Unde-i masca, uite masca

Acum câteva zile am dat peste niște miniaturi ale unor măști venețiene pe care le aveam prin casă. Mi-a trecut prin minte o imagine a carnavalului venețian și m-am gândit cât este de celebru, cu toate costumațiile pretențioase, evantaiele fluturate elegant și chipurile ascunse sub misterul măștilor împodobite cu pene. Măștile de carnaval au devenit emblematice pentru acest oraș. M-am gândit cum fiecare turist care vizitează Veneția alege una drept suvenir, fiind unul dintre cele mai îndrăgite simboluri din întreaga lume.

Întrebarea mea este: de ce? De ce suntem atrași de măști? Oare pentru că suntem noi înșine unele?

Ne dorim să ne facem plăcuți și de multe ori ne ferim latura negativă de ochii celorlalți. Ne place să ne simțim protejați, să părem puternici. Ura față de vulnerabilitate ne îndeamnă să ne ascundem de ceilalți atunci când ne simțim nesiguri, iar frica de respingere ne poate face să ne ascundem de noi înșine, negându-ne propriul sine.

Pare o strategie bună, nu? Să îți acoperi fața cu un alt chip neted, aparent impenetrabil. Nu neg că poate fi foarte amuzant pentru tine, cel care se știe sub acest adăpost, unde își poate crea la un moment dat o zonă de confort. Totuși cum rămâne cu cei care încearcă sindromul confuziei acute sau al dezamăgirii din cauza faptului că viziunile le sunt limitate de capriciul tău cu masca? Te asigur că de cele mai multe ori ei nu gustă această formă de umor. Să nu crezi că tu nu poți fi păcălit ca oricare altul. O mască nu este doar un scut, ci și o sabie cu două tăișuri. Oriunde te duci, zeci de măști vor dansa mereu în jurul tău și nu vei ști să le deosebești de chipurile adevărate.

Ce-ar fi să dăm lumea de porțelan la schimb pe una de sticlă? Gândește-te cum ar arată o lume fără falsitate, cu oameni transparenți.

Cu siguranță eliminarea măștilor ar aduce câteva beneficii, primul fiind chiar diminuarea confuziei sau a dezamăgirilor. Scena cotidiană s-ar goli treptat de victimele unor scenarii dramatice de despărțire și am reduce considerabil numărul replicilor de tipul „Am avut încredere în ea, credeam că mi-e prietenă…ˮ. Să cunoști persoana cu care stai de vorbă ar fi un lucru mult mai ușor. Am învăța să acordăm mai multă încredere celor din jur, dar și nouă înșine. Totuși asta este doar varianta optimistă a finalului.

Varianta pesimistă spune că dacă ajungem să ne cunoaștem în felul acesta, vom ajunge să ne urâm reciproc. Fricile, antipatiile, ura, defectele, toate lucrurile a căror intensitate expusă este de obicei controlată de purtarea unei măști vor ieși subit la iveală, punându-ne la încercare atât răbdarea, cât și capacitatea de înțelegere. Marea întrebare este câți dintre noi vor fi capabili de a tolera toate hibele celor din jur?

Așadar, dragă cititorule, se pare că balanța nu înclină spre niciuna dintre părți – nici cu măști, nici fără ele. Îți spun sincer că nu vreau să fiu persoana aceea care te plictisește cu teorii pe care le cunoști deja, însă în această situație metoda căii de mijloc chiar este cea mai potrivită. Cu siguranță niște „oameni de sticlă” ar deveni cu timpul incomozi pentru toată lumea. Este bine să-ți creezi un scut, însă ai grijă să nu abuzezi de oportunitatea măștilor, pentru că se pot lipi de față.

Autor: Raluca-Ioana Chifor

Grafică: Bianca Marcu