Între zei și oameni

În istoria omenirii au existat nenumărate mitologii și religii specifice fiecărei comunități sau popor  care uimesc prin complexitatea panteonului lor. Acestea stau la baza credințelor practicate astăzi și constituie o moștenire ancestrală și culturală regăsită în  practicile ritualice din prezent. În funcție de zona geografică și de influențele provocate de așezarea omului în acel spațiu au luat naștere zeități și forțe create în urma impactului acestora asupra minții umane. Fenomenele și evenimentele inexplicabile primeau astfel o semnificație și erau considerate manifestări ale voinței divine sau forme materiale ale zeului pe Pământ.

Mitologiile reprezintă un  punct de referință în evoluția socială și spirituală umană. Credința într-o entitate sau lucru demonstrează că omul își conștientizează existența în raport cu obiectul venerării. În consecință, apare necesitatea ierarhizării și odată cu ea se stabilește o ordine socială în care omul este inferior zeității.

În Epoca Preistorică nu se poate vorbi despre prezența concretă a unor zei. Este perioada admirației și învățării în care individul contemplă și descoperă, trăind în armonie cu legile naturii. El sacraliza animalele și înțelegea importanța lor în echilibrul ecologic. Încă din Antichitate divinitățile sunt asociate și patronează ocupații, evenimente și concepte importante ca: metalurgia și navigația, pacea sau războiul, belșugul sau sărăcia, moartea și viața. Omul antic își atribuie astfel o origine divină, ceea ce conduce la reprezentarea idolilor cu trup uman. Această tendință este accentuată de dorința asemănării cu zeitatea intangibilă căreia i se conferă puteri nelimitate. Totodată, în majoritatea mitologiilor nu lipsește perechea bărbat-femeie, uniune care simbolizează simultan familia, fertilitatea și descendența. Prin urmare sunt recunoscute distribuirea și rolul celor două sexe în constituirea comunității.

Mitologiile au impus omului secole de tradiție în care acesta și-a dezvoltat capacitățile artistice sub influența unei imaginații debordante. Sculptura, pictura, fresca și bazorelieful erau numai unele dintre multele metode folosite pentru a ilustra măreția zeului. Credințele au determinat o anumită gamă de valori și reguli pe care se structura organizarea grupului de indivizi. Fie ele morale sau amorale, aceste legi dictau modul de viață al populației și fixau categoriile sociale. Astfel, apărea un sistem politic în care puterea era împărțită de către zeitate numai anumitor persoane. Conducătorul, ales și protejat al forțelor divine, îndeplinea voința acestora și impunea cultul zeului pe care îl  reprezenta. Nelipsiți erau cei care interpretau semnele magice și comunicau dorința zeității, considerată a fi definitivă și incontestabilă. Populația devenea supusă și oarbă în fața manipulării și mesajelor mistice; permitea, credulă și docilă, aplicarea poruncilor. Răscoalele, moartea suveranului, succesiunile și schimbările la putere, făceau parte din „planul” entității supreme încă de la începutul timpurilor.

Relația dintre om și divinitate își construia fundamentul pe complexitatea ritualurilor care adulau și invocau diferite manifestări ale idolului pe Pământ. Unul dintre cele mai învechite obiceiuri regăsite în istoria credințelor lumii este ofranda, care se baza pe un schimb între muritori și nemuritori. Aceasta se raporta la valoarea obiectului oferit zeității și exista sub divese forme: de la alimente, precum laptele dăruit statuilor hinduse, până la sacrificiul animal.

Totodată, în multe religii a apărut conceptul jertfei umane prin care idolului îi erau închinate carnea și sângele celui ucis pe altarul sacru. Trupul și sufletul uman deveneau sursa de hrană materială și spirituală a unui zeu crud și doritor de moarte. Furia și nemulțumirile acestuia erau astfel domolite și atrăgeau favoruri și protecție supremă.

De-a lungul timpului omul a creat ființe supranaturale cărora le-a atribuit o poziție într-o ierarhie, mai mult sau mai puțin pământeană, prestabilită, în care el ceda în fața forțelor neînțelese. Se considera simultan instrumentul, dar și protejatul acestora, și acționa în consecință ca un reprezentant al lor. Timp de milenii omul s-a închinat la o multitudine de zeități, însă nu a realizat că tocmai el este cel care îi acordă putere și măreție divinității. De-a lungul secolelor multe dintre acestea au fost înlăturate sau înlocuite cu altele. Uitarea devine astfel cel mai periculos inamic al istoriei și al entităților apărute pe parcurs.

Redactor: Victor Ormeneanu

Grafica: Andreea Lazar