Elevul turmentat sau eu ce mai învăț?

Sunt un elev la profilul știinte ale naturii și caut plăcerea pierdută de a învăța pentru teza la română. Poate sunt prea pretențioasă să îmi doresc să învăț cu plăcere la un obiect ce se bazează pe lecturi și dezvoltarea imaginației, dar mă gândesc că aș avea mai mult spor dacă m-ar și interesa ce citesc.

Recunosc că de trei ore citesc la un obiect pentru care nu m-am pregătit un semestru întreg și încă nu am găsit nimic care să mă intereseze. Consolarea mea e că nu sunt singura.

Ce se presupune că ar trebui să facem? Să reținem tot ce nu am studiat la clasă un semestru întreg și mâine să luăm o notă mare? Se prea poate ca asta să se întâmple pentru că e foarte simplu să scrii pe o foaie ideile pe care autorii culegerilor de BAC le-au conceput deja pentru tine, dar care parcă râvnesc la mai mult decât atât. Aș vrea să citesc analizele de la basm și să regăsesc măcar un strop din fascinația pe care o trăiam când eram mică și o puneam pe mama să-mi citească „Povestea lui Harap Alb”. Aș vrea să iau o notă mare vorbind doar despre faptul că nu îmi place de nicio culoare acțiunea de la „Moara cu noroc” și că, dacă eram eu în locul lui Slavici, Ana ar fi mers de Paște la Ineu, iar Ghiță l-ar fi demascat pe Sămădău. Ce simplu și frumos ar fi fost să nu mai pedepsim personajele pentru că se abat de la principii morale și sunt prea lacome, ci să le acordăm șansa de a se îndrepta și a o lua pe calea cea dreaptă.

Desigur că nu mă iau de stilul maestrului Slavici. Dacă ar fi urmat versiunea propusă mai sus, Ghiță nu ar mai fi fost unul dintre cele mai reprezentative personaje realiste din literatura română, iar ideea că oamenii trebuie să suporte consecințele propriilor fapte era ameliorată de un final plictisitor de fericit, dar nu înțeleg de ce eu, în calitatea mea de elev, trebuie să învăț despre „Moara cu noroc” dacă nu îmi place niciun personaj din această nuvelă și nu susțin faptele niciunuia dintre ele. Nu ar trebui oare ca elevii să citească de plăcere?

Când închidem cărțile pe care le citim din propria inițiativă, ne simțim relaxați, oarecum contemplativi și parcă nu ne putem desprinde din universul personajelor. Așa mă simt eu după fiecare repriză de citit din cartea pe care o lecturez acum, scrisă de Irwin Shaw, și după multe alte cărți care mi-au rămas dragi. Pe când, după cititul pentru teză, mă simt obosită și plictisită. Mi-am încărcat capul cu o grămadă de informații noi, pe care le voi folosi la teză, la un moment dat la BAC și… cam atât.

Oare chiar nu există modalități de formare a culturii generale într-o manieră plăcută? Oare chiar nu se poate ca în luna decembrie să îi scriem scrisori lui Moș Crăciun în loc să dăm teză după teză, urmată de teste după teste și ascultări?

Cred că ne-am prins cu toții cum stă treaba cu sistemul de învățământ din România, în care elevii abia răsuflă de la teza de marți de la chimie că vine teza de miercuri de la română și test la fizică joi. Suntem cei mai apreciați când ne facem temele și știm lecții pe dinafară sau luăm cele mai mari note din clasă la teste, iar când nu ne încadrăm în anumite standarde și luăm note mici, suntem condamnați că „nu am învățat”. Pretențiile sunt atât de mari și câteodată chiar absurde.

Ne robotizăm creierul și îl învățăm să apeleze permanent la ideile celorlalți, să uităm că, spre deosebire de orice alte ființe vii, noi, oamenii, suntem înzestrați cu cantităţi uriașe de imaginație. Asta se cere oare de la noi? Mi-ar plăcea să cred că nu și mi-ar plăcea ca acum să continui să citesc lectura zilnică de plăcere în loc să mai răsfoiesc culegerea cu analize pentru teză, dar s-ar părea că, pentru o notă cel puțin decentă, va trebui să amân cititul lucrurilor care mă interesează și să mă întorc la lucruri care mă vor ajuta la teză.

Foto: Alice Chempf

Raluca Tăutu

scrie tot ce gândește, dar visează că într-o zi va fi medic și oamenii vor pleca fericiți din cabinetul său. Ralucăi îi place să râdă și de multe ori face abstracție de lucrurile care ar putea-o afecta. Ralucăi nu îi plac oamenii prefăcuți, oamenii care nu gândesc înainte de a vorbi și nici semafoarele roșii când ea se grăbește. Nu se plictisește niciodată și acest fapt se datorează muzicii, cărților, filmelor și prietenilor ei.