Goana după like-uri

Am admirat arta și mi-am dorit să devin artistă. Am auzit că pentru a fi artist nu ai nevoie de multe lucruri: dulce, acrișor și ceva fermecător – în limbaj explicit: motivație, un strop de nebunie și talent cu carul (pare că legea creației powerpuffiene este un adevăr universal). Potențialul tehnic, împreună cu puțin sirop de lămâie nu sunt foarte greu de găsit și poate că dacă ne-am apuca să-i numărăm pe toți care le posedă, am atinge valori atât de mari, încât ne-ar fi greu să le numim. Cât despre ultimul ingredient, dulcea noastră motivație…are o poveste foarte lungă, însă care merită spusă.

Lucrurile par simple: nu e ca și când “motivație” ar fi un cuvânt cu sens străin de noi. Din contră, apare scris cu majuscule în fiecare rețetă și totuși…orice ingredient poate fi de proastă calitate.

Am auzit multe definiții ale artei, toate corecte din diferite unghiuri ale viziunii, însa am să-mi rezerv dreptul de a fi subiectivă, spunând că cel mai bun sinonim pentru “artă” l-am considerat a fi “simțire”. Până la urmă, ce înseamnă cu adevărat să fii artist? Să manevrezi abil dialectul subtil al esteticului, să transmiți un mesaj prin frumos. Iar în artă, pentru a fi convingător, trebuie să te convingi întâi pe tine, să simți, să lucrezi cu pasiune, din pasiune, pentru pasiune. Șarlatanii au existat de la începuturi, nu zicem nu, căci e ușor să te lași înfierbântat de grandoare și să-ți dorești să pari cult, sofisticat, interesant…un personaj demn de a acapara întreaga atenție publică. Însă de când sfântul internet a lăsat posterității ale sale scumpe rețele de socializare, noi, muritorii de rând, ne-am simțit motivația binecuvântată de butonul de like.

V-am amețit? Permiteți-mi să clarific.

Gigel este un muzician oarecare (sau un pictor, sau un scriitor, sau un ce vreți voi). Când Gigel și-a început a sa carieră era doar un puști împiedicat cu o figură inexpresivă ce îi era uitată imediat cum era văzută. Gigel avea un vis (măreț, după cum au toți puștii de 14 ani) – să fie admirat și iubit. Iar cum a fost martor la multe scene de fangirling, s-a gandit că dacă învață și el niște acorduri la chitară va reuși să intre mai mult în atenția domnișoarelor. Când Gigel a văzut că strategia lui funcționează, a început să țintească spre un public mai mare (pentru că, bineînțeles, puțin mai multă admirație nu face rău la sănătate și până la urmă e meritul său). Gigel a inceput să se înregistreze, să pună filmulețe pe youtube, pe facebook, poze pe instagram – toate cu el și chitara, interpretând orice își dorea publicul să audă și nu uita niciodată să își facă reclamă oriunde se ducea.

De când a devenit o mică vedetă la el în școală, în programul lui zilnic au apărut cele 30 de minute de verificare a numerelor magice ce apar scrise lângă opțiunile de “share” și “like”. Gigel adoră să vadă numerele crescând, iar când acestea stagnează prea mult timp devine agitat și se pune pe înregistrat un nou cântec, doar de dragul de a vedea like-uri adunate din nou.

Însa ceea ce nu știe el este că într-o zi, oamenii vor găsi ceva mai bun, mai adevarăt,mai grăitor și se vor plictisi de chitara lui moleșită. Drumul artei nu este unul ușor, mereu va exista cineva mai bun ca tine și de aceea trebuie să te reinventezi constant, pentru a te menține pe linia de plutire. (Ia aminte, Gigel!)
Și câtă faimă poți să atingi, de fapt? La un moment dat, vei ajunge la un maxim, care pentru unii are amplitudine mai mare decât pentru alții, și vei stagna, iar atunci motivația ta va înceta să fie satisfăcută. Pe când cel care lucrează din pasiune va fi fericit pentru simplul fapt că are șansa să se exprime și își va pune această motivație interioară deasupra unor numere. Doar cei care au cu adevărat o chemare vor rămâne printre cei mai buni.
Așa că am să vă dau un sfat: faceți ceea ce vă place cu adevarăt, pentru că vă face fericiți. Restul sunt doar niște mici bonusuri, cărora nu trebuie să le permiteți să vă manipuleze, transformându-vă în niște marionete ale fenomenului popularitate. (Nu faceți ca Gigel!)

Articol: Raluca Chifor
Grafica: Adriana Tomeci