Un film mai bun decât o carte…?

Când am terminat de văzut Parfum de femeie pentru prima dată, mi-am spus că un film mai frumos de atât nu are să existe. După încă 2-3 vizionări, încă este unul din favoritele mele, pentru puritatea întâmplărilor și pentru amalgamul de sentimente, rar întâlnite în ziua de azi. De această dată, simplitatea realistă a situației, alături de o distribuție impecabilă deosebesc pelicula de restul dramelor.

Povestea începe cu tânărul Charlie Simms (interpretat de Chris O’Donnell), un student înțelept, dar modest, a cărui viață de zi cu zi este pusă în dificultate din cauza lipsei de bani. Așa ajunge să caute un job temporar pentru a-și plăti o excursie de Crăciun și acceptă să îl îngrijească pe colonelul Frank Slade, veteran de război rămas orb după un accident, interpretat de nimeni altul decât Al Pacino. Ceea ce pare a fi un weekend obișnuit ajunge să fie o adevărată aventură.

Fără să vrea, Charlie este martorul unei farse a colegilor asupra directorului școlii sale. Cel din urmă îl amenință cu exmatricularea dacă nu cooperează în prinderea vinovaților. În alternanță, în ciuda problemelor care par să nu se mai termine, tânărul decide să îi facă pe plac lui Slade și să îl însoțească într-o excursie de neuitat la New York. Aici iese la iveală caracterul incredibil al colonelului, personaj complex, impulsiv din fire, chiar violent, de un umor aparte, cu gusturi fine, dar care se dovedește a fi sensibil, în special într-o privință – femeile.

Deși toate întâmplările filmului au fost deosebite, au existat anumite scene care au devenit emblematice. Una din ele ar fi celebrul tango dansat impecabil cu o fată, într-un restaurant select, acompaniat de Por Una Cabeza, piesă la auzul căreia este imposibil să nu ți se întipărească imediat un zâmbet pe buze. În ciuda dizabilității sale, Slade reușește să ilustreze probabil cel mai fermecător dans pe care l-am văzut vreodată, tocmai datorită pasiunii și a spontaneității care l-au făcut, în sfârșit, fericit. De asemenea, nu există cuvinte pentru discursul său de la sfârșitul filmului, în fața a sute, poate mii de studenți. Rămâne să îl vedeți cu ochii voștri.

Colonelul apare ca o figură paternă, măcinat de nedreptăți și de pustietate, Charlie fiind timid, dar neașteptat de răbdător și hotărât… Așa ajung protagoniștii să se salveze unul pe celălalt.

După ce am văzut cartea pe raftul unei librării, m-am abținut cu greu să nu o cumpăr imediat. Scrisă de autorul Giovanni Arpino, este o lectură simplă, a cărei acțiune se mută în Italia. Este adevărat, personalitatea și stilul de trai al țării sunt inegalabile, întâmplările căpătând o tentă unică. Ideile principale sunt păstrate, însă cred cu tărie că filmul este net superior. Neobișnuit, având în vedere că de obicei cărțile sunt mult mai bune! Deși dificil de adaptat pentru peisajul american, a reușit să capteze în mai mare măsură esența trăirilor protagoniștilor. Acest lucru se datorează, în opinia mea, actorilor care au excelat în a transmite atât bucuria pură, cât și cele mai adânci laturi ale depresiei.

Un alt motiv ar mai putea să fie feblețea colonelului pentru femei, fapt nu atât de bine conturat în carte. Întreaga latură sensibilă a filmului a orbitat în jurul idealizării sexului feminin, privit ca o minune, ca un dar… sau, în stilul caracteristic al lui Slade, „God must have been a fuckin’ genius.” Este o adevărată plăcere să vezi cum acesta recunoaște orice parfum pe care îl purtau femeile din jurul său, dar și sclipirea din ochii acestora, fermecate și ele de un asemenea personaj.

Fie că e o seară liniștită de vineri sau o după-amiază ploioasă de sâmbătă, acest film merită vizionat. Consider că părerile asupra cărții sunt împărțite și cu siguranță există cineva care ar iubi-o. De aceea, vă invit să explorați Parfum de femeie – unic, răscolitor, fascinant.

Text: Alexandra Gheorghiade

dans1