50 de probleme ale domnului Grey

De Valentine’s Day, cuplurile merg la cinema ca să se relaxeze la un film romantic și ca să reflecteze asupra iubirii pe care, bineînțeles, fiecare o arată partenerului, probabil mai intens decât în celelalte 364 de zile ale anului. Astfel, în fiecare an se lansează diverse filme, mai bune sau mai proaste, pe care să le vadă îndrăgostiții. Anul acesta ne-am pricopsit cu „50 Shades of Grey”. Prima carte a trilogiei a apărut în 2011, iar de atunci majoritatea femeilor au urmărit cu sufletul la gură tumultuoasa poveste de dragoste dintre Anastasia Steele și Christian Grey, iar când au aflat că se realizează și o ecranizare, ei bine, atunci au ajuns și ele pe culmile plăcerii. Am fost bombardată din toate părțile cu informații despre această operă capitală și atunci am zis clar că nu pot să nu văd și eu despre ce este vorba.

Personajul principal, Christian Grey, este un tânăr de 27 de ani bogat, chipeș, influent, independent, romantic, grijuliu, deștept, care cântă la pian, pilotează elicoptere, are propria lui companie și care dansează foarte bine. Însă are și defecte: acest Adonis coborât în rândul pământenilor este și un „maniac al controlului”. De asemenea, are un ton „catifelat și senzual”. Cred că din această descriere ne putem da seama că trilogia prezentată nu se încadrează doar la secțiunea ficțiune, alături de majoritatea scrierilor, ci și la cea fantasy, corespondențele scrierii cu realitatea fiind nule.

Să vorbim și de Anastasia sau „domnișoara Steele”, așa cum i se adresează Christian. Ea este o absolventă de facultate care nu a folosit în viața ei Google (ori a descoperit alt motor de căutare mult mai eficient, ori nu a folosit nici Internetul vreodată în viața ei) și care ajunge să îl cunoască pe tânărul afacerist din cauza îmbolnăvirii subite a prietenei sale jurnaliste (sau datorită, depinde de cât de tare v-ați fi dorit să existe o „poveste de dragoste” între ei). Anna are și o „voce interioară, gălăgioasă, trufașă și nemulțumită”, care izvorăște de undeva de la baza bulbului rahidian, „aproape de locul unde sălășluiește subconștientul ei” (acum înțelegem de ce nu este studentă la medicină, de exemplu). Povestea continuă cu episodul în care Anna se împiedică pe stradă de un fir de praf și este prinsă în brațe de el. Urmează cel în care este salvată dintr-un bar de prințul din mașina de lux neagră, moment în care apare și fratele-servitorul lui Christian, Elliot. Christian îi cumpără o mulțime de cadouri scumpe, printre care și ediția extrem de costisitoare a romanului „Tess d’Urbevilles”, pentru că, bineînțeles, el este un om ce apreciază cărțile. Dragostea dintre cei doi este una cu „scântei”, pentru că Anastasia ne povestește cum la fiecare atingere dintre mâna ei și cea a domnului Grey se simte de parcă „ar fi atins un cablu fără izolație”.

Apogeul este atins atunci când Anna semnează un contract prin care acceptă „defectele” domnului Grey (mai elegant de atât nu am reușit să mă exprim), deși orice altă femeie sănătoasă mental ar fi fugit rupând pământul și ar fi obținut după aceea și un ordin de restricție pentru Grey. Însă ea rămâne fermă pe poziții, pentru că speră ca într-o zi să ajungă la sufletul lui. Nu-i înduioșător?

Nu înțeleg cum milioane de femei au vrut să citească așa ceva. Pe bune, probabil această carte este cea mai înjositoare și non-realistă creație la adresa femeilor, pentru că transmite mesajul că da, suntem gata să ne înjosim ca voi, prinții pe cai albi, să ne acordați atenție. În plus, britanica E. L. James ar trebui să se documenteze mai bine data viitoare când scrie o carte (deși sper că nu ne va mai onora cu talentul ei de scriitoare în viața asta sau în următoarele zece) și să nu ne mai prezinte tinere de 21 de ani care în viața lor nu au avut o relație cu cineva (mai ales când vorbim de SUA, țara în care „Sixteen and pregnant” există din 2009) și care bam! dau lovitura „din întâmplare”.

Chinul nu s-a terminat doar la cărți, ci a trebuit să apară și un film pentru care s-a făcut o promovare masivă cu luni înainte de lansare. Cu toate că IMDB-ul a găsit de cuviință să-i acorde magnifica notă 4, nu mai existau bilete în ziua premierii. Însă dacă vreți să vedeți acest film, vă rog, nu o faceți pentru că este un trend, ci din pura curiozitatea de a vedea ce au așteptat milioane de femei atâta timp.

Dacă vreți să vedeți într-adevăr filme bune, recomand „The Imitation Game”, care printre altele are și 8 nominalizări la Oscar. De asemenea, vineri intră în cinematografe și filmul „The Theory of Everything”, care spune povestea de viață a fizicianului Stephen Hawking, mult mai captivantă și net superioară așa-zisei povești de dragoste. Iar dacă vreți să citiți ceva cu adevărat bun, Lev Tolstoi ne oferă „Anna Karenina”, un roman în care suferința este psihologică, iar durerea este de la nedreptățile vremii, nu de la „ustensilele” lui Grey.

Grafica: Miruna Rădulescu

Carmen Pălimariu

Este lăzăristă iubitoare de filme bune, muzică, literatură şi cel mai important, scris. Consideră că în orice scriem sau creăm lăsăm o parte din noi, fie că e vorba de un bileţel, o carte sau o pictură, fiecare poartă ceva din personalitatea noastră, aşa că ea îşi inserează personalitatea în LZR. Pentru detalii, nu ezitaţi să-i citiţi articolele.