Oamenii frumoși din spatele Opportunity Weekend 2

Fie că ne dorim sau nu, vacanța s-a terminat, iar liceul ne-a învăluit într-o gaură neagră de responsabilități și activități. Spre bucuria tuturor însă, există și anumite evenimente presărate de-a lungul anului care parcă mai îndulcesc atmosfera monotonă a șederii în bancă și a temelor nesfârșite. De data aceasta, vorbim despre Opportunity Weekend 2, deja cunoscutul târg de voluntariate aflat la a doua sa ediție, venit ca un îndemn la a ne cunoaște capacitățile și pasiunile în scopul aplicării lor nu numai pentru binele nostru, ci al întregii comunități.

Am avut ocazia să port o discuție cu principalele creiere ale întregului eveniment, organizatorii târgului: Cristi Drăgan, Eliza Dragomir, Lavinia Antone și Maria Popescu. Așadar, iată-mă în postura de a vă prezenta viziunile lor asupra produsului final!

Cum a apărut conceptul de Opportunity Weekend?

Eliza Dragomir: Eram eu și o prietenă de-a mea în autobuz și vorbeam despre liceul meu comparativ cu liceul ei și cu celelalte licee din București. Mi-am dat seama că, la noi cel puțin, nu prea se vorbește despre voluntariat. Vorbind cu ea de chestia asta, am zis că ar fi mult mai util dacă adolescenții chiar ar ști unde să se implice, în ce voluntariate ar trebui să se înscrie. Noi eram în tabără cu ocazia proiectului „Excepționalii”, organizat de Școala de Valori, iar la un moment dat ei au lansat provocarea de a găsi un proiect care să aibă impact în comunitatea noastră. Așa a început Opportunity Weekend.

Cristi Drăgan: Provocarea cu a doua ediție a venit odată cu succesul primeia. Odată ce faci un eveniment care este o premieră națională, așa cum a fost târgul ăsta de voluntariate, n-am știut cum să ne calibrăm așteptările, fiindcă nu știam care e publicul țintă, dacă puștii chiar ar veni la așa ceva. Oamenii au venit, noi am tras concluziile și, la urma urmei, am zis că proiectul are mare potențial. Toți cei care au avut stand acolo au fost foarte mulțumiți de eveniment, voluntarii au avut o părere bună… Am zis să adunăm punctele tari și punctele slabe și să ducem proiectul la etapa următoare, să aducem mai multe organizații, să creștem target-ul de participanți.

Cum ați descrie atmosfera Opportunity Weekend în trei cuvinte?

Maria Popescu: Vivace, proactiv și (foarte multă) organizare.

E.D.: Aș putea spune că primul sentiment pe care îl ai când ajungi la eveniment este că te întâlnești cu prietenii tăi și cu mulți copii ca tine care vor să facă voluntariat și să se implice, deci că am reușit să aducem un mediu super prietenos. Educativ, pentru că găsești oportunitățile de a te dezvolta personal și multă căldură, atât din partea organizatorilor, cât și a voluntarilor și a expozanților.

Lavinia Antone: Comunitate, o comunitate de tineri care se implică, care vor să schimbe ceva. Vreau să cred că fiecare avem entuziasm și că îl dăm mai departe. Și, din nou, căldură.

C.D.: Autentic, proaspăt și… crazy or fun.

În ce constă diversitatea standurilor de la Opportunity Weekend?

C.D.: E important să înțelegem faptul că avem trei arii mari: aria de cursuri, unde avem de la cursuri de dezvoltare personală la leadership și cursuri de dans; aria de voluntariate, cu voluntariate pentru proiecte de caritate pentru copii cu dizabilități, în organizații de educație nonformală și la evenimente precum concertele; aria de viitor, constând în prezența atât a unei organizații studențești, singura facultate de antreprenoriat din România, cât și a unor consilieri care te ajută în cazul în care ai vrea să studiezi afară, care ar fi parcursul să ajungi până acolo.

Cât a durat ca Opportunity Weekend să capete forma pe care o vom vedea pe 24 și 25 septembrie?

E.D.: Pentru ediția a doua ne-am apucat de prin iulie…

C.D.: Mai vorbeam de pe plajă… Ne mai sunam de la Electric Castle… Mai din noroi, mai din apă, dar ne-am apucat de pe-atunci.

E.D.: Lucrurile au început să prindă contur serios la sfârșitul lui iulie-începutul lui august.

C.D.: Ideea e că am construit conceptul ăsta de Opportunity Weekend 2 din perspectivă de business ca un proces organic – am încercat să facem promovarea, recrutările de ambasadori, voluntari și standuri cu implicare minimă a noastră și să lăsăm acele persoane care simt o chemare vis-a-vis de proiectul ăsta să se apropie de noi. După ce am tras linia odată cu prima ediție, m-am găsit în situația în care rămăsesem doar eu cu Eliza. Am zis că putem să ne ocupăm de lucrul ăsta, dar că avem nevoie de ajutor. Am început cu Maria, care avea să ne ajute cu toate materialele vizuale, tot ce este material grafic și branding Opportunity Weekend e opera ei. Totodată, aveam nevoie să fim mai cu picioarele pe pământ, aveam nevoie de o „mami”, eram doar copii. Așa am luat-o pe Lavinia în echipa noastră care lucrase în trecut.

L.A.: Important e faptul că ne-am sudat ca echipă și că știm momentul în care să nu spui nimic și pe cel în care să spui și ce cuvinte să folosești.

La ce ar trebui să se aștepte o persoană care vine la eveniment, dar nu e familiarizată cu conceptul de Opportunity Weekend?

C.D.: Mâncare bună…(râsete pe fundal) Chiar este o componentă importantă a proiectului nostru, faptul că aducem și gustări pentru participanți ca să stea acolo și să se bucure de un networking de calitate, fiindcă toți oamenii care vin acolo sunt oameni care vin cu un scop. Gândiți-vă că și eu dacă vin la Opportunity numai ca să mănânc și după văd standul de la Fundația Leaders și zic „Hey, parcă am auzit de ei”… E important să oferim o experiență 360, de la faptul că o să ne facem poze împreună până la faptul că o să bem apă și o să mâncăm împreună, că o să facem schimb de povești, că o să avem și workshop-uri în care putem interacționa unii cu alții… Încercăm să facem atmosfera cât mai friendly care, după părerea mea, a fost cel mai frumos lucru la prima ediție. La un moment dat te așezai și simțeai „Băi, sunt ca acasă.”

Ce ați vrea să aduceți nou în edițiile următoare?

C.D.: Cu siguranță să ne extindem și în alte orașe.

E.D.: În primul rând, cred că ar fi benefic să promovăm voluntariatul pentru toată lumea, nu numai pentru liceeni și, indiferent de vârsta pe care o ai, să înțelegi că voluntariatul este o oportunitate pentru tine, fie că ai 15 sau 40 de ani.

C.D.: Noi ne gândim cât mai intens la ce recompense putem să avem pentru voluntarii noștri, pentru ambasadori, pentru liderii din echipa de voluntari, în ce alte proiecte putem să îi implicăm… Vrem foarte tare să îi încurajăm să își pornească propriile proiecte pe baza pasiunilor lor.

Ce stare aveți acum că evenimentul e atât de aproape?

E.D.: Îmi pare rău, pentru că o să treacă atât de repede.

M.P.: Sunt foarte entuziasmată (cu tot cu „temele” pe care le am de făcut pentru weekend) și sunt foarte curioasă să văd care o să fie feedback-ul cu ediția asta și cum o să o perceapă lumea față de prima ediție, dacă o să observe progresul pe care, eu sincer, chiar îl simt.

L.A.: Sunt foarte relaxată, pentru că lucrurile merg exact cum trebuie să meargă în momentul de față.

C.D.: Eu mă simt ca un tătic care o să aibă un copil, sunt curios dacă o să aibă toate cele de trebuință. Ideea e că sunt super relaxat, fiindcă lucrurile au mers nespus de bine. Mi-am dat seama că proiectul a ajuns la un nivel la care nu m-aș fi așteptat atunci când noi făceam flipchart-uri despre cine e publicul nostru țintă, cum o să arate evenimentul, cum arată Jimmy (profilul puștiului care vine la Opportunity)… Acum, Jimmy varianta +++ sunt voluntarii noștri. Vă invităm să instigați la acțiune împreună cu noi, despre asta e vorba.

Cred că este de ajuns să spun că acest târg este cea mai adecvată și mai productivă modalitate de a-ți petrece weekend-ul următor. Hai și tu la Opportunity!

Articol: Alexandra Gheorghiade
Foto: Monica Seiceanu