Viața ca un sandwich

Toți se îndreaptă grăbiți spre doamna care pare să nu mai facă față cerințelor fiecăruia. Se îmbulzesc, mai ceva ca-n hipermarketul cu promoții la tigăi de parcă întreaga mâncare s-ar sfârși în acea pauză. Da, mă aflu la bufet. E destul de caraghios atunci când stai deoparte și urmărești această presupusă luptă de supraviețuire. Nu voiam să stau la coadă și nu pentru că mulți se bagă în fața ta (adevărul e că după un semestru în Lazăr, am devenit expertă la strecuratul printre elevi), dar mi-am adus brusc aminte că mi-am făcut un sandwich de-acasă. Poate că nu-i la fel de gustos ca brioșele pe care obișnuiam să le cumpăr, dar… eeh! Mai bine decât nimic (acum mă oftic din cauză că am refuzat banii de buzunar pe care mi i-a oferit mama de dimineață – au fost ceva divergențe între noi, dar mai bine o las baltă).

Mărețul meu sandwich (nu era chiar atât de mare, doar o jumătate de palmă) aștepta cuminte să ne cunoaștem. Arăta aproape ca un bebeluș, în hârtia albă (și mototolită – semn că mama lui, adică eu, nu e prea conștiincioasă) ce-l învelea. Mi-am ridicat din nou privirea la colegii mei de liceu. Zâmbeau… Vorbeau zgomotos… Avea priviri vesele și nerăbdătoare. E plăcut când vezi pe toți ceilalți încărcați de atâtea energii pozitive. Te bucuri tu pentru șansa lor de a avea o viață așa plină.

Poate că nu doar gesturile le dezvăluie sentimentele, trăirile recente, în definitiv, tot ce compune viața fiecăruia. Dacă o mare parte din caracterul vieții lor este dată de gol chiar de mâncarea de la bufet? Ar putea oare ea să reflecte starea noastră, a individului, în momentul de față? Să reflecte grijile, supărările, bucuriile?

Nu pot să-mi dau seama decât dacă încep să cercetez în jur. Un băiat ronțăie câteva sticksuri sărate. Ar suna ciudat dac-aș spune că viața lui e crocantă. Prezența sării, însă, îmi clarifică faptul că el se confruntă, acum, cu anumite probleme. O fată iese din mulțimea de elevi,  îngrămădiți în fața bufetului, ținând în mână o ciocolată Oreo: viață dulce, cremoasă, poate este o fată populară (Oreo sunt biscuiți foarte celebri).

Mi s-a făcut foame. Îmi scot sandwich-ul… Acum e momentul să-mi analizez propria viață: 2 felii de pâine – poate că am tendința de a mă ascunde, de a-mi forma un cocon, astfel încât nimeni și nimic să nu mă rănească. Oare înseamnă frica de a fi rănit, de a îndrăzni, într-un fel? Înăuntru: salată: fricile temerile, pe care pot să le declanșez ușor, căci sunt firave; câteva felii de roșii: delicate, zemoase – bucuriile mele, plăcerile, tot ceea ce mă face fericită; o felie de brânză: pare sărată, dar nu prea știu sigur, așa că mai bine o asociez cu eventualele bariere peste care trebuie să trec, cu obstacolele care mă împiedică să am o ascensiune în viață.

Pufoasă, dulce sărată… Oare poate viața mea să fie descrisă așa, după un sandwich? Nu mă pot abține și mușc din el, „mușc” din viață, așa că voi înfrunta tot ceea ce mă așteaptă.

Foto: Andreea Marcu

Katia Maria Alaei

Katia este o persoană atrasă de artă, de frumos. De aici vine și înclinația ei spre partea umană: este de părere că, să asculți oamenii și să vezi lumea prin ochii lor, poate fi o modalitate de a te cunoaște pe tine. Iubește animalele, dar nu are încă unul; crede că nu i-ar putea acorda destulă atenție. Pe lângă persoanele dragi, ciocolata i-a fost alături în toate momentele importante, de unde și slăbiciunea ei pentru acest aliment. Momentul perfect: afară o ninsoare liniștită, ea înăuntru, cu o cană de ciocolată caldă, lângă, o lumânare parfumată (cu aromă de măr copt și scorțișoară), iar pe fundal Ed Sheeran, „Small Bump”.