Manual de instrucţiuni: Inima frântă

Cum poţi ştii dacă inima ta funcţionează? Numeri 143 de bătăi pe minut şi o laşi să ardă în momentele de emoţie intensă. Interesant cum, câteodată, focul umflă inima, iar alteori o face scrum. De cele mai multe ori, recunoaştem încă din clipa igniţiei flacăra şi ce urmări va avea ea, însă ce ne facem dacă, dintr-o dată, inima noastră se dilată atât de tare încât pocneşte? Cu alte cuvinte, ce ne facem dacă ceva bun se sfârşeşte tragic?

În astfel de momente, nici măcar pentru ,,generaţia vitezei” nu există buton de SKIP. Plângi, te enervezi, renunţi şi mai plângi un pic. Este normal, ba chiar indicat. Fie că ne-o spunem noi înşine în speranţa că ne vom trezi în dimineaţa următoare ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fie că ne-o repetă alţii pentru a nu mai fi nevoiţi să ne audă plângându-ne de milă, Treci peste nu face altceva decât să ne dea impresia de revenire la normal – echivalentul tratării unui cap spart cu un plasture. În astfel de momente, niciun articol şi niciun citat pus peste o fotografie generică nu vor face vreo diferenţă însemnată. De aceea, dacă vrei ca o experienţă, indiferent de modul în care s-a sfârşit, să însemne ceva şi te poată schimba cu adevărat, va trebui să ai curajul de a-ţi analiza gândurile şi sentimentele, ceea ce înseamnă să ai curajul de a-ţi permite să le trăieşti la intensitate maximă. Iar asta este la fel de complicat de făcut precum este de citit propoziţia anterioară. Unii dintre noi îşi pun ordine în gânduri prin scris, exact cum fac eu în momentul acesta, alţii prin meditaţie, ori prin conversaţii cu o altă persoană sau cu ei înşişi. Aşadar, nici pentru asta nu am un ,,how to” aplicabil oricui, oricând. Va trebui să descoperi modalitatea de a face asta de unul singur.

Am auzit pe cineva spunând odată că cele mai importante lecţii de viaţă vin ca urmare a unei inimi frânte. Şi iată cum, după ce am obosit de a plânge din durere, ajungem să o facem parcă din recunoştinţă. Ştiu că sună improbabil şi că oricât de tare am încerca, nu putem roti o situaţie şi urmările ei 180 de grade, din tragic în comic şi invers, însă ne putem strădui să vedem frumuseţea în modul în care am crescut şi ne-am transformat, în modul în care am avut prilejul de a cunoaşte şi mai multe despre noi înşine şi în modul în care am trăit o durere imensă direct proporţională cu o bucurie nemăsurată.

Deşi am început să scriu acest articol cu gândul de a-i scuti pe alţii de retrăirea unui val de sentimente neplăcute numai pentru a ajunge la concluzii similare, închei prin conştentizarea că nu poţi ajunge să crezi ceva cu adevărat până nu-l trăieşti pe propria piele. De aceea, nu îţi mai pot oferi decât câteva ultime gânduri de luat cu tine pe acest drum fără ocolişuri pe care va trebui să-l parcurgi, inevitabil, tu cu tine însuţi, dar nu de unul singur: Chiar şi numai o clipă de fericire intensă şi sinceră merită inima frântă de la sfârşit, aşa că nu te teme să-ţi laşi garda jos şi să-ţi asumi riscul unui final tragic cu gândul la posibilitatea unuia inexistent.

Autor: Daria Comeagă

Grafica: Andreea Lazăr