11. Să nu subestimezi niciodată America

Bună dimineața, America! Ți-a fost dulce somnul? Te-ai trezit brusc din visare, temătoare, cumva la gândul că o plăsmuire avea să devină realitate. Haide, nu ai timp sa lenevești! Ți-a sosit partenerul ales și este nerăbdător să își ocupe funcția. Se aud zgomote în fața casei. Lume de toate vârstele așteaptă din zori să îl cunoască pe noul curtezan. De fapt, el te urmărea de ceva timp, dar până acum l-ai tratat asemenea unui bufon. Gesturile tale i-au intrigat pe unii, i-au amuzat pe alții, dar lui i-au dat speranțe. Așadar, „God blessed America…” și pe Donald deopotrivă, cel din urma încununându-și astfel, în pofida așteptărilor, campania de-o viață.

Încă de la 25 de ani cocheta cu ideea de a obține poziția supremă în stat. Într-un interviu cu Oprah Winfrey din 1988, el a abordat câteva probleme despre care celebra prezentatoare menționa că le-ar regăsi în discursul unui candidat. Donald Trump a confirmat intenția, apoi a enumerat mâhnirile referitoare la situația de la acel moment, evidențiind problemele de politică externă ale Statelor Unite și economia neperformantă, dar a privit întotdeauna calea candidaturii ca o variantă de avarie în cazul accentuării problemelor naționale. El a preferat să își impună obiective înalte și a considerat acest tip de abordare a afacerilor foarte simplu: dacă aloci timp și o sumă considerabilă de bani unui proiect, de ce să nu fie de mare anvergură?

Deși reacțiile deplasate din perioada campaniei și motivele recurente utilizate în argumentări indică un caracter primitiv, personalitatea lui Donald depășește limitele conturate de presă. Din bestsellerul său, „The Art of the Deal”, reies principiile pe care acesta și-a consolidat reputația și aspecte pe care nu le evidențiază în public: deprinderea de a combate orice acuzație la adresa sa, tacticile deprinse în negocieri, slăbiciunea pentru înregistrarea „bunurilor” cu marca personală, apetența către câștig, importanța cunoașterii „pieței” cu care interacționezi. Cartea s-a vândut în mai mult de un milion de copii, aducându-i acestuia venituri substanțiale din drepturile de autor. În ciuda declarațiilor acide, a remarcilor denigratoare la adresa celorlalți candidați sau a celor rasiste privind populația latino-americană, a doua carte dupa importanță în viziunea sa, întrecută doar de Biblie, „Arta afacerii” rămâne mostra fundamentală de hybris a acestuia.

Mogulul a afirmat deseori că averea sa ar atinge pragul de 10 miliarde de dolari, deși mai multe publicații, printre care se numără și Forbes, îl situează constant printre primii 200 în lume, cu o avere de 3.7 miliarde de dolari, sursele menționate fiind proprietățile imobiliare și televiziunea. Prima dată când se remarcă pe micul ecran este în anul 1981, în serialul de comedie „The Jeffersons”. În continuare, Donald a contabilizat prezențe în producții notorii, precum „The Nanny”, „Sex and the City”, „Home Alone 2” sau „Zoolander”. Slăbiciunea pentru camerele de filmat și promovarea prin intermediul televiziunii atinge apogeul odată cu lansarea emisiunii „The Apprentice”, care urmărea alegerea unui tânăr antreprenor promițător, căruia să îi ofere un post în compania sa. Cu această ocazie, America are un nou slogan, rostit în majoritatea cazurilor cu aroganță și zâmbetul pe buze: „You’re fired!”.

Majoritatea politicienilor se pot mândri cu arhive ce cuprind ore întregi de discursuri electorale, declarații privind sondajele sau problemele la ordinea zilei, însă Donald Trump a găsit în mod constant un prilej prin care să apară din nou în atenția publicului american și să își transforme imaginea și personalitatea spontană, remarcabilă într-un produs profitabil și, totodată, o figură cameleonică și imprevizibilă, care suscită și menține interesul publicului prin autenticitatea sa. Se află astăzi în vârful unui munte consolidat pe parcursul a mai bine de 30 de ani nelipsiți de apariții în show-uri de televiziune, documentare, emisiuni-concurs, chiar și spectacole de wrestling. Actualmente, el este patron al „The Trump Organisation”, pe care a preluat-o de la tatăl său, Fred. În copilărie, partenerii de afaceri ai părintelui acestuia erau prezențe cotidiene la domiciliul familiei. În ciuda nenumăratelor ore petrecute pe șantier, asistând la lucrări și deprinzând îndeletniciri în domeniu, influența principală asupra caracterului viitorului simbol al protipendadei newyorkeze nu a aparținut tatălui. Donald avea să mărturisească în mai multe rânduri că efervescența și „apetitul” pentru grandoare și spectacol i se datorează mamei sale, „o casnică tradițională cu un deosebit simț al frumosului”.

Având în vedere că bunicul din partea tatălui (restaurator și constructor de case) a emigrat din Germania în 1885, iar mama sa a imigrat în Statele Unite de pe coasta de vest a Scoției, lipsa de toleranță exprimată de Donald în timpul campaniei la adresa celor care „impurifică” spiritul celor 50 de state americane este nefirească. Parcurgând povestea de succes a familiei sale, realizăm că Trump este „vlăstarul” hazardului unor străini ghidați de mirajul oportunității, a căror soartă le-a surâs într-o perioadă din istoria Statelor Unite marcată de incertitudini și „anxietate economică”. Tânărul încăpățânat, trimis de tatăl său la Academia militară din New York pentru a se disciplina, nu a pornit neînarmat spre „fanteziile” financiare… și nu numai. Începutul a prezis traseul tumultos ce avea să urmeze: s-a folosit de cunoștințele de familie, de suportul venit din partea unor politiceni sau a contribuabililor. În ceea ce privește viitoarele cincisprezece investiții, ce se pot observa privind linia orizontului new-yorkez, a profitat de contextul fiscal, primind asistență sub formă de scutiri de la taxe, subvenții și stimulente. Deținea toate atuurile necesare pentru a deveni etalonul opulenței americane a secolului trecut, mai ales charisma ce l-a adus la statutul de figură pop culture.

Născut într-o familie înstărită, Donald și-a pavat drumul către recunoașterea publică prin câteva investiții riscante în domeniul imobiliar în New York-ul anilor ’80, perioadă în care nimeni nu se hazarda să plaseze capital în clădirile metropolei americane. În anii ’90, acesta se concentrează în special pe promovarea propriei persoane: devine patronul mai multor echipe de fotbal, deține colecții de modă și emisiuni de televiziune. Treptat, toate proiectele demarate ajung să servească drept propulsoare ale reputației sale și îi promovează chipul: un temperament vulcanic, evidențiat de tangențele cu persoane ce îi blamează opiniile extremiste, controversat, lipsit de regrete, „zgomotos” în ieșirile publice, un deliciu pentru mass-media. Astfel, între Donald și mulțime se creează o relație de interdependență; simpatizanții se „înfruptă” din condimentatul magnat, iar acesta găsește un nou izvor de câștig pe care îl accesează fără constrângeri la nevoie.

Bănuielile presei referitoare la posibile legături ale acestuia cu mafia au fost întreținute de-a lungul timpului de scandalurile în care a fost implicat și de tranzacțiile din New York și Atlantic City într-o perioadă în care familiile mafiote controlau economia metropolelor. Deși Donald însuși a afirmat că a cunoscut fără intenție persoane din aceste cercuri, mai mulți oameni de presă americani au pus la îndoială sinceritatea sa. Wayne Barrett, jurnalist de investigații, a adus în atentia publică o serie de tranzacții ce implicau și crima organizată. De asemenea, el a susținut că Donald a achiziționat terenul pe care este construit complexul Trump Plaza din Atlantic City la dublul prețului pieței. A fost adus ulterior sub jurământ în fața instanței pentru suspiciuni privind posibilele conexiuni cu lumea gangsterilor, dar niciodată condamnat.

Cei atrași de personalitatea dominantă a lui Trump ar trebui să mediteze asupra calităților unui președinte veritabil pe care acesta nu le posedă și să contorizeze atât punctele forte (în special determinarea), cât și sumedenia de defecte (luarea în derâdere a combatanților săi, comentarii denigratoare la adresa femeilor, generalizări în legatură cu cei care aparțin altor națiuni sau religii). Conducătorul celui mai puternic stat al lumii are datoria de a fi un model pentru tânăra generație și obligația morală de a acționa cu înțelepciune și demnitate. Chiar dacă și asupra fostei prime doamne, Hillary Clinton, planează suspiciuni privind activitatea în funcția de secretar de stat, posedă oare Donald vreo linie din acest șablon? În același timp, experiența inexistentă în materie de politică externă, legislație internațională, chiar și conduita îndoielnică, îl transformă pe președintele ales al statelor unite într-un aliat surprinzător, ce îi reprezintă în viziunea țărilor spectatoare, precum Romania, pe cei sceptici, deziluzionați, însă ușor de atras pe fond emoțional. Din pământul de unde au „rodit” celebre sloganuri ce îndeplinesc cu măiestrie funcțiile vitale transmiterii mesajului către auditoriu (rezumă ideea discursului, captează atenția, constituie un „tur de forță verbal”), iată că renaște uzatul „Make America Great Again”, o formulă goală care atrage iremediabil orice eșantion de patriotism american.

Spre deosebire de abordarea rece, pragmatică a democraților, care au promovat construirea pe bazele succeselor recente, mesajul republicanului este scurt, puternic, incisiv, limpede și face apel la stima de sine a cetățeanului de rând. Astfel, Trump a izbutit să convingă populația indecisă că alegerea sa reprezintă un experiment necesar. Rămâne de văzut dacă va trata provocarea de a-și conduce țara cu mai mult tact decât a dovedit de-a lungul anilor în cariera sa nelipsită de impasuri sau va transforma America în cea mai valoroasă afacere pe care a adus-o în pragul falimentului. Deși venerabilul Winston Churchill făcea referire la un alt trecător ce a marcat cursul istoriei (comunistul), conchid folosind cuvintele acestuia drept luare aminte pentru întalnirea cu imprevizibilul: „Încercarea de a menține relații bune cu acesta se aseamănă cu curtarea unui crocodil. Nu îți poți da seama dacă e indicat să îl gâdili sub bărbie sau să îl bați pe creștet. Atunci când deschide gura, nu poți spune dacă încearcă să îți zâmbească sau plănuiește să te înhațe.”

Grafică: Adriana Tomeci