Scrisoare pentru părinți I

Mamă și tată,

Îmi pare rău că nu sunt copilul perfect pe care vi-l doriți voi, îmi pare rău că vreau să descopăr, să învăț din propriile mele greșeli și să trăiesc experiențele vieții pe propria mea piele, îmi pare rău că nu va fac mândri pentru că „nu ascult și nu fac ce spuneți voi”, îmi pare rău că nu sunt ceea vreți voi să fiu, îmi pare rău că nu sunt șablonul după care ați fi vrut să mă construiți, îmi pare rău că am personalitatea mea și nu pe a voastră, îmi pare rău că am fost copilul care v-a mulțumit și sunt adolescentul care va mulțumește doar când „face ca voi”, îmi pare rău că, oricât aș încerca să vă fac vreodată pe plac nemulțumirea vi se citește în ochi, îmi pare rău că nu faceți încă diferența dintre mine, cea de acum, și copilul care AM FOST, îmi pare rău că am crescut, dar voi nu ați făcut-o odată cu mine, ci ați rămas cu ideea că o să fiu același copil fără așteptări și visuri, ca acum 14-15 ani, îmi pare rău că după ce m-am născut și am crescut am fost o dezamăgire continuă pentru voi, îmi pare rău că nu o să îndeplinesc niciodată visurile voastre, ci o să lupt până la epuizare să fiu eu și să vă demonstrez că lucrurile care nu se trăiesc la timp sunt pierdute pentru totdeauna, îmi pare rău că nu aveți încredere în mine și îmi pare rău că aveți impresia că sunt influențată doar pentru că încerc să fac ce mă face fericită, cu cine mă face fericită, îmi pare rău că voi credeți că o să mă faceți vreodată să gândesc la fel că voi, îmi pare rău că sunt prea leneșă și dorm prea mult, îmi pare rău că nu vreau să îmi petrec fiecare secundă a vieții doar cu voi și că nu mai sunt bebelușul căruia îi place să fie cocoloșit, îmi pare rău că am nevoie de banii și de înțelegerea voastră, îmi pare că nu sunt încă destul de matură că să îmi pot lua viață singură în mâini, dar promit că atunci când o voi face vă va părea și vouă rău pentru că ați încercat toată viață să mă transformați în ceea ce nu sunt și nu voi fi și că în final m-ați pierdut.

Am încercat, mamă și tată, să vă explic mereu că am nevoie de libertate, am nevoie să cunosc oameni noi, să mă distrez și să simt că trăiesc perioada frumoasă a vieții în care mă aflu, știți ce fel de om sunt, știți că nu vă voi dezamăgi, iar pentru mine e mult peste puterea mea să înțeleg de ce voi încă nu căpătați încredere în mine. M-am străduit mereu să vă fac mândri, pentru că și voi faceți sacrificii pentru a-mi fi bine, însă în ciuda tuturor notelor bune, în ciuda ajutorului pe care mă străduiesc să vi-l dau, în ciuda sufletului bun pe care îl am, nu primesc înțelegere.

Îmi doresc ca relația dintre noi să fie mai bună, să înțelegeți că nu sunt cel mai rău copil pe care l-ați fi putut avea, să știți că vă iubesc și să conștientizați că cerând libertate, nu sunt absurdă, ci sunt normală, sunt prototipul adolescentului normal din zilele noastre. Abia când aceste dificultăți vor fi rezolvate, voi fi un om împlinit, fericit, mândru, iar familia noastră va progresa.

Cu drag,

Primul vostru copil, Alexandra

P.S. Iar dacă vreun părinte sau vreun viitor părinte va citi această scrisoare, îmi doresc și îmi permit să le ofer un singur sfat: Înțelegeți-vă copiii, pentru că dacă o faceți, vor reuși și ei cândva să vă înțeleagă pe voi!

Grafică: Adriana Tomeci