De ce nu crește iarba înăuntrul pământului

Serile mele nu ar mai fi la fel fără momentele în care privesc pe geam cu mintea plină de gânduri, stând confortabil pe scaunul din troleu. Sunt acele momente în care, cu căștile în urechi și o puternică poftă de mâncare, timpul pare un mic copil. De aceea, într-o seară de vineri, văzând parcurile și străzile invadate pe la colțuri de verdeață, m-am întrebat de ce există iarbă.

Iarba există pentru oamenii dispuși încă să viseze. Să ne înțelegem, ea nu crește pentru cei care ar înlocui-o în următoarea secundă cu asfaltul. Se întâmplă, din păcate, să se afle în aceeași lume cu ei. Nu că aș fi împotriva orașului, chiar îmi place, mai ales atunci când este aglomerat și bubuie de energie ori se aprind luminițele de Crăciun. Consider că ar trebui găsit un echilibru, ca femeia care, cu multe pungi în mâini pline de pantofi și eșarfe cumpărate din cel mai extravagant magazin al orasului, se relaxeaza pentru câteva minute pe o bancă, în parc. Însă am simțit că natura are și ea nevoie de susținătorii ei, orașul acaparând-o într-un ritm alert, la care ea pare să nu mai facă față.

Așadar, cred că iarba este a copilului care, fascinat de ideea că ar putea căra norocul oriunde ar merge, se aruncă pe pământul ud în căutarea renumitului trifoi cu patru foi, fără teama că și-ar putea juli genunchii.

Apoi copilul crește, devenind adolescentul liber, care, în zilele de vară, transformă parcul în propria sa casă. Cu ochelarii de soare pe cap și chitara lângă el, se întinde pe iarba moale, înconjurat din toate părțile de prieteni: unii mai tăcuți, alții mai vorbăreți, cu zâmbete largi și idei mărețe, cu mâini tremurânde sau poate pline de inele. Iarba există pentru fiecare în parte și ne oferă un loc în care putem fi noi înșine.

Nici chiar microbistul nu face excepție de la regulă. Totuși ce s-ar face el fără sportul său preferat, fotbalul? Și ce s-ar fi ales de acest sport atât de apreciat dacă nu ar fi existat iarba pe care să alerge cu răsuflarea tăiată faimoșii noștri fotbaliști? Răspunsuri ca „am fi rămas cu cea artificială” nu sunt valabile, deoarece, fără cea naturală, nu s-ar fi inventat varianta artificială din care sunt făcute sacrele stadioane de astăzi. Însă tot pe iarbă se joacă mai bine fotbal.

Așadar, drag cititor, iarba nu crește înăuntrul pământului tocmai pentru a-i face pe oameni fericiți. Ce zici, o lăsăm să își îndeplinească scopul în continuare? Până la urmă, pe asfalt e puțin cam incomod să visezi, nu crezi?

Foto: Andreea Marcu

Adriana Bonciu

Adriana. Adri pentru cei care spun lucrurilor „pe porecle”. Este o persoană veselă, prietenoasă, dar și sensibilă, nehotărâtă – o fire simplă în moduri complexe. Ca adolescentă, va avea întotdeauna mai multe întrebări decât răspunsuri. Iubește zâmbetele, ciocolata și acele mici gesturi care ne fac să ne îndrăgostim. Este atentă la detalii, oamenii fiindu-i cea mai bună inspirație.