Ken Robinson – ,,De ce oare?”

„Picasso a spus odată asta: Toți copiii se nasc artiști. Problema este să rămânem artiști pe măsură ce creștem.“

Sir Ken Robinson. Pentru unii, un simplu nume, de care poate nu au auzit niciodată, însă pentru alții, numele acesta reprezintă o speranță, o nouă viziune, un bărbat ce dă glas gândurilor, fără a se teme. Care este subiectul pe care acesta îl abordează în majoritatea cărților, conferințelor, filmulețelor de pe youtube? Școala. Sistemul de învățământ și îmbunătățirea acestuia. Ken Robinson susține faptul că, nu numai că sistemul în sine ar trebui să evolueze, dar și metoda de predare. După spusele lui, artele ar trebui să fie la fel de importante precum matematica sau fizica. Și, să fim sinceri acum, nu are dreptate?

Adevărul este că trăim într-un paradox. Se zice mereu că adulții nu sunt la fel de creativi precum copiii. De ce? Ce se schimbă atât de drastic pe măsură ce creștem, încât atunci când ajunem să fim adulți, ne pierdem din creativitate? Ei bine, Ken Robinson a găsit răspunsul acestor întrebări. Acesta susține faptul că această problemă –lipsa creativității– cu care se confruntă oameni și organizații de pretutindeni este datorată sistemului din școlile și univesitățile pe care le-am urmat sau le vom urma.

În unul din discursurile sale din cadrul Ted Talks acesta a afirmat – ,,Vedem în toate astea cum își asumă copiii riscuri. Și dacă nu știu, tot încearcă. Am dreptate? Nu se tem de greșeli. Nu spun că a greși e totuna cu a fi creativ. Dar știm că dacă nu ești gata să greșești, nu vei crea niciodată ceva original. Dacă nu ești gata să greșești. Până la maturitate majoritatea copiilor pierd acestă calitate. Ajung să le fie frică să greșească. Conducem companiile în felul acesta, stigmatizăm greșelile. Acum în sistemele naționale de învățământ greșelile sunt cel mai rău lucru posibil, iar rezultatul e că educăm oamenii să-și piardă capacitățile creative. Picasso a spus odată că toți copiii se nasc artiști. Problema e să rămânem artiști pe măsură ce creștem. Eu sunt convins că pe măsură ce creștem creativitatea nu apare, ci dispare. Mai precis, dispare în urma educației. De ce oare?”

Una din cărțile lui este intitulată ,,Școli creative”. Dar de ce a rămas doar titlul unei cărți? Ce ne oprește din a face o schimbare, de a da profesorilor șansa să predea o lecție așa cum cred dumnealor că e mai bine și mai captivant, de ce îi rezumăm la un manual? Profesorii nu sunt niște mici roboței care vin în fața unor elevi și predau ceea ce și lor le-a fost predat. Au un impact și o importanță mult mai mare în viața elevilor: reprezintă modele de viață, oameni ce impun respect, oameni de la care ÎNVĂȚĂM. De ce le spunem elevilor ce să gândească, să le spunem că opinia lor este greșită, felul lor de a face lucrurile este greșit, doar pentru că așa spune sistemul? Ce ne oprește din a revoluționa învățământul, din a face din școală nu doar o clădire unde ne petrecem majoritatea timpului (scriind, învățând și fiind evaluați drept deștepți sau mai puțin deștepți în urma unui test grilă), ci un loc în care toată lumea să vină cu plăcere, un loc în care să învățăm unii de la alții, să învățăm ce înseamnă colaborarea și lucrul într-o echipă?

La urma urmei, după ce veți citi acest articol, după ce veți vedea tot discursul lui Ken Robinson și după ce vă veți uita și la unul dintre filmulețele sale de pe youtube, cu siguranță vă veți pune aceeași întrebare ca și el, dacă nu v-ați pus-o până acum – ,,De ce oare?”.

Grafică: Maria Gazibar

Autor: Flavia Banu