Mâine și dincolo de el

O întrebare răsună mai puternic ca niciodată: Ce vrei să faci mai departe?

De ce acum? Poate pentru că pare de la sine înțeles că aceasta este, sau ar trebui să fie, principala mea preocupare, sau poate pentru că este de așteptat să fiu suficient de matură încât să fi decis deja drumul pe care vreau să-l urmez pentru a-mi construi o carieră.

Poate că singurul răspuns pe care îl voi avea vreodată la această întrebare va fi acela pe care l-am știut dintotdeauna: Vreau să fac ceva memorabil. A se înțelege prin „memorabil” ceva ce modelează percepții, opinii, ce inspiră întregi generații sau numai câțiva indivizi, ceva ce rămâne în urma mea. Nu vreau să trăiesc fără să-mi las amprenta asupra acestei lumi. Nu vreau să cad în obscuritate. Ceea ce îmi doresc nu este neapărat faimă, ci puterea de a schimba.

Nu te teme de dorința de măreție. Nu te teme de pierderea inocenței. Teme-te de egoism. Teme-te de a uita de unde ai pornit. Goana după putere te trezește la realitate, însă odată ce ai deschis ochii, te împinge spre pierderea sinelui. Fii curajos, însă păstrează o sămânță de frică în tine. Fă totul cu și din pasiune si lasă dorința, talentul să fie cele care te ghidează. Iată aici iese la suprafață latura mea pesimist-realistă (găsesc că gruparea celor doi termeni reprezintă cel mai potrivit atribut) care îmi reamintește aproape de fiecare dată că acestea nu sunt de ajuns.

Sunt mulți cei cărora această goană le ia mințile și care se văd nevoiți să îi dărâme pe ceilalți pentru a ajunge în frunte; tocmai de aceea tu va trebui să arunci din când în când o privire peste umăr. Tocmai acest lucru diferențiază cursa prin viață de toate celelalte: a urmări numai ceea ce este înaintea ta nu îți garantează câștigul, iar a-ți fixa privirea asupra linei de sosire nu te va urca automat pe podium, căci aceasta se schimbă odată cu tine și, câteodată, pare a fi mai departe ca niciodată, existând, de asemenea, riscul să te împiedici iremediabil. Fă, deci, ca premiul spre care tinzi să merite și ca goana ta să nu fie în zadar. Fă ca, deși nu vei avea nicio clipă de odihnă, să te bucuri de fiecare secundă și fă ca succesul pe care îl vei atinge să depindă numai de tine, și nu de cum ai reușit să-i dobori pe alții.

Vei fi în al nouălea cer, apoi, brusc, te vei izbi de pământ. Vei fi invincibil, iar, dintr-odată, sleit de puteri. Vor fi momente când vei urla în extaz, alteori în agonie, însă vei ști să te bucuri din plin de fiecare moment printre nori și să te ridici de fiecare dată de la pământ. Vor fi, însă, și momente în care vei pluti; nu te vei îneca, dar nici nu vei reuși să înoți până la țărm. Vei fi mediocru, iar în cursa asta a fi mediocru înseamnă a nu exista. Câteva cuvinte care poate vă vor împinge spre mal: Cine supraviețuiește anonimatului își câștigă dreptul de a fi recunoscut.

Nu vă lăsați păcăliți de certitudinea cu care îmi exprim gândurile, nu am nici cea mai vagă idee care-mi va fi destinația finală, însă acest lucru nu poate decât să facă totul și mai palpitant. Iar dacă la capătul cursei voi simți că ceea ce ar fi fost odată un premiu acum devine o povară, voi avea puterea să o iau de la început, purtând cu fruntea sus cicatricile căpătate.

 

Articol: Daria Comeagă

Grafică: Adriana Tomeci