Testează-ți curajul în lumea jetoanelor

A fost odată ca niciodată… un palat de o alură grandioasă, înălțat în mijlocul regatului Vitan. Acest palat era înconjurat de un râu, vegheat de monștri feroce în armuri albastre, de oțel și populat de negustori pricepuți. Se zice însă, din bătrânii anului 2000, că la ultimul etaj exista un Tărâm ascuns, mistic; și iată-mă, la porțile negre ale magicului. Gardianul îmi oferă monezile ținutului pentru a putea trece punțile. Pășesc temătoare.

Deodată, întuneric total; aud un sunet înalt, urmat de pașii grăbiți ce se îndreaptă spre mine. Culeg firimituri luminate de pe podeaua neagră ce mă fac să alerg mai repede și îmi măresc pulsul. Încă puțin și o altă ușă se deschide, eliberând cea de-a doua creatură ce pornește pe celălalt hol spre mine; din nou, semnalul se aude. Și din nou. Sunt înconjurată de patru ființe supranaturale ce sunt în căutarea mea și tot ce pot face este să fug printre pereții înalți. Aceiași pereți mereu. Sunt captivă într-un labirint. Dar ce se arată strălucind în capăt? Un fruct magic, care mă atrage cu lumina sa. Însă din capăt se aud și sunetele mecanice ale crudului necunoscut. Ținându-mi inima între dinți, acopăr golul ce mă despărțea de singura mea șansă de scăpare. Îl ridic temător, grăbit și tremurând; în față mi se arată imaginea înfiorătoare a unei entități colorate, cu ochii mari, fixându-mă hipnotic cu privirea. Și mușc din speranța găsită. Monștrii se întorc și pleacă. Prind ultimele firimituri.

În fuga mea aud vaiete teribile, continue. Mă opresc, fiind curioasă – o cușcă imensă, în care sunt închise animale din specii necunoscute de lumea din care vin. Rămân amuțită, privind spre creaturile încătușate. Cercetez colivia; o scăpare posibilă. Însă înălțimea se arată a fi cu mult mai mare decât mine. Strângând în palmă monedele, nervoasă din cauza incompetenței de a le elibera, paznicul se arată foarte interesat de sunetul metalic. Întorcându-mă, tot ce observ este brațul său ciudat de lung, terminat în gheare de fier. Astfel, ajung să îi ofer obiectul cerut pentru a mă ajuta. Cu o singură condiție – să îl ghidez și să îi ofer o parte din bani pentru fiecare încercare de a le salva. Se pare că totuși dificultatea este ridicată, având în vedere ghearele subțiri, timpul limitat și nervii interminabili.

Cu buzunarul gol, însă înconjurată de entitățile eliberate, pășeșc grăbită pe cinci caractere și lumea monștrilor de buzunar dispare. Acum sunt un simplu instalator, pe cale să ajung la iubirea vieții mele, o fată cu sânge regal, învăluită într-o rochie de catifea puțin mai deschisă decât culoarea trandafirilor și cu părul bălai. Dar niște vești îmi întorc calea – prințesa a fost răpită! Pornesc în căutarea ei. Ajutoarele răufăcătorului mă micșorează la o atingere, mă omoară după două, însă Dumnezeul acestui ținut m-a înzestrat cu mai multe vieți. Din loc în loc sunt presărate ciuperci – ele acționează ca un contraefect asupra mea și mă măresc – astfel sar mai ușor peste pilonii din drumul meu. Apar plante carnivore ce mă pot cuprinde cu o singură mușcătură; sunt aproape singur pe meleaguri necunoscute. Doar fratele meu mic se mai ivește uneori, întrecându-se cu mine spre prințesă, printre obstacole. Și, într-un final, după ani (măsurați în acel ținut sau nu) de lupte grele, inamici și fugă, intru victorios pe poarta castelului. O siluetă înconjurată de un voal trandafiriu se arată în zare. O ultimă bătălie…

…Câștigată. Și am ieșit din arcadă, mergând repede spre apus, datorită cailor-putere Blue Tech ai armăsarului cobalt motorizat al tatălui meu. Cu dovada măreției mele măsurată în bilete colorate, pornesc în căutarea altor aventuri ce merită povestite. Aceasta este legenda sălii de jocuri din București Mall. Poate nu mă crezi… Însă se spune că războiul a început din nou în Tărâm. Pac Man, Toy Claw Machine, Mario. Ei așteaptă. Deci, ce zici, vrei să fii eroul unei noi legende?

Foto: Mara Lăcătuș