Și… tu ce vrei să te faci când „vei fi mare”?

Ți se pare o întrebare nepotrivită, nu? Mai ales la vârsta asta când ești deja mare și ai trecut de faza în care fiecare musafir care vine în vizită te întreabă cu aceeași ironie de fiecare dată acest lucru. Dacă ești fată, probabil răspunsurile variau de la doctor, profesoară, frizeriță (hairstylist acum) până la actriță sau cântăreață. Dacă erai băiat, probabil spuneai că vrei să te faci polițist, pompier, pilot sau astronaut.

Dar acum? Ce vrei să te faci? Știi, nu? Doar la intrarea la liceu ți-ai ales un anumit profil, o anumită specializare, fiecare dintre ele în funcție de meseria pe care vrei să o abordezi pe viitor. Nu te descurci la științele exacte, umanul a fost creat special pentru tine. Vrei să te faci programator, la real e de tine, mai exact chiar la mate-info. Sau poate ești încă nehotărât și te-ai gândit (sau te-au sfătuit parinții) să te duci la real pentru că de acolo ai mai multe deschideri, dar chiar și așa, trebuie să te pricepi, măcar puțin la științele exacte, altfel nu te-ar fi trimis nimeni acolo, nici măcar părinții.

Bun, am stabilit în funcție de ce alegi specializarea, dar meseria cum ți-o alegi? Fii atent, doar este una dintre, de fapt cea mai importantă alegere pe care trebuie să o faci în viața asta, pentru că, de acum încolo, cinci zile pe săptămână, cel puțin 8 ore pe zi, timp de vreo 40 de ani vei lucra numai în acel domeniu. Nu o să te poți transfera atât de uşor de la a fi avocat la arhitect sau de la economist la dirijor, deci trebuie să iei decizia corectă la momentul potrivit. Stai, adică la 17 ani? Ăsta ți se pare momentul potrivit? Bine, nu e. Atunci, în funcție de ce ne alegem viitorul job?

Aș zice că în funcție de cât de tare vrem să facem ceva cu adevărat măreț în viaţa asta, în funcție de cât de „legendari” vrem să fim. Vrem să facem ceva ce ne place cu adevărat, ceva ce ne reprezintă, ceva care să ne iasă din prima, de care să fim mândri și să îi ajutăm și pe ceilalți prin intermediul a ceea ce facem. Ca programator o să ușurezi viața multor oameni, ca medic o să-i vindeci pe unii, ca profesor vei influența câteva zeci de persoane pe zi, iar ca actor vei oferi momente de destindere pentru spectatorii tăi. În funcție de cât de bine te descurci în domeniul ales (și ar trebui să te descurci cât mai bine, am zis deja că nu e în regulă să alegi ceva la care nu te pricepi), oamenii își vor aminti de tine la un moment dat cu drag și te vor aprecia constant pentru binele făcut, iar asta este ceea ce vrei, cu siguranță. Poți să fii noul Freddie sau Emil Palade, decizia îți aparţine, depinde doar de tine să alegi ceva ce te definește și care te va face „legendar”, la scară mică sau mare.

Deci, ce vrei să devii când „vei fi mare”?

Foto: Maria Basea

Carmen Pălimariu

Este lăzăristă iubitoare de filme bune, muzică, literatură şi cel mai important, scris. Consideră că în orice scriem sau creăm lăsăm o parte din noi, fie că e vorba de un bileţel, o carte sau o pictură, fiecare poartă ceva din personalitatea noastră, aşa că ea îşi inserează personalitatea în LZR. Pentru detalii, nu ezitaţi să-i citiţi articolele.