Seara: prietenă sau inamică?

Dorim să o descoperim printr-un proces continuu, o supunem admirației și ne devotăm timpul liber ei. Seara ne introduce în al său mister, atrăgându-ne sufletele să hoinărească într-un întuneric târziu. Ne îmbată cu certitudini, ne creează iluzia că numai sub protecția ei suntem capabili să fim infiniți. În prezența luminii te simți expus, incapabil de a te afișa cu întregul emoțiilor pe care le ai, așa că alegem cu toții să prezentăm o imagine ireală, de suprafață, în anumite momente. Dar poate mai e ceva în spate, poate motivele sunt diverse; așadar: „De ce preferăm să ieșim seara?”.

Străzile sunt acaparate de aerul silențios al nopții. Solitudinea orașului transformă luminile obișnuite în monumente nocturne. Astfel, te plimbi pe stradă cu prietenii tăi și vă aflați în mijlocul bătăilor de licăriri monotone. Cuvintele curg cu o simplitate absurdă, zâmbetele capătă putere, iar conexiunea dintre tine și persoanele care te înconjoară se maximizează până în punctul în care te simți liber să te manifești. Barierele timidității sunt cumva eliminate, încrederea se stratifică, iar toate aceste lucruri se întâmplă sub cerul muribund. Interesant cum odată ce toate elementele din univers își scad intensitatea, tu radiezi cu mai multă forță.

De altfel, sinceritatea își face apariția subtil. Oboseala fizică ne slăbește scutul pe care luptăm să îl ținem zilnic intact și ajungem să mărturisim adevărurile lăuntrice. Ne exteriorizăm ideile și ne împărtășim amintirile, acest lucru creând un canal de legătură între noi și prieteni. Acele momente pentru mine reprezintă echilibrarea conjuncturilor vieții, aducând o armonie între superficialitate și intensitatea spirituală.

Distracția se regăsește în serile târzii. Concerte, plimbări sub clar de lună, festivaluri ce implică toate formele de artă au loc noaptea, deoarece însăși bezna amplifică importanța lor, astfel formând o atmosferă care poate deveni ușor plăcută pentru toată lumea. Elementul misterios își face treaba, atracția către irațional se manifestă, necunoscutul devine mai important decât potențiala frică. Analizând ideea de concert, muzica și euforia ei ies fără efort în evidență când se află în contrast cu întunericul. Spectacolul de lumini și efervescența mulțimii și-ar pierde din esență dacă ar fi adăpostite de orele dimineții, fiind disipate de decorul diurn.

Desigur, intimitatea serii ne asigură conservarea realului, dar am crescut crezând că această etapă a zilei e un moment tabu. Cu toții ne identificăm cu ea, ne face plăcere să privim cum apusul ne întâmpină, însă cum am ajuns să percepem ca dușman întunericul? Sau de ce, uneori, am fost învățați așa? Oare ne este mult prea frică de adevărurile îngropate în necunoscut? Ni s-a spus că frumusețea orașului în miezul nopții este hazardată. Am ajuns la vârsta la care orice oră din zi și din noapte trebuie simțită din străfundurile inimii, dar ne înconjurăm de frică. Părinții, profesorii, toată lumea ne spune că protecția dispare odată cu soarele și că printre umbrele străduțelor pustii se ascund pericole. Și la un moment dat, până și iubitorilor de noapte le vine să îi creadă. Am crescut îndoctrinați cu această idee, încât am început să o percepem ca fiind parte din realitatea noastră. S-a stabilit astfel o regulă nescrisă, care constă în faptul că la lăsarea nopții toate pericolele ne ies in cale. Suntem orbiți de o axiomă a vieții și nu realizăm că ziua, la fel ca noaptea, este primejdioasă. Riscurile pe care ni le asumăm cu toții când ieșim din casă sunt aceleași, numai că se schimbă luminozitatea „decorului”.

Seara are o multitudine de amintiri de oferit. Ajungem să dorim să rupem acest lanț de minciuni interpretate ca reguli universale și să ne prioritizăm simpla bucurie de a iubi orice moment. Deși mă folosesc de un clișeu epuizat precum „Carpe diem”, esența serii este de a ne învălui în intimitatea și romantismul ei. Așa că evadați pentru câteva secunde din această buclă a „protecției” în care ați fost introduși încă de la naștere și priviți imaginea de ansamblu. Nu contează intensitatea luminii pe care o vedeți pe cer, ci sentimentele pe care ți le provoacă situațiile în care te afli. Ne mulăm „fricile” și siguranța în funcție de ce vrem să trăim. Așa că… dacă simțiți că merită… plimbare frumoasă, fară teamă, sub clar de lună!

Articol: Maria Ivan

Foto: Monica Seiceanu