Doctor în sarcasm, I. L. Caragiale

In realitatea de astăzi, sarcasmul reprezintă pentru noi un mod de supraviețuire în fața mitocăniei, prostiei si naivității care ne pândesc la fiecare pas. Este o arta cu puțini maeștri. Prin caracterul său unic si talentul literar, I. L. Caragiale și-a dobândit titlul de doctor în materie. Portetul maestrului în sarcasm se confundă cu al acestuia: o persoană foarte sociabilă, un personaj cameleonic caracterizat de ușurința de a se adapta la toate mediile, de la cel academic la cel de mahala, actor și orator desăvârșit, un spectator lucid cu spirit critic.

Imaginea societăţii joacă un rol foarte important în opera lui Caragiale. În fond, este obiectul principal de lucru al unui doctor în sarcasm, nu? De unde te poţi inspira daca nu porneşti de la comportamentul celor din jurul tău? De la greşelile din limbaj până la lacrimile prefăcute şi sinceritatea de moment, toate aspectele comice ale fiinţei umane au fost imortalizalizate si concentrate în modelele umane create de acesta: moftangiul, mitocanul, mahalagiul, „lume de mâna a treia”, prostul şi prostia, care dau „aripi” tipurilor lui Caragiale (G Călinescu).

Printre personajele lui observăm că nu putem întalni vreunul pur, nealterat de societatea în care trăieşte. „Istoria” fiecăruia cuprinde un episod care îi influenţează destinul: trei dintre cele patru comedii (O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, Conul Leonida faţă cu reacţiunea) cuprind încă din primul act un astfel de moment prin care li se stabileşte indirect o anumită condiţie socială sau culturală. Aţi regăsit în scrierile lui Caragiale modele morale, personaje care inspiră prin comportament, bunătate? Lumea acestora se evidenţiază prin abilitatea de a se sustrage spiritului legilor, de a evita normele sociale. Eroii lui Caragiale trăiesc cu iluzia onorabilității, se recomandă drept citadini, civilizaţi, erudiți. În realitate, se realizează un subtil joc al măştilor. În funcţie de situaţie, maestrul ironiei le dezvăluie o altă latură si accentuează lipsa de substanţă a personalităţii lor.

Privindu-le cu atenţie caracterizările, ne dăm seama că nici personajele comediilor lui Caragiale nu sunt în realitate „mahalagii” în înţelesul negativ pe care acest termen îl are astăzi. Mulţi dintre ei sunt oameni cunoscători de carte, pentru care cititul gazetei de regulă a ajuns să reprezinte un ritual sacru. Nevoia de a cunoaşte ceea ce se întâmplă în jurul lor ajunge să subtituie necesitatea hranei. Aparţin unui grup restrâns, dar foarte activ din punct de vedere social și cultural, considerat de mare viitor. Ei sunt produsele noii epoci, ale modernizării.

Probabil că scopul principal al lui Caragiale nu a fost întotdeauna acela de a trimite săgeți otrăvite către criticii săi sau de a deveni un element antiromanesc, ci de a trage un semnal de alarmă privind valoarea îndolenică a venerabililor, stimabililor, „zițelor” și „vetelor” cosmopolite care ieșeau la iveală în perioada respectivă, stimulate de iluzia puterii, a faimei. Sarcasmul a reprezentat pentru el o formă de protest mai agresivă, cu siguranță, însă una care și-a atins adeseori ținta. Obosit si dezamăgit de ofensele la adresa sa, dramaturgul a adoptat o soluție teatrală: ieșirea de pe scena românească. Exilul voluntar la Berlin reprezintă evadarea dintr-un sistem cu care nu se mai identifica: „M-am exilat și atâta tot. Aerul de aici îmi priește, sunt mulțumit cu ai mei și nu am ce căuta acolo, unde lingușirea și hoția sunt virtuți, iar munca și talentul vieții demne de compătimit” , mărturisește, lezat, Caragiale.

În urmă cu trei ani se împlinea un secol de la dispariția acestuia. În tot acest timp, “cinicul Caragiale”, cum îl numea Eminescu, s-a consolidat în conștiința autohtonă drept simbol al ironiei și observației fine. El a intuit precis că observatorul modern nu mai urmărește excepția de la regulă, ci coboară în mulțime, alegând la întâmplare un subiect pentru analiza sa. A vorbi despre actualitatea lui Caragiale a devenit un subiect obișnuit în România de astăzi. Criza din societatea și politica romanească este elementul comun dintre epoca noastră și opera marelui dramaturg. Astfel, publicul, influențat de situația actuală, resimte mai intens prezența lui Caragiale și moralele scrierilor sale.

Se spune că marii scriitori pot crea și reda fidel modele umane complexe. Ei bine, dincolo de a fi un etalon al literaturii române, Caragiale este un creator de români. Capacitatea lui de a vedea caractere, nu persoane ne face să ne descoperim în opera sa. Este incredibil cum aspectele caricaturale ale personajelor lui au fost transpuse în realitatea Romaniei actuale prin oameni, evenimente, gesturi, fapte. Ne regăsim în carnavalul lumii lui Caragiale, deoarece acesta nu se limitează la o epocă, ci reproduce tipuri umane neschimbate de secole, general valabile.

Autor : Ionuț  Zavalas

Fotografie : Ionuț  Zavalas