Privind oamenii

Dragoș Voicu

Binecunoscutul drum spre casă… Orele s-au terminat și acum sunt în autobuz. Din fericire am prins un scaun liber. Încerc să îmi planific în gând puținele ore rămase din aceasta zi. Dar sunt distrasă. Atenția îmi este atrasă de oamenii din jur. O mulţime colorată şi complexa. Privind-o, parcă îmi vine să râd, parcă îmi vine să plâng.

Lângă mine stă un bătrân cu părul încărunțit și mâinile vinete. Bătrânul vorbește încetișor. Cu cine? Cu nimeni. Dar totuși vorbește. O fată tânără, cu parul albastru căzându-i ușor pe umeri, stă pe scaunul din fața mea. Ascultă muzică la căști. Este într-o lume a ei, neperturbată de huruitul autobuzului. Într-un colț o altă fată privește ceasul telefonului îngândurată. Deodată, un trandafir roșu răsare în fața ei. Se întoarce surprinsă și îl vede pe prietenul său. Îl îmbrățișează strâns, cu un zâmbet sincer, plin de dragoste. Puțin mai încolo, ținâdu-se de bara rece, un băiețel de vreo zece ani privește curios și puțin speriat în jurul său. Mulțimea îl surprinde, îl intimidează. Încă nu a învățat să o accepte cu toate calitățile și defectele sale.

Întunericul s-a lăsat ușor peste oraș, însă acesta încă nu s-a liniștit. Este ca un furnicar dezorganizat; fiecare furnicuță aleargă în altă parte, încercând să atingă un țel nedeslușit. Murmurul orașului trezește stelele. Ele aruncă încă o suflare de întuneric, așteptând ca oamenii să se oprească din cursa lor nebună.

Oameni care vorbesc prea tare la telefon, oameni care stau înghesuiți, împingându-se unii în alții, oameni veseli, oameni nervoși, oameni frumoși, oameni obosiți, oameni care se scuză dacă te ating puțin cu geanta, oameni care nu sesizează că te-au călcat pe picior. Oameni. Dacă vrei să cunoști oamenii așa cum sunt ei, mergi cu autobuzul. La început vei fi uimit și enervat. După câteva zile vei începe să îi ignori. După o perioadă mai lungă de timp, vei învăța să îi studiezi în detaliu și să îi înțelegi. Așa că mergi cu autobuzul și nu lua în seamă aspectele negative. Privește doar oamenii. Încearcă să înțelegi cuvântul OM în adevăratul lui sens. Învață să privești. Cunoaște lumea în care trăiești prin intermediul oamenilor.

Îmi cer scuze dar acum nu mai pot scrie. Sunt distrasă iar. Bătrânelul de lângă mine nu vrea să se oprească din vorbit.

Foto: Dragoș Voicu

Ioana Pencea

Ioana Pencea

Cu toate că e cu capul prin nori, picioarele ei rămân bine înfipte în pământ. Visează adesea cu ochii deschiși și nu refuză niciodată ciocolata, zâmbetele și experiențele unice alături de cei dragi. Nu suportă rutina, iar creativitatea este arma ei de temut împotriva plictiselii.