâmplă, dar, că tot veni vorba de incertitudini, oare unde mi-am lăsat caietul de latină? Eh.. Quaere et invenies.

Doar seara nimic nu s-a schimbat. Nici pentru mine, nici pentru cel ce-a fost forțat astăzi să urmeze reguli și să-și stăvilească nevoia de poveste. Ne-am întors ambii la foi scrise, el la Tolstoi, eu la Paler, iar universul se află în ordine din nou. De mâine revin la manualul albastru cu molecule albe pe coperți, iar umanistul pierdut printre hematii se reîntoarce pe vârfuri de munți, în mijlocul războaielor antice. Dar mereu, doar la aceste ore, și globulele împreună cu marile descoperiri ale lumii se pierd printre spațiile goale dintre cuvinte.

Articol: Vlad Adamescu, Sophie Parea
Foto: Monica Seiceanu