Magie?

Mă întreb de ce am ales să scriu acest articol acum. E bizar, având în vedere că trec printr-o perioadă relativ întunecată, lipsită de strălucirea fericirii. Dar poate că tocmai acest lucru m-a ajutat să realizez ce se ascunde în interiorul nostru, chircit într-un colț al sufletului, atât de îndepărtat, încât nici noi nu îi conștientizăm existența.

De câte ori nu te-ai întrebat dacă vei mai rezista încă o zi fără să cazi pradă disperării, fără să renunți definitiv la problemele infinite și să te ascunzi sub pătura pufoasă, închizând ușa în urma ta și lăsând lacrimile să curgă? Uneori pare că întreaga lume e împotriva ta, dar va trebui să te dezamăgesc: nu ești singurul. Suferința este o parte indispensabilă a existenței umane, legată atât de strâns de viață, încât aproape că se contopește cu ea. Oare cum pot oamenii să reziste? Ce ne împinge să continuăm această luptă aparent interminabilă?

Cred că suntem motivați de fericirea la care visăm, de liniștea care ne așteaptă la sfârșitul zilei, de mândria de a fi realizat ceva, de speranță. Ştim că întunericul nu poate dura la infinit și că, în cele din urmă, lumina va reveni, mai puternică decât înainte. Singura diferență dintre ciclul relaxare-probleme și ciclul zi-noapte este faptul că, în primul, suntem capabili să readucem soarele pe cer. Trebuie să fim proprii noștri eroi de basm și să recuperăm astrul fericirii de la zmei. Oricât de înspăimântător ar părea, aceste gânduri ne determină să încercăm încontinuu să depășim obstacole și să căutăm o viaţă perfectă.

Poate că suferința aceasta are un scop. Poate că, prin ea, trebuie să ne descoperim adevăratul potențial, să evoluăm pentru a deveni cea mai bună versiune a propriei persoane (da, sună puțin ciudat, dar cred că acesta este principalul scop al existenţei noastre aparent lipsită de sens). Fiecare lacrimă, fiecare urlet ne învață ceva. Dacă viața ar fi un șir infinit de inimioare, unicorni și curcubee, ni s-ar părea complet plictisitoare, așa cum orice vacanță foarte lungă trezește în noi dorul de școală (e un paradox pe care încă nu l-am înțeles în întregime și care nu încetează să mă surprindă). Dacă nu ar exista tristețea, nu am mai ști ce înseamnă fericirea.

Și totuși cum putem lupta atunci când nimic nu merge bine, fiind singuri contra lumii?

Dar nu suntem singuri. Avem o armă (doar una, dar extrem de puternică) pe care o putem folosi împotriva infinitului care amenință uneori să ne consume, să ne răpească dorința de a trăi. Am realizat acest lucru de foarte puțin timp, dar a fost nevoie să ajung la marginea abisului (nu, nu la figurat, dar nu voi intra în detalii dramatice acum) ca să văd că lucrul de care am nevoie pentru a lupta se află deja în interiorul meu. În adâncul ființei noastre stă ascunsă o forță ancestrală. Nu am descoperit încă ce fel de forță este și nici dacă putem ști în acest moment. Este ceva constant și esențial pentru viața noastră, mult prea pur, neatins de nenumăratele modificări ale Universului. Unii ar spune că este o forță divină, alții i-ar subestima importanța numindu-l simplu „instinct de supraviețuire”. Eu cred că este, de fapt, o formă de magie, poate singura pe care oamenii o posedă în mod natural (sau una dintre diversele forme pe care nu le cunoaștem încă).

Acum, după ce ai citit acest articol, încearcă să te gândești la această forță interioară atunci când simți că te vei prăbuși. Încearcă să o găsești și să o lași să te învăluie. Nu o vei putea controla, dar va fi mai puternică dacă ai încredere în ea. Asta nu înseamnă că lupta va deveni brusc ușoară și că vei cunoaște misterul vieții. Există încă multe taine, dar această „magie” te va călăuzi și îți va da curajul să continui să lupți pentru a le descoperi.

Sabina Stanciu

Sabina Stanciu e o lăzăristă visătoare care încă mai încearcă să descopere cine este cu adevărat. Asta nu doar pentru că îi place să scrie chestii dramatice despre adolescență, viață, moarte și o mie de alte subiecte la fel de deep (hobby la care va trebui să renunțe), ci și pentru că are trăsături contrastante. E în același timp copila zâmbitoare care vrea să îi îmbrațișeze pe toți și rockeriță ciudată îmbracată tot timpul în negru. Iubește tot ceea ce este rău (personaje negative, culorile închise, animalele carnivore), dar are un suflet bun. Și este absolut obsedată de citit și de scris. O ciudată. Dar aici toți suntem mai mult sau mai puțin ciudați.