Despre meteoriți sau avantajele morții

Ești un fragment dintr-un asteroid, protejat de corpul ceresc mamă. Nu trebuie să te îngrijorezi, viața ta e simplă. Tot ce trebuie să faci este să privești minunile Universului, să îl descoperi, să devii o parte din el.

Dar ceva se întâmplă. Legăturile se scindează și te desprinzi de asteroid. Separarea este inexorabilă, dar nu intri în panică. Acum ești un meteoroid inocent (da, așa se numesc înainte de a atinge pământul, nu am înnebunit), rătăcind printre stele sclipitoare și planete fascinante. Ești una cu Universul și nimic nu te poate atinge. Tot ce îți dorești este să poți pluti pentru totdeauna prin spațiu, învăluit de frumusețea lumii.

Aproape pe nesimțite, începi să îți construiești idealuri de neatins, iar visurile tale capătă proporții absurde. Și apoi apare realizarea groaznică ce te consumă din interior. Tu nu ești important. Nu ești ca stelele pe care le vezi zilnic. Tu nu strălucești, nu îmbrățișezi vidul cu lumina ta divină. Ești lipsit de importanță; Universul nu este și nu va fi niciodată al tău.

Așa începe viața reală. Așa încep luptele interioare, lacrimile inutile și țipetele mute, fragmente de suflet pe care nimeni nu le ia în seamă. Te ascunzi în spatele chipului tău împietrit, nelăsându-i pe ceilalți să îți vadă suferința. Dar mai e atât de puțin, timpul se termină… În cele din urmă, riști și atingi atmosfera unei planete, obosit, dorind să îți găsești liniștea. Te lași pradă gravitației și cazi, renunțând în fața destinului…

Și arzi. Arzi, arzi, trupul tău fiind distrus de violenții atomi de oxigen, care rup fragmente din tine până când nu mai rămâne nimic în urmă. Dar pentru o clipă ai strălucit. Pentru o clipă, întreaga lume te-a privit, rămasă fără cuvinte în fața frumuseții tale. Acum, după ce sufletul tău celest a părăsit banalul corp de rocă, oamenii de știință încep să discute despre lumina de pe cer, încercând să descopere toate detaliile legate de tine, să reconstituie imaginea de care înainte nu le păsa. Apari în ziare, pe internet. Pare că ai devenit în sfârșit centrul Universului. Dar nu mai ești acolo pentru a vedea asta.

În sfârșit vezi legătura, nu-i așa? La fel se întâmplă și cu oamenii. Cei mai mulți duc o existență considerată neinteresantă de ceilalți, își trăiesc întreaga viață în umbră, cu toate că ar merita poate mai mult. Meteoroizii care reușesc să ajungă întregi pe Pământ, lăsând cratere adânci sau măcar urme vagi, devenind astfel celebrii meteoriți, sunt foarte rari. Majoritatea sfârșesc ca meteori, străluciri de moment în albastrul cerului, momentul lor de glorie fiind chiar clipa în care pier. Atunci când cineva moare, lumea realizează în sfârșit cât de important era. Nu valora nimic în viață, dar prin moarte a obținut admirația eternă a societății.

De ce se întâmplă asta? De ce nu putem vedea oamenii cu adevărat atunci când nu suferă? De ce avem nevoie de tristețe, de tragedii sau chiar de moarte pentru a percepe adevărul? Ne hrănim cu suferință, îi disprețuim pe cei care au înțeles ce înseamnă fericirea doar pentru că „nu au nicio grijă” și așteptăm să moară ca să îi putem aprecia, spunând că „cel puțin au știut să se bucure de viață.”

Nu. Moartea nu ar trebui să însemne glorie atunci cand viața este ignorată. Trăim într-o lume crudă și noi suntem singurii care o putem schimba, insuflându-i umanitate. Data viitoare când plutești prin spațiu, nu te uita doar la stele. Privește și meteoroizii de lângă tine. Chiar și o clipă este suficientă. Nu îi lăsa să treacă neobservați prin viață, să se simtă lipsiți de importanță până când este prea târziu.

Arată-le că pentru tine strălucesc, cu toate că lumina lor este ascunsă.

Dacă te simți insignifiant și inutil, nu dispera. Zâmbește, fii puternic. Cei care te ignoră nu merită atenția ta. Și ține minte un singur lucru: Universul nu ar putea fi la fel fără tine.

Grafică: Miruna Rădulescu

Sabina Stanciu

Sabina Stanciu e o lăzăristă visătoare care încă mai încearcă să descopere cine este cu adevărat. Asta nu doar pentru că îi place să scrie chestii dramatice despre adolescență, viață, moarte și o mie de alte subiecte la fel de deep (hobby la care va trebui să renunțe), ci și pentru că are trăsături contrastante. E în același timp copila zâmbitoare care vrea să îi îmbrațișeze pe toți și rockeriță ciudată îmbracată tot timpul în negru. Iubește tot ceea ce este rău (personaje negative, culorile închise, animalele carnivore), dar are un suflet bun. Și este absolut obsedată de citit și de scris. O ciudată. Dar aici toți suntem mai mult sau mai puțin ciudați.