Scrisoare pentru părinți VI

Draga mamă,

Mi-am dat seama de curând de o chestie care – sper – că o să îmi schimbe viața. Nostim este faptul că aceasta „chestie” a venit fix de la tableta aia pe care o urăști atât de mult și care „îmi ia mințile”, cum zici tu. Mama, de data asta chiar cred că mi le-a dat înapoi!

Cred ca te-am făcut curioasa, așa e? Tot vânturând netul am dat peste un articol care se numea „Vreau să vă iubesc pe amândoi” sau ceva de genul acesta și am devenit și eu curioasă. Era despre ceva ce se cheamă „alienare parentală” și care nu îmi era deloc familiar, dar am recunoscut câteva idei: părinți divorțați, fata adolescentă care locuiește cu mama, tata care are o iubită și un copil cu ea, dar care se ocupa și de adolescentă, îi dă bani, petrece timp cu ea etc, mama care îl vorbește tot timpul de rău pe tata, care este nemulțumită de banii pe care tata îi dă, care își îndoctrinează fata adolescentă să îl urască pe tată, pe iubită, pe copilul lor (adică pe fratele ei, mamă!)…

Tu recunoști ceva? În prima clipă am crezut că e o farsă, parcă era numele nostru acolo și mi-a stat inima de emoție. Sincer îți spun, nu știam ce să cred. Ceea ce scria acolo era semnat de un tip, psiholog, doctor în nu știu ce, care părea că știe despre ce vorbește. Cred că am citit articolul ala de cincizeci de ori, încercând să mă conving că nu e așa, că un părinte nu poate face asta copilului lui. Si acum cred ca nu ai făcut-o intenționat, dar, mama, ai făcut-o! Acum știu!

Nu vreau să te supăr și te iubesc mult, dar poate că dacă ai citi și tu articolul acela ai înțelege ce se întâmplă. În ceea ce mă privește, mi se pare că mi-a redat viața! Tot timpul mă întrebam, când vă vedeam cum vă vorbiți, daca v-ați iubit vreodată (măcar când m-ați făcut), daca v-ați respectat vreodată. Că acum sigur nu o faceți! Și când zic asta mă gândesc nu doar la tine, ci și la tata care nu e chiar sfântul-sfinților, dar care, totuși, niciodată nu a vorbit de tine așa cum vorbești tu de el, nu mi te-a bârfit, nu a comentat ce decizii iei tu. Mă enervează și cred că exagerează uneori cu anumite chestii pe care vrea ca eu sa le fac, să le înțeleg, să le experimentez, dar… acum pricep ceva mai mult și încep să văd unde vrea să ajungă. Nu înseamnă că sunt de acord cu el, dar măcar pricep unde bate.

În linii mari alienarea asta parentală este atitudinea nesănătoasa a unui părinte fata de celălalt părinte, despre care copilul lor știe și la care este făcut părtaș. Adică niște chestii de genul: „te lasă tac-tu în tabără? De când până când decide el? Nu mergi nicăieri!”, „când ai stabilit că te vezi cu tac-tu ala? Joi? Joi vii cu mine la coafor, lasă-l pe el”, „ia mai lasă-mă cu tac-tu, ca nu îți da el să mănânci”, „dacă te iubea, nu mai făcea un puradel cu proasta aia”.

Din câte am înțeles eu, este un fel de răzbunare inconștienta între părinți, din care suferă în primul rând copilul, care este învățat să nu își mai iubească unul dintre părinți (sau pe amândoi). E ca un fel de concurs tâmpit gen „cine câștigă copilul”, fără ca adulții să se întrebe „și copilul ce câștigă?” Am mai înțeles ceva, și ți se potrivește foarte bine chestia asta, mamă: atâta timp cât nu te oprești din ură, nu îți va merge bine și rămâi blocată în trecut și în dușmănie. Sunt foarte multe lucruri de spus aici și aș fi tare fericită dacă ai vrea, într-o zi, să citești articolul ăla; l-am salvat și îl țin la îndemână.

Te iubesc foarte mult, cam știu tot ce ai făcut pentru mine și nu cred că e ușor să stai în casa cu o adolescentă, dar mi-aș dori să se schimbe niște lucruri pe la noi. Eu, una, mi-am propus să nu mai intru în jocul ăsta de-a datul cu pietre în tata și să fiu mai atentă la eforturile lui, chiar daca mai și exagerează uneori.

Nu vreau să înțelegi că m-aș gândi să plec de acasă, să nu te mai iubesc sau chestii d-astea. Aș vrea să înțelegi doar că nu mai pot fi ceea ce am fost, că am crescut și am priceput lucruri importante și că nu îmi faci bine dacă vrei să mă ții lângă tine și să mă îndepărtezi de tati. Am șaisprezece ani, nu sunt eu un mare adult, dar nici copil nu mai sunt! Eu am nevoie de voi amândoi și vreau să mă lași să simt iubirea așa cum o simt eu! Și pentru tine, și pentru tata!

Am aflat că am dreptul să simt ce simt eu și nu ce cred eu că ați vrea voi să simt! Iar eu simt că am doi părinți – ce-i drept, despărțiți – pe care îi iubesc mult. Si, sa știi că voi face ceva eforturi să o cunosc mai bine pe Simona, prietena lui tati și pe Ciprian. Nu m-am gândit niciodată la el ca la un frate, ci ca la un concurent la banii lui tati și mi-e cam rușine de asta! Simona a fost întotdeauna ok cu mine… deși eu nu!

Te iubesc, mami și sper să avem o viață frumoasă! Dacă te-am supărat, iartă-mă și iubește-mă! Nu am vrut să te supăr, doar am descoperit că se poate trăi și altfel. Și îmi place mai mult așa.

Cu mult drag,

Ralu

Scrisoarea este în afara concursului.

Grafică: Adriana Tomeci