Tu ce faci vara asta?

Răspunsul la întrebarea asta este foarte simplu, sunt doar câteva variante, iar dacă nu ești printre cei care învață cât nu au învățat tot anul pentru Bac sau Examenul Național, le poți îndeplini pe toate. Era să uit, mai este o singură condiție… Să îți priască soarele în exces sau să te înarmezi cu multe creme și cu un factor de protecție de aproape trei cifre. Din păcate, nu poți alege varianta corectă ca la testele la chimie (în cazul în care ești la uman) și deși “AlaBalaPortocala” nu a dat greș niciodată, nu te sfătuiesc să îți alegi vacanța așa.vara2

Pus în fața foii de test, sunt deja ultimele cinci minute din oră și nu ai nici cea mai vagă idee ce să alegi. Nu poți copia, nu te poți inspira, nu e ceva ce ai învățat și ai uitat, deci tot ce mai rămâne este să studiezi toate posibilitățile în timpul care ți-a mai rămas. (Cam târziu, totuși, având în vedere că se aude deja tic tac-ul vacanței)

Varianta a) Iei primul tren și fugi la mare cu prietenii. Deși sună palpitant și nu te poți abține să nu încercuiești varianta aceasta, sunt mult prea multe riscuri. Dacă nu te gândisei deja la bilete de tren, bagaj, ochelari de soare și cazare (știu că dormitul pe plajă este foarte odihnitor, dar nu și noaptea) te sfătuiesc să elimini plecarea spontană din start. Poți să o lași pentru mai târziu, când o să ai timp să planuiești totul, dar mă tem că nu va mai fi… Spontană.

​Varianta b) Câteva zile liniștitoare la munte. Este tot ce îți dorești în timpul tezelor, când nimic nu este mai puțin interesant decât temele la română sau când nu ai mai înghițit o gură de aer proaspăt de mult. Știu că pare tentant, dar dacă ești printre lăzăriștii plini de viață, te asigur că după două zile vei lua primul tren și te vei întoarce acasă. Până la urmă și liniștea în exces poate deveni enervantă.

Varianta c) Îți vizitezi bunicii. Cui nu îi este dor de mâncarea bunicii sau de poveștile bunicului? Parcă o săptămână fără semnal la telefon, fără Wi-Fi sau sunetul știrilor de la ora șapte s-ar potrivi cu perioada asta a anului. Gândește-te bine înainte să îți convingi părinții să consume benzina până la țară, s-ar putea ca animalele din curte să nu mai pară atât de prietenoase când te trezesc odată cu răsăritul soarelui.

​Varianta d) Avion, insule și mult soare. Ultima, dar nu cea din urmă, posibilitatea de a pleca din țară pare perfectă pentru oricine. Sunt câteva probleme precum bilete de avion, sute de oferte de la agențiile de turism, alegerea grea între a lenevi într-un complex o săptămână sau a vizita insulele… Dar dacă ești convins, nu mai aștepta. Ochelarii la ochi, pașaportul, părinții (da, vin la pachet) și fugi la aeroport.

Te-am convins sau nu, tu tot trebuie să încercuiești măcar una dintre variantele de mai sus, se sună deja. Dacă te ajută sau influențează cu ceva, aud deja vocea din gară “Trenul accelerat București-Mangalia pleacă în cinci minute de la linia cinci”. Drum bun!

Foto: Smaranda Olariu și Andreea Dogaru

Teodora Burete

iubește să scrie, deoarece consideră că este cea mai bună metodă de a-și crea propria lume desprinsă de realitate. De asemenea, muzica, desenul și cititul sunt obiceiurile care o ajută să se relaxeze în orice moment.