De ce ne purtăm ca niște oi?

Da, ai citit bine. Și nu, nu este o glumă. Deși nu behăim, nu avem lână, nu ne place să mâncăm iarbă (sincer, dragostea nemuritoare pentru rucola și pentru salată e doar o poveste) și nu suntem în pericol să fim uciși cu brutalitate de Paște (nu o să încep discuția asta acum…nu m-aș mai putea opri), consider că semănăm foarte mult cu prietenele noastre ovine.

De ce?

Nu, nu din motivul care pare evident…nu am înnebunit (eram deja nebună…nu, doar glumesc). Şi nici nu vreau să spun că nu suntem inteligenți. Chiar s-a demonstrat că oile sunt animale extrem de inteligente, contrar teoriilor universal acceptate. Nu mă refer nici măcar la faptul că oile și oamenii aparțin din punct de vedere științific aceluiași regn, aceleiași încrengături și chiar aceleiași clase (cei care au învățat prea multă biologie sau care sunt pur și simplu la fel de curioși ca mine vor înțelege). Motivul este unul complet diferit…

Spiritul de turmă.

Aaa! Acum îți dai seama că ai știut despre ce vorbeam în tot acest timp, nu-i așa? Dar poate că ți se părea prea absurd, poate că nu voiai să recunoști față de tine însuți cât adevăr există în această asemănare aparent improbabilă…sau poate că ți-ai dat seama chiar de la început și eu ți-am subestimat imaginația. Cert e că acum știi, așa că mai trebuie doar să dezvoltăm subiectul.

Conceptul de „spirit de turmă” este unul destul de bine cunoscut în prezent, fiind întâlnit din ce în ce mai des in societatea umană. Am putea spune chiar că stă la baza acesteia. Gândește-te puțin. Analizează tot ceea ce facem în viața de zi cu zi prin prisma acestei noi idei. Facem totul așa cum ne dictează ceilalți: ne îmbrăcăm în funcție de trenduri (ca și cum cineva ar avea dreptul de a stabili cu adevărat ce haine ar trebui purtate), ascultăm muzica pe care toți o iubesc (sau dimpotrivă, evităm acea muzică doar pentru că e mainstream, trecând astfel în altă extremă autoimpusă), mâncăm ceea ce mănâncă toată lumea (și suntem automat outsideri dacă nu mâncăm pizza…din experiență), ne îmbătăm în fiecare weekend doar pentru că e la modă (sincer, ne putem distra foarte bine și fără alcool în sistem), butonăm (sau touch-uim cum spune unul dintre profesorii mei) smartphone-urile noastre fantastice toată ziua pentru că asta fac toți (doar noua socializare este chiar lipsa socializării)… și lista poate continua la infinit.

Probabil că este inevitabil. Şi eu cad pradă tentației de a mă lua după ceilalți, deși în general încerc să gândesc independent. Ce mi se pare cu adevărat trist este că ajungem să nu mai avem nici măcar opinii independente. Spunem că ne-a plăcut un film doar pentru că prietenii noștri l-au iubit sau pentru că a primit patru premii Oscar, ne înfrânăm gândurile profunde pentru că ceilalți nu le pot înțelege, ne închidem propriul suflet într-o cușcă și arătăm lumii o mască doar pentru a fi acceptați, pentru a nu fi oile negre ale turmei.

Bineînțeles, mai sunt și cei anti-mainstream: hipsterii care ascultă muzică underground, refuzând să urmeze regulile dictate de…ca să fiu sinceră, nici măcar nu știu cine a inventat definiția modernă a „normalității”. Dar chiar și ei sunt ghidați de spiritul de turmă, chiar dacă îi urmează pe cei ce merg în sensul opus celui considerat natural.

De ce facem asta? Teoretic, acesta este în cazul oilor un comportament de apărare și cred că la oameni este la fel. Poate că nu trebuie să ne apărăm de prădători cum o fac oile, dar ne apărăm de sentimentul de neapartenență, de singurătate si de izolare.

Și atunci cum am putea scăpa de spiritul de turmă? Soluția nu este să fugim automat de tot ce este considerat popular, dar nici să îmbrățișăm tot ce apreciază ceilalți oameni. Trebuie să învățăm că frumusețea oamenilor constă chiar în originalitatea lor, în micile detalii care îi diferențiază de restul turmei. Simte-te liber să iubești și lucrurile mainstream, și necunoscutul. Şi, orice ți-ar spune ceilalți, nu uita: ești unic, ești irepetabil, ești TU.

Poți rămâne o oaie obișnuită, urmând regulile pentru a te apăra de propriile temeri, sau îți poți crea propriul drum, riscând să devii o oaie neagră a societății sau doar a mediului în care trăiești. Eu aș alege a doua variantă, dar ție nu îți pot spune ce să faci. Fii liber, ascultă-ți inima. Fii curajos, crede în tine. Așa vei ajunge acolo unde nici o oaie nu a reușit, acolo unde doar vulturii se avântă.

Desen: Oana Keyko

Sabina Stanciu

Sabina Stanciu e o lăzăristă visătoare care încă mai încearcă să descopere cine este cu adevărat. Asta nu doar pentru că îi place să scrie chestii dramatice despre adolescență, viață, moarte și o mie de alte subiecte la fel de deep (hobby la care va trebui să renunțe), ci și pentru că are trăsături contrastante. E în același timp copila zâmbitoare care vrea să îi îmbrațișeze pe toți și rockeriță ciudată îmbracată tot timpul în negru. Iubește tot ceea ce este rău (personaje negative, culorile închise, animalele carnivore), dar are un suflet bun. Și este absolut obsedată de citit și de scris. O ciudată. Dar aici toți suntem mai mult sau mai puțin ciudați.