Almost, Maine – aproape de ceea ce contează cu adevărat

Nu ți-ai fi închipuit că în momentul în care ții în brațe persoana iubită, când ești mai aproape de ea decât de orice altceva, atât de aproape încât să îi simți bătăile inimii și respirația dificilă, de fapt ești tare departe…
Cel mai probabil crezi că este un non-sens, dar, așa cum poate nu te-ai gândit până acum, dacă măsori distanța dintre două persoane înconjurând întreaga planetă, vei descoperi că acum sunteți cele mai depărtate două puncte de pe Pământ.
*

Că să te îndrăgostești niciodată nu a fost ușor.Iar odată ce inima ți-a fost frântă, cu greu poți să o repari. Cel puțin așa ne povestește Glory. Genunchii îi sunt învinețiți. Este în Almost, într-un orășel mic și îndepărtat din Maine. Așteaptă aurora boreală. E o noapte senină și rece în mijlocul iernii, iar totul este pe cale să se schimbe…

**

Situații întortocheate și compromisuri pentru locuitorii din Maine care, pe nepusă masă, decid să se joace „de-a dragostea”. Doar unii reușesc, alții „își prind urechile” în ea. Pentru cei mai mulți, acest „coup de foudre” se dovedește a fi unul pe dos, unde situațiile neașteptate, pline de umor și tensiune totodată ajung imediat la inimile spectatorilor.

Acest joc analizează într-o manieră desăvârșită misterele din spatele a două bătăi de inimă dintr-o fracțiune de secundă, fiind un melanj savuros între comedie și dramă, o rețetă delicioasă, condimentată cu personaje bine închegate și o acțiune presărată cu detalii pregnante.

***

Nu e de mirare că trupa AS a avut o prestație memorabilă, căci ne-a obișnuit cu acest lucru încă de la primele spectacole. Nu a fost nevoie decât de un afiș că vor avea un nou spectacol, iar sala de festivități a fost plină ochi.

Apropo de ochi, cred că ni s-au cam umezit la final. Evident, nimeni nu a vrut să lase acest lucru să se vadă, drept pentru care suspinele din fundul sălii au fost înfundate imediat cu ropotele de aplauze călduroase, țipete și îmbrățișări pentru actori, dar și pentru coordonatorul mult iubit, Andrei Gheorghe.
****

A fost acel spectacol care a făcut să-ți fie poftă de teatru. Să vrei să mai vii. Să te îndrăgostești iremediabil de această lume și să nu vrei să o mai părăsești vreodată.
Singurul regret pe care îl am e că nu am fost cu ei pe scenă. Cu toții merităm să fim acolo. Să trăim prin teatru. Să ne vindecăm de realitatea care ne înconjoară și să ne refacem, (aproape) măcar pentru o clipă, în acel minunat vis de iarnă la care am asistat.

Fotograf: Alexandra Ștefanescu

Teodora Agarici

Face parte din grupul lăzăriștilor plini de ambiție și optimism, fiind o elevă pasionată de scris, literatură și de ideea de a se autodepăți în tot ceea ce face. Găsește întotdeauna în ea voința de a trece peste orice obstacole care o împiedică în a-și atinge obiectivele, promovează creația și imaginația. Se definește ca fiind o sursă infinită de originalitate, spontaneitate și creativitate. Scrie pentru că îi place. Pentru că asta simte. Este mereu acolo pentru voi, oricare v-ar fi problemele.