Tu cum arăți fără mască?

De ce nu îți scoți masca? Haide, scoate masca cenușie și arunc-o în oceanul de suspine plin de dorințe. Las-o să cadă cu un zgomot plin de farmec, lasă beatitudinea să te poarte într-o lume nouă.

Scoate masca gri, pleacă departe și uită umbrele trecutului năucitor. Lasă ploaia să îți curețe toate păcatele și sentimentele de vinovăție. Aleargă desculț pe nisipul fierbinte, aleargă până la ceea ce vrei tu cu adevărat și nu ceea ce vor probabil cei din jurul tău. Luptă cu adevărat pentru visul și idealul tău ce pare în acest moment de neatins. Lasă disperarea să se piardă printre ramurile dese ale unui copac bătrân.

Dacă vei obține ceea ce îți dorești cu ardoare, plăcerea absolută va avea un impact asupra sufletului tău rătăcit printre ecouri ce-ți zic să renunți la bătălie, dar întotdeauna lupți, așa ești tu… Te ridici de pe pământul umed și nisipos cu o forță miraculoasă. Te ridici și continui drumul tău bine definit, dar care pare o călătorie mult prea greu de dus la sfârșit. În spatele tău sunt flăcări. Fugi, cât de repede poți, fugi spre o evadare, fugi spre un ideal. Fugi de tine și de trecut și de sentimente. Simți deodată cum flăcările te cuprind, dar alergi și mai repede. Scapi după o luptă grea, după sentimente clare și dureroase la atingere. Sunt răni greu de vindecat, sunt plăgi pe sufletul încărcat. Se vor vindeca cu timpul sau poate deloc. Bâjbâi prin întunericul nopții pentru a găsi asfințitul în scrum.

Ești deprimat, dar de ce? Oare de ce ai totul și parcă simți că nu ai cu adevărat nimic? Scoți masca colorată de pe chip și continui să fugi, se face lumină, vezi în fața ta răsăritul pe care l-ai căutat multă vreme. Era zi și totuși noapte. Dar gata, recunoaște că este mai bine fără masca ce te făcea inuman și rece. Avea probabil și masca scopul ei protector, dar nu mai erai tu cu adevărat. Erai fără chip printr-o mulțime de chipuri reale… Spune-mi că nu vrei măcar o dată sentimente reale în viața ta aparent insensibilă?

Spune adevărul despre tine și despre trecutul tău. Nu mai ai de ce să te temi, teama este și ea o cauză a eșecului. Luptă cu morile de vânt, cu valurile ce par să te înece, cu glasurile oamenilor răi. Luptă, viața însăși este o luptă și te-au aruncat doar pe tine in ring.

Foto: Maria Bășea

Petra Stănescu

este o persoană prietenoasă, sociabilă și mereu cu zâmbetul pe buze. Este o fire veselă, dar și sensibilă și se așteaptă mereu ca lumea să devină mai bună. Cedează foarte greu și este orgolioasă, dar este acolo unde îi sunt și prietenii și la nevoie îi ajută. Singurul lucru real pentru ea este scrisul, el îi oferă o lume perfectă sau aparent perfectă.