Lumi ideale: utopiile

V-ați întrebat vreodată cum ar arăta o lume ideală? O lume atât de armonioasă, în care fiecare să se simtă cu adevărat multumit de prezentul pe care îl trăiește? Dacă dumneavoastră nu ați făcut-o, ei bine, eu da. Astfel, vă provoc să vă gândiți profund atât la întrebare, cât și la răspuns, așa cum au făcut-o și cei care vă vor împărtăși frânturi din utopiile lor.

După ultimul cuvânt citit este posibil ca secvențe ca următoarea să vă fi apărut în minte: „Utopii? Ce-s alea? ”. Din punctul de vedere al „sfântului”  DEX, cea mai simplă definiție ar fi că acestea sunt locuri sau stări care reprezintă perfecțiunea; dar, din punctul de vedere al oamenilor, al celor care conviețuiesc cu ele în adâncurile sufletelor lor, oare ce reprezintă această noțiune?

Pentru a afla răspunsul sau mai bine spus, răspunsurile, am ales o mâna de oameni și le-am pus două aparent simple întrebări: Ştiți ce este o utopie?” și Care este utopia ta?”. Unii au știut semnificația, alții nu, dar toți au vrut a îmi răspunde, deci a și afla ce și cum.

Primele idealuri cu care am facut cunostință au venit de la niște bune prietene. Ele mi-au răspuns cu zâmbetul pe buze, fiind delectate de întrebări: O lume ideală? Nu am vrea ceva nemaipomenit, ceva ce nici măcar nu îți poți imagina. Am vrea pur și simplu o lume în care toți oamenii ar fi deschiși către cât mai multe idei și concepte. O societate în care limitele nu ne-ar mai fi băgate pe gât. Un univers în care oamenii se iubesc mai mult, apreciază mai mult ceea ce au, ceea ce sunt, se ajută reciproc, respectând solidaritatea, și totuși, nu sunt dependenți unii de alții. O lume în care ne simțim întregi, interconectați și mereu în comuniune cu armonia universală. Totuși, poate chiar vrem ceva nemapomenit…”, au încheiat cu o notă ușoară de amărăciune în voce.

Apoi, am descoperit acele lumi ideale, însetate după cultură și transmiterea acesteia către cât mai multe generații; utopii în care „biblioteci întregi ascund secretele, visele și temerile atâtor indivizi”, locuri fantastice ca școlile de unde elevul să iasă un artist desăvârșit”.

Următoarea „victimă” a fost o colegă aspirantă la teatru. Aceasta mi-a spus cu ochi visători, plini de pasiune: Pentru mine utopia ar fi o sală goală de teatru de la Odeon în care îmi găsesc sufletul de actor în atât de multe suflete de personaje. Totuși, acolo s-ar afla trei persoane: eu, într-o lojă ascunsă, îmbrăcată în roșu, fiind o îmbinare a rațiunii și a simțirii, pe scenă esența-mi este îmbrăcată în alb, gândirea în sală, în negru; când reflectoarele sunt aprinse pe scenă, sentimentele sunt declarate învingătoare, când sunt cele din sală, victoria este a rațiunii.”

Viziunile s-au intersectat, însă au căpătat perspective noi de asemenea. Ultimul „subiect” al interviului de două întrebări a fost un poet lăzărist, care mi-a acordat o „confesiune” tare revoltată prin următoarele versuri: Ca un vuiet nefiresc, urlă tot folclorul românesc,/ Căci în aste zile fade, se nasc copii și cresc/ Înconjurati de natură, iubiți de-nțelepciunea strămoșească,/ Și totuși nu au auzit vreodat-un nai, corupți de utopia orășenească…”. Artistul în caz și-a mărturisit indignarea prin simple versuri și nimic mai mult. Acestea spun povestea a unei mari parți din generația actuală care trădează magicul folclor cu paleta-i largă de tradiții pentru „utopia orășenească”, care într-adevăr este „promițătoare”, dar dacă este să fim sinceri, nu-i nimic mai mult decât un concept fără conținut, înșelătoare și mai ales dezamăgitoare.

În urma acestor scurte interviuri, aș putea spune că un colaj al ideilor care au fost exprimate este definit prin speranțele către o lume plină de conținut și cultură, cu tradiție, plină de autenticitate, prin fiecare persoană care îndraznește a visa. Sufletele pline de culoare ale artiștilor care populează aceste pământuri, și care prin simpla lor existență și sclipire devotată măreției la care năzuiesc, sunt utopii. Fiecare esență tainuită de om în adâncurile sale reprezintă un ideal, care oricât de puțin ar fi reflectat în jurul său, conturează caracterul idealistic al universului nostru .

Astfel, toate aceste dorințe care se ascund în fiecare dintre noi adaugă tușe calde de bunătate și de minunăție lumii în care trăim. Pasiunile, visurile, cântecele care răsună în interiorul fiecăruia, trebuie să fie exprimate tare și clar prin fapte, pentru ca utopia să nu rămână la stadiul de vis de neatins, ci să ajungă la stadiul de realitate: a mea, a ta, a noastră. O realitate care să fie frumoasă prin ochii fiecărui privitor.

 

Versuri de Tudor Păun

Articol și grafică: Irina Ioniță