Păstrăvi de fântână

Nu se mănâncă ca pe bomboane pentru simplul fapt că eu nu mănânc bomboane. E fântâna mea și pe aici avem legi serioase cu proprietate privată. Nu sunt aurii pentru că nu se mai poartă auriu subacvatic de la refluxul trecut și pentru că dorințele fac buba la inflație. Aviz amatorilor de expresii à la locomotivă cu aburi, („sunt cu capul în nori”), vă rog, dar vă rog, comunicați și voi niște briză caldă, niște soare cu ochelari UV, niște. Mă gândesc la voi, nu de alta, dar e rău să pleci în călătorie îmbrăcat de iarnă, cântărești mult, știți voi, masă mare, atracție mare, față zdrobită la sigur când mai coborâți.

Dacă. Știți filmulețul cu „Dumb ways to die”, știți și ce nu trebuie să facă un astronaut.

– O b-r-i-z-ă-c-ă-l-duță. Și alte trei dorințe ?

-Fără dorințe, face rău la inflație, nu sunt fonduri europene pentru cercetări, pentru medicamente, pentru salariați așa deștepți. Poate niște concedieri. Oricum, ultimul vaccin, care trebuia să rezolve niște dorințe îndeplinite de o stea de mare într-un canal din Beijing, ne-a băgat societatea în autism.

Am o fântână cu păstrăvi. Am uitat pe unde era fântâna, știu că nu într-un cimitir, pentru că păstrăvii au nevoie de mult oxigen.

Morala ?

Păstrăvii sunt prea hidoși ca să mai trăiască pe la munte. Crapii au un gust mai bun decât ei la grătar. Fântânile nu îndeplinesc dorințele. Aceasta era o lecție de anatomie piscică și trebuie tratată ca atare.

Foto: Alex Neagu

Nichita Milodin

Este elevă în Gh. Lazăr și la liceul de zîne în secret. Pasiunile ei sunt dolcele farniente, dubioșenile și frumosul din grotesc. Scrisul e exhibioționism. Ca la circ, jonglerii toți au hainele pe ei.