Portretul bobocului lăzărist

Îți amintești de anul tău de boboceală din trecut, prezent sau viitor? Cu un strop de inspirație, unul de îndrăzneală și un mix de noi liceeni, am revenit la primele emoții, încercând să colorăm potretul unui boboc lăzărist, prin cuvintele lor.

Cum ți se pare ideea de unicitate a elevului? Crezi că te-ai putea încadra într-un tipar?

„Nu chiar. Sunt o fată sociabilă, sportivă, care stă cu băieții și nu pune așa mult accent pe îmbrăcăminte.”

Descrie legătura ta cu profilul ales.

„Îmi place să scriu, îmi place româna foarte mult, de-asta am ales filologie. Mă regăsesc în istorie, geografie… mai puțin la matematică.”

Ai vreo pasiune ascunsă, un hobby pe care nu îl dezvălui în primă instanță?

„Da… Dar nu e chiar ceva atipic. De exemplu, nu îmi place să menționez din prima cântatul la pian, pentru că unii se manifestă ciudat. După aceea, când îi cunosc, le spun oricum.”

Cum privești tu evoluția liceală despre care ți se povestește mereu?

„Patru cuvinte- Distracție, familie, dezvoltare, VIAȚĂ.”

Consideri schimbarea un lucru pozitiv?

„Da, dar câteodată depinde.”

Educație teoretică sau dezvoltare personală?

„Amândouă… Până la urmă, depind una de alta, inevitabil.”

Ești deschisă la noi prietenii? Cercuri largi sau strânse?

„Da, logic. Mari. Îmi place să cunosc lume nouă. Fiecare are ceva de zis și poți învăța câte ceva din spusele oricui.”

Temeri privind următorii patru ani?

„Nu neapărat, adică singurul lucru de care îmi era frică era să nu mă integrez, dar am descoperit că nu voi avea probleme.”

Ce înseamnă pentru tine Lazărul, până acum?

„Pentru unii un liceu, pentru mine un mod de viață.” Râde.

Deja?

„Imposibil să nu fi simțit spiritul lăzărist.”