Viața e cum ți-o dă Dumnezeu

E miercuri. Doamna Viorica coboară grăbită cele patru etaje ale blocului 33 de pe bulevardul Dacia. Este ultima zi în care noul partid, PRÎ (Partidul România Înțeleaptă), mai acceptă înscrieri pentru statutul de membru. În stație, așteaptă câteva minute autobuzul care o va duce până la Intercontinental. Partidul avea sediul chiar lângă și își câștigase renumele deoarece are numeroase piscine, saloane de masaj și băi cu nămol. Chiar Viorica primise ieri o broșură a partidului pe care erau imprimate toate aceste facilități, în frunte cu sloganul ,,Omul este cea mai înțeleaptă variantă a sa când se relaxează”.

Cu două stații înainte de cea la care cobora, femeia este atinsă pe umăr de-un bărbat aspru, cu o vestă albastră, lucioasă. I se cere abonamentul, dar Viorica îi răspunde dibace că e pensionară și n-are nevoie de abonament. Bărbatul n-o crede, parcă n-arată ea a 65 de ani și-i cere talonul de pensie. Intervine un alt călător care afirmă că purtarea controlorului este deplasată, având în vedere că femeia are cu siguranță peste 70.

Ușile se deschid și Viorica o ia la fugă, uitându-se mereu înapoi să n-o urmărească controlorul. ,,Ce întâmplare bizară”, gândește ea, n-a mai fugit niciodată până acum de-o formă de autoritate: își creează scenarii în care ar fi putut ajunge la pârnaie. Sângele îi fierbe tot mai tare în vene: simte că trăiește. Lasă regretele pentru ziua de mâine. Exact o astfel de atitudine ar trebui să aibă un adevărat lider politic și-i răsare în minte imaginea lui Napoleon călare.

Mai are un pic și ajunge la sediul partidului. Se uită în stânga, în dreapta, în față, în spate. Simte c-o urmărește cineva. Poate a fost pozată în autobuz și acum poliția este pe urmele ei. Poate chiar acum, numele și fața ei sunt pe toate canalele de televiziune, alături de cei mai tenace infractori ai deceniului.

În orice caz, nimic n-o mai oprește acum din a deveni un membru proaspăt și activ al partidului. A ajuns. Clădirea arată întocmai cum și-o imaginase: înaltă, aurie, cu uși glisante. Se înscrie la ghișeu și urmează să fie chemată la interviu într-o jumătate de oră. Mirosul de clor pătrunde în holul de așteptare când un grup de doamne, cu părul în bigudiuri, se plimbă în halate și șlapi. Inima Vioricăi bate cu putere, știa ea că broșurile nu mint. Așteaptă cu sufletul la gură să fie chemată la interviu. Își repetă câteva răspunsuri, ca de exemplu: ,,Abia la vârsta aceasta am hotărât să devin „politiciancă” deoarece odată cu vârsta vine și înțelepciunea. Iar fără înțelepciune, nu se face nimic în țara asta”.

Dintr-odată, răsună din capătul holului: ,,Viorica Pavel, sala 2, vă rog.”. Sala este mai degrabă o camera mică și întunecată, cu o masă pătrata în centru. De cealaltă parte a mesei, stă o femeie îmbrăcată într-un costum negru, cu buclele blonde răsfrânte. O roagă pe Viorica să-și pună mâna pe inima și să cânte cu intonație imnul. O întreabă apoi dacă are copii, unde lucrează soțul ei și de ce la vârsta dânsei a decis să se implice în bunăstarea țării. Viorica știe ce să-i răspundă.

După ce o ascultă, femeia se încruntă și se apleacă spre Viorica. Lumina îi bate cu tandrețe pe chip; n-are mai mult de 25 de ani. Restul interviului decurge bine, dar femeia își păstrează indignarea vizibilă. După ce părăsește sala, este preluată de un tânăr care-i face turul sediului. A numărat nu mai puțin de 20 de piscine, 15 saloane de masaj și 4 băi cu nămol. Când să iasă din clădire, paznicul o întreabă ce vârstă are și îi șoptește apoi că ,,Nu iau ăștia de peste 40, doamnă, așa ne-a zis șefu’.”. Viorica ripostează, zicând că a văzut un grup de doamne de vârstă ei care se plimbau țanțoș în prosop și șlapi chiar mai devreme: ,,Alea-s mamele membrilor, doamnă.”.

Viorica nu este însă genul de om care să accepte un refuz pe atât de ofensiv. Se înscrie la o mulțime de alte partide, merge la interviuri regulat și este acceptată la destule. Când să sune să-și confirme statutul de membru, Viorica n-o mai face: știe acum că politică e mult prea superficială pentru ea. În schimb, candidează pentru postul de administrator al blocului 33 de pe Dacia și este încrezătoare că vecinii ei vor face alegerea bună.

Autor: Cuturela Tana

Grafica: Adriana Tomeci