De ce ne dorim să fim „cool” – o istorie neoficială a unui concept familiar

„Cool” este un cuvânt care ne este familiar tuturor, care a pătruns pe nesimţite în vocabularul nostru şi a ajuns să definească statutul la care aspiră cei mai mulţi. Dar pe cât de simplu şi comun este, pe atât de dramatice pot fi consecinţele ideii pe care o exprimă. Poate veţi spune că am scris acest articol doar pentru că nu sunt considerată a fi astfel şi sunt invidioasă, dar vă voi spune cu sinceritate că nu îmi mai doresc de mult timp acest lucru. Şi asta pentru că am realizat că omenirea a comis undeva o eroare, una prin care puterea acestui cuvânt a fost exacerbată. Ceea ce m-a determinat să scriu despre acest subiect este o simplă experienţă neplăcută, una în urma căreia mi-am dat seama cu tristeţe că oamenilor le e ruşine să fie ei înşişi, că simt nevoia să le demonstreze celorlalţi ceva, să fie consideraţi superiori prin mijloace ciudate. Dar despre asta s-au scris probabil mii de articole. Ce îmi doresc eu este să analizez modul în care s-a ajuns la asta şi care este cauza originară.

De fapt, problema nu este cuvântul în sine, ci conceptul pe care acesta îl defineşte, un concept care s-a născut probabil odată cu natura umană. Bine, e adevărat că la început să fii ,,șmecher’’ însemna să ai destulă forţă încât să supravieţuieşti în sălbăticie şi să nu mori de frig iarna în peşteră, dar ideea de bază era aceeaşi. Cei care îndeplineau condiţiile necesare pentru a fi demni de admiraţia colectivă beneficiau de numeroase avantaje, în timp ce ceilalţi erau marginalizaţi sau chiar respinşi de comunitate. Şi atunci unde este diferenţa? Poate că această separare a oamenilor este un instinct intrinsec naturii umane, poate că este complet natural şi tot ce scriu eu aici nu are niciun sens.

Diferenţa principală, cea a cărei apariţie a marcat transformarea acestui concept din ceva benefic în ceva dăunător pentru individ şi pe termen lung chiar şi pentru societate, este faptul că înainte acesta era strict legat de supravieţuire. Oamenii respectaţi erau cei puternici deoarece ei puteau asigura mai bine perpetuarea speciei în ciuda condiţiilor naturale nefavorabile. Cei consideraţi inadaptaţi primeau această etichetă strict pentru că aveau şanse minime de supravieţuire, pentru că ar fi încetinit şi ar fi pus în pericol întregul trib. Despre o situaţie similară se poate vorbi şi în Evul Mediu, dar nu neapărat referitor la forţa fizică, ci la situaţia materială şi la forţa de caracter. Cei mai puternici supravieţuiesc, aceasta a fost întotdeauna deviza nerostită a umanităţii şi a naturii în general.

Ceea ce nu ar trebui să fie ignorat este faptul că societatea s-a schimbat. Odată cu revoluţia industrială, cu dezvoltarea medicinei, cu creşterea nivelului de trai într-o parte mai extinsă a lumii şi cu progresul ştiinţei, diferenţa dintre şansele de supravieţuire ale oamenilor s-a micşorat treptat, ajungând să fie în prezent infimă, excepţie făcând statele nedezvoltate din Africa sau din Orientul Mijlociu. Şi ce s-a întâmplat atunci cu conceptul motivat chiar de aceste şanse de supravieţuire, de deosebirile naturale care s-au estompat? În loc să dispară, ideea umanităţii de a separa indivizii în categorii a degenerat, transformându-se în ceea ce este cunoscut astăzi sub numele de „cool”.

Această separare care se face în general în timpul şcolii este acum determinată de cu totul altceva, de imaginea promovată de mass-media şi de standardele generale ale societăţii. Nu se mai bazează pe instinctul de supravieţuire, ci pe un conflict interior. Poate că este de fapt o revoltă a părţii noastre instinctuale şi animalice împotriva societăţii utopice pe care încercăm să o creăm. Gândiţi-vă puţin la ceea ce este acum considerat în trend: să mergi în fiecare noapte la o petrecere unde să te îmbeţi ca să arăţi cât de dur şi independent eşti, să fumezi cu stil în faţa profesorilor, să nu te înţelegi bine cu părinţii pentru că sunt demodaţi, să fii dispus să încalci regulile chiar şi atunci când nu ar fi cazul, poate chiar să încerci şi drogurile pentru că de ce nu, marijuana este legală în unele state şi nu poate fi atât de rea… Poate părea exagerat, dar vorbesc din experienţă. Ştiu poate prea bine motivele pentru care nu am fost, nu voi fi şi nu îmi voi dori niciodată să fiu considerată parte a acestui concept.

Dar ce au în comun toate aceste motive bizare pentru care adolescenţii sunt în zilele noastre admiraţi? Faptul că se împotrivesc societăţii artificiale pe care am construit-o, că se lasă călăuziţi în totalitate de instincte, că strigă un mascat „NU” în faţa acestei evoluţii a omenirii. Deci poate că problema nu este în totalitate a adolescenţilor, dar nici a adulţilor care încearcă să îi controleze. Poate că sursa acestei probleme se află în modul în care s-a dezvoltat societatea, în faptul că am ales să negăm ideea că omul nu este o fiinţă complet civilizată şi că încercarea de a fi astfel are consecinţe negative. Şi atunci ce ar trebui să facem? La asta ar trebui poate să ne gândim cu toţii, indiferent dacă suntem cool sau nu.

În acest moment, nevoia oamenilor de a lupta refulează fie în războaie, fie în marginalizarea nedreaptă a unor oameni a căror revoltă este mai puţin zgomotoasă. Cert este că oamenii sunt făcuţi să fie liberi. Dar cum ne vom recăpăta libertatea?

Foto: Andreea Nan

Sabina Stanciu

Sabina Stanciu e o lăzăristă visătoare care încă mai încearcă să descopere cine este cu adevărat. Asta nu doar pentru că îi place să scrie chestii dramatice despre adolescență, viață, moarte și o mie de alte subiecte la fel de deep (hobby la care va trebui să renunțe), ci și pentru că are trăsături contrastante. E în același timp copila zâmbitoare care vrea să îi îmbrațișeze pe toți și rockeriță ciudată îmbracată tot timpul în negru. Iubește tot ceea ce este rău (personaje negative, culorile închise, animalele carnivore), dar are un suflet bun. Și este absolut obsedată de citit și de scris. O ciudată. Dar aici toți suntem mai mult sau mai puțin ciudați.