Valurile mării

Și alerg, alerg, alerg.

Nisipul îmi atinge tălpile și eu alerg.

Alerg de griji, de sentimente, de vinovăție, de furie, de tot ce mă strivește și mă îndeamnă să mă ascund în cutia fricii.

Și în timp ce alerg, răcoarea apei ia stăpânire asupra mea și îmi îngheață sângele din vene.

Iar în acel moment toate sentimentele dispar, sufletul meu întunecat de dorința aspră a iubirii neîmpărtășite, de furia neputinței și de existența lui și a celelaltei se curăță, își recapătă puritatea de dinainte. Odată cu ea, sângele mi se încălzește, inima începe să îmi bată din nou, speranța reapare și parcă marea nu mai pare atât de imensă și înfricoșătoarea.

Și atunci alerg înapoi. Parcă îi aud vocea. Văd o variantă a fetei care obișnuiam să fiu și a celei care am ajuns să fiu. Îmi văd disperarea din proprii ochi și, în acel moment, mă arunc cu toată puterea înainte și mă las îmbrățișată de valurile mării. În îmbrățișarea lor îmi dau seama că totul era în imaginația mea, că nu am fost niciodată îndrăgostită sau rănită. Nu a existat o altă variantă a mea, sunt aceeași dintotdeauna, doar o adolescentă normală care s-a lăsat îngropată de așteptările tuturor celor din jur, de vorbele lor și de gândurile mele niciodată rostite.

Și când ies la suprafață simt cum un fulg de zăpadă îmi sărută obrazul.

Delia Maria Stan

Delia Maria Stan

Este o fire ambițioasă, creativă, optimistă; deși vrea să urmeze Medicina, este atrasă și de artele frumoase. Pare timidă, dar odată ce o cunoști devine altcineva. Consideră că prin scris se poate exprima cel mai bine.