Cum vorbim despre iubire?

„Ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat, a spus ea, pe măsură ce i-a pus pe deget inelul”. Nu. Nu ai fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. Poate cel mai bun lucru este familia. Sau animalul de companie (da, știu, e inclus în familie, de fapt). Sau cel mai bun prieten al tău, care „te-a salvat în toate modurile în care o persoană poate fi salvată”. Sau cercul tău de prieteni, care te-au acceptat exact așa cum ești,  chiar și când restul camerei părea efectiv să respingă ideea de existență a ta acolo și de mentalitate a ta în societatea de care diferi atât. Sau poate că pe tine te-a salvat pasiunea ta, sau poate te-ai salvat singur. Ori vânticelul ăla din seara de primăvară a fost motivul pentru care tu ai luat cea mai bună decizie din viața ta.

Și e, în mod egal, la fel de frumos. Oricare a fost natura sentimentului care te-a transformat pe tine, fii mândru de el.

Dacă ar fi să ne luăm după promovarea în masă a cuplurilor și a romantismului, cu atât mai mult din perioada asta, aș ajunge la concluzia că întreaga mea viață a fost o mare orientare în direcția greșită. Chestia e că… eu sunt cât se poate de fericită cu alegerile mele.Sunt departe de a subestima importanța unei persoane și a unei experiențe de genul ăsta. E ceva minunat, și cât se poate de dezirabil și de multe ori îți influențează viața pozitiv în multe feluri. Vorbiți, până la urmă, cu o romantică incurabilă. Dar jumătate de planetă îmi e martoră că nu e singurul lucru care te poate transforma și care poate constitui cea mai frumoasă experiență pe care ai trăit-o vreodată. Sau pot fi mai multe, poate fi un mix de nuanțe ale iubirii, sau de alte sentimente, și în ciuda promovării agresive și masive a unei persoane, fericită numai dacă e lângă iubit/ă, nu așa merg lucrurile. Fericirea ta e exact ce o faci tu să fie, și o găsești exact unde alegi să o cauți.

Și cumva, în tot amalgamul de gogoși cu inimioare și ciocolată, cei care își prioritizează cariera, sau familia, sau prietenii mai sus decât partenerul sunt dați la o parte și devin mici spectatori muți ai unei sărbători care – comercianții au decis –  nu e pentru ei.  Poate că pe tine nu o să te salveze relația, sau nu e singurul lucru; poate decizi că nu are rost să o sărbătorești așa; nu e mai puțin important. Faptul că în fiecare seară te întorci la locul în care te regăsești, sau că îți deschizi telefonul și vezi oamenii pe care îi iubești cel mai mult, ăla specific este norocul tău. Și dacă nu s-a întâmplat, o să vină. Sau deja îl ai și nu ai realizat. Momentul ăla când nu mai ești cineva, ci doar un sentiment, din cap până în picioare, când tot ce vrei e să rezonezi cu persoana respectivă și să fii acolo, fără presiunea de a exista, dar o faci pentru că vrei să împarți cu acel om sentimentul și momentul pe care l-ați creat împreună. Că sunteți doar voi, împotriva și, în același timp, cu lumea. Ai simțit asta de când ai fost mic, cu familia sau cu câinele care ți-a fost dat în brațe când erai încă prea mic ca să realizezi cât de mult te va transforma.

Este tot iubire, provenită tot din acceptare și afecțiune pentru ceea ce ești. Și tot oameni care pentru tine sunt perfecți în imperfecțiunea lor și tot sentiment pur  și primordial primești. Ce încerc să zic e că orice melodie sau armonie pe care o găsești față de cineva e un tu transpus. Nu e nevoie să fie printr-un sărut salvator. E îndeajuns să fie o privire în ochii ăia albaștri sau verzi sau maro sau o mână întinsă. Genul ăsta de sentimente nu are nevoie de prea multe lucruri ca să se manifeste. Nu e cazul să te simți stigmatizat pentru că nu ai un iubit, pentru că ești la fel de perfect și cu, și fără.

Și nu e cu nimic mai puțin meritoriu sau o realizare de mai mici dimensiuni să fii iubit de altă persoană. În ciuda a ceea ce zice toată lumea. Înseamnă exact aceeași preocupare și apreciere a persoanei tale. În ciuda impresiei lăsate de socitate, orice tip de iubire e cât se poate de frumoasă și merită la fel de mult străduința și zâmbetele voastre.  Sigur că toți sperăm la iubirea aia perfectă, nu o să fiu ipocrită. Dar până atunci, nu e cazul să plecăm mai încolo când cineva aduce asta în discuție.

Persoana perfect împlinită se poate găsi peste tot. Poate fi cea care nu s-a căsătorit niciodată și a stat cu familia. Sau cea care a decis că e independentă și nu vrea asta. Sau cea care și-a dat tot sufletul să trăiască pentru prieteni. Sau care și-a găsit fericirea cu un creion, un raportor și o descoperire pe buze, sau în brațe cu ceva blănos, sau alunecând pe gheața mată. Sau, dacă e să vorbim de povești de iubire, și acolo, suferința e frumoasă în singularitatea ei.

E posibil să își fi pierdut dragostea vieții. Să o fi lăsat să îi zboare printre degete. E posibil să fi avut inima frântă de atâtea ori încât îi e frică să mai încerce. E posibil să fie persoana aia minunată pe care puțini oameni o iubesc, dar o fac în cel mai profund și special mod posibil, sau persoana la care toată lumea ține, dar nu în modul romantic, ci ca prezență și influență în viața ta, prietena perfectă la care nimeni nu s-a obosit să încerce să ajungă, deoarece, cumva, mereu a fost altcineva mai bun. Poate e persoana care și-a găsit iubirea și a fost transformată, niciodată nu a mai fost la fel când s-a decis să întrebe acel ceva; sau poate fi cea care a găsit persoana perfectă; și într-o realitate alternativă, într-un alt univers în care coordonarea ar fi fost alta și împrejurările diferite, ar fi fost cea mai frumoasă poveste pe care ați auzit-o, dar care va rămâne o îmbrățișare și o prietenie adevărată. Sau romanticul care își așteaptă până la capăt iubirea, care așteaptă prințesa și e determinat să rămână în turn. Dar ideea e că nimic nu le face mai puțin frumoase, sau emoționante, sau mai puțin vii și demne de spus, mișcătoare de corzi ale inimii și care te fac sa plângi atunci când le auzi sau le scrii.

Așa că rezistați până la capăt. Rezistă filmelor și florilor și uită-te mai departe de asta. Uită-te la sentimentul ăsta minunat, neîntinat, fără ce i-a făcut societatea, uită-te la actul de a ține la cineva mai mult decât ții la tine și la sentimentul că da, ți-ai petrece restul vieții cu ea. Nu vorbesc de căsătorie, ci pur și simplu te-ai așeza sub un cireș și ai rămâne în brațele persoanei ăleia și nu ar mai conta ce crede lumea. Iubirea ia multe forme, și noi încă nu le-am văzut pe toate, dar descopăr câte una de fiecare dată când sunt cu cineva. Și asta e ce am de gând să fac toată viața. Să studiez lucrul minunat care e iubirea, puntea între noi și divin și șansa de a fi cea mai bună versiune la care am putea spera vreodată. Acum du-te la cine te-ai gândit cât ai citit asta, ia-o sau ia-l în brațe și spune-mi că, în final, m-ai înțeles. Nu îți pot dori altceva, decât să iubești mai presus decât tine, pentru fericirea pe care o s-o simți. Așa că da. Spargeți trendul și transformați Dragobetele de la anul în sărbătoarea în care îi aduceți o floare oricărei persoane care contează pentru voi, indiferent care e statutul ei. Nu  îi lăsați să vă spună cine contează cel mai mult. Să aveți o poveste frumoasă.

 

Articol: Ana Coman

Grafică: Andreea Lazăr