De vorbă cu fata de peste ani

Am avut un vis straniu acum mult timp, în clasa a patra.

Eram o fetiță cu părul incredibil de blond și de creț și cu ochelari pe nas, care încă nu păreau din aceeași poveste cu restul feței.

Eram la un concurs.

În aceeași bancă cu mine s-a așezat o adolescentă cu părul ondulat, blond-cenușiu, cu câteva reflexii aurii. Și ea purta ochelari. Părea chiar drăguță, iar zâmbetul pe care mi l-a arătat când am întrebat-o cum o cheamă m-a convins că era o persoană caldă și deschisă.

Avea același nume ca mine, ceea ce mi s-a părut interesant.

Dar ceea ce mi-a atras atenția a fost inelul pe care îl purta pe mână stânga.

Semăna cu cel pe care eu îl purtam, și la o privire mai atentă era chiar același inel.

-Cine ești? Am întrebat-o.

-Sunt tu. Tu peste câțiva ani.

M-am uitat din nou la ea și i-am observat cearcănele, care trădau multe nopți de nesomn, dar în același timp toate semnele de pe fața ei nu arătau prin câte lupte a trecut, ci câte a câștigat.

Și aveam o senzație că le câștigase pe majoritatea, deși nu era arogantă, ci doar încrezătoare în forțele proprii. Mă făcea să o admir și să o respect de la distanță, deși nu o cunoșteam.

Ceea ce mi-a spus ea mi-a rămas în minte mult timp și aș fi vrut să o fi ascultat întru totul.

-Să știi că nu am ajuns ușor aici. M-am zbătut. Am luptat atât cu mine, cât și cu alții. Am pierdut vremea cu multe persoane, și aș fi vrut să nu o fi făcut. Am muncit nopți și zile întregi pentru a ajunge chiar și cu un milimetru mai aproape de țelurile mele. Am citit mult, am vorbit cu multe persoane mai bune că bine, am încercat să absorb cât mai multe de la cât mai mulți. Am zâmbit mereu și zilnic m-am trezit cu gânduri bune. Am încercat zi de zi să îmbunătățesc starea cel puțin unei persoane. Nu am ținut ranchiună nimănui. M-am ridicat de fiecare dată când am căzut, și mai puternică. Îmi trăiesc visul în fiecare dimineață în care mă trezesc și sunt sănătoasă și în stare de orice, chiar și să cuceresc lumea.

-Și care e visul tău mai exact? Am întrebat-o.

-Nu îți spun, pentru că va fi și visul tău într-o bună zi. Dar tu acum ce vrei?

-Vreau să mă transform mai repede în tine!

-Nu îți pierde copilăria. O să ai destul timp să te descoperi și să crești.

Nu am apucat să mai cer lămuriri pentru că două foi de concurs tocmai fuseseră puse pe bancă.

I-am aruncat încă o privire fetei și m-am concentrat la foaia mea.

Nici nu am văzut când a plecat.

Măcar de aș mai fi văzut-o odată! Măcar să îi fi spus că ne vom vedea în curând…

Nu știam asta atunci, dar acea întâmplare mi-a dat putere, după ce m-am trezit, să fiu mai bună în fiecare zi.

Pentru că acum sper că am ajuns să fiu fata aceea pe care o admiram. Pentru că ea a fost țelul meu, pe lângă celelalte pe care le-am descoperit pe drum.

Foto: http://www.paulcheksblog.com/mirrors-crystal-balls-and-angels-part-1-of-3/cat-sees-lion-mirror/

Alexandra-Laura Ghițoi

este elevă în clasa a X-a, la profilul mate-info, deși mintea ei este mereu prin alte locuri. Este implicată în foarte multe activităti din diverse domenii: limbi străine și scris, dezbateri, voluntariate și programe antreprenoriale, avand în același timp și un blog de modă, care o face mandră zilnic, bilingv, în engleză și în franceză.