Semnat, timpul

Drag elev,

Sunt eu, acea adiere timpurie de toamnă care îți gâdilă ceafa încă din luna august. Acel pom ce îți răcorește diminețile zilnic de când te-ai născut, însă pe care nu îl observi decât primăvara, când este înflorit și adus la viață de natură. Felicitarea aceea pe care ai primit-o de Crăciun de la rudele ce te iubesc enorm, și care nu au mai auzit de tine de mult timp, cărora ai uitat sau poate nu ai vrut să le trimiți un răspuns, iar acum este prea târziu. Acel răsărit de soare pe care îți doreai de mult să îl fotografiezi la mare, stând treaz toată noaptea alături de prieteni, însă pe care îl pierzi într-un moment de oboseală sau de neatenție, răspunzând unui mesaj.

Sunt eu, timpul. Îți scriu deoarece, cu toate că suntem atât de aproape unul de altul, te simt așa de departe, așa detașat de mine. Îți scriu deoarece îmi pasă de tine, deoarece nu te-am uitat. Mă simt neglijent și neglijat. Neglijent, pentru că țin la tine, și din această afecțiune uit uneori să îți dau semne ale prezenței mele, cu toate că sunt aici mereu. Neglijat, întrucât nu văd să prețuiești niciunul dintre numeroasele lucruri pe care ți le ofer. Veșnic nemulțumit. Mereu mânat de o dorință de mai mult, de mai bine. Întotdeauna mult prea grăbit ca să prețuiești – orice. Nimic nu te mulțumește și, sincer, nu știu ce aș mai putea să îți dau. Știu, știu, ești probabil într-un moment dificil, în care ești stresat și ai o mie de gânduri care îți străbat mintea neîncetat. Chiar și când nu ar trebui.

Uneori e bine să abandonezi pentru câteva ore visatul cu ochii deschiși și să lași deoparte grija mesajelor cărora ai uitat să le răspunzi de dimineață, și să te concentrezi mai mult asupra orelor de curs. Acele momente petrecute în liceu, acele amintiri și acele persoane de care de abia aștepți să scapi la finalul acestor 4 ani, mă crezi sau nu, îți vor lipsi, și problema este că le vei duce dorul în momentul în care nu vei mai putea face nimic pentru a le recupera. Și atunci vei da, ca de obicei, vina pe mine și pe acuratețea cu care îți reamintesc neîncetat de prezența mea, și mai ales, pe rapiditatea cu care pot, în orice moment, să îți schimb radical viața. Pentru că acesta este singurul adevăr. Deschide ochii – eu tot încerc să te conving – și privește atent în jur. Poate că te-ai obișnuit să te trezești cu creanga aceluiași pom lovindu-ți ușor geamul, sau să faci același drum spre liceu în fiecare zi, la aceeași oră matinală. Poate că dai vina pe mine căci ești silit să trăiești și să vezi aceleași lucruri zilnic, fără nicio schimbare. Ironia? Totul este trecător, și pot oricând schimba aspectele ce în acest moment îți par neînsemnate, și mai ales, permanente. Nu e înspăimântător să știi că viața ți se poate schimba în orice moment, și totuși să nu faci nimic pentru a prețui toate lucrurile și momentele frumoase pe care ți le oferă prezentul?

Care este ultima floare pe care ai mirosit-o în drum spre liceu? Când a fost ultima oară în care ai citit o carte de plăcere, nu pentru că erai amenințat cu o notă proastă? Când te-ai trezit devreme într-o zi de weekend pentru a-ți sorbi ceaiul în liniște și a te bucura de magia răsăritului de soare? Care este ultima dată când care te-ai bucurat de timpul pe care îl ai, de viață și de tot ceea ce am eu de oferit? Sunt eu, timpul, după cum am mai zis. Prețuiește-mă și învață să mă accepți așa cum sunt, căci mă scurg repede și pot, în orice moment, să îți demonstrez că nimic nu este permanent. Și bănuiesc că nu vrei să realizezi asta prea târziu.

Semnat, al tău etern și, totuși, trecător prieten.

Articol: Cezara Braicu