Liceu. Ora X. Profesorul este în mijlocul lecției și dictează. Noi scriem totul în caiet. În caz că am ratat vreun cuvânt cerem să fie repetat. Nu am vrea să ratăm ceva esențial.
După 6 ore ne întoarcem acasă. Deschidem caietul și vedem că avem de învățat pentru mâine la mai multe materii. Citim lecția din caiet. Am învățat, deci sigur o să știm dacă ne ascultă.
Din nou la liceu. Ora X. Ne-a ascultat și am știut. Ne-a dat zece deși ne-a criticat că nu ne-am exprimat la fel ca în caiet. Acum suntem mândri. Avem un zece, deci suntem inteligenți. Abia așteptăm să ajungem acasă să le spunem și părinților de reușita noastră. Vor fi mândri. Și cam la nivelul ăsta ne aflăm noi, cu toții.
Ora X? Nu. De fapt 15 materii la care ți se cere „să știi”. Dacă nu știi, primești o notă mica. Dacă primești o notă mica, înseamnă că nu ești la fel de inteligent ca ceilalți. Și cel mai amuzant moment este atunci când primești acea notă mică urmată de „Învață mai bine data viitoare!”. Atât. Ăsta este “sfatul” pe care îl primim întotdeauna, iar profesorul crede că și-a făcut treaba dictându-ne o lecție și spunându-ne să o învățăm.
Ok, cine este pasionat de o anumită materie este îndreptățit să spună că învață la acel obiect de studiu de plăcere. Mi se pare corect. Dar există cineva care să fie pasionat de toate? Posibil, deși e evident că este un fenomen foarte rar. Totuși, știu mult mai multe persoane care „învață de frică”. De frica notelor? De frica părinților? Din păcate da. Și mai este încă o categorie: cei care sunt pasionați de alte domenii. Ați auzit vreodată la liceu despre vreo oră de cinematografie? De jurnalism? Actorie? De vreo oră „pe bune” de muzică sau desen? De marketing sau comunicare? Cu siguranță nu. Și acum probabil îmi veți spune că există cursuri particulare pe care le pot lua. Da, cu siguranță există și necesită timp. Dar voi nu cumva ați uitat ce facem noi cu timpul? Învățăm la cele 15 ore X. Astfel, cineva care își dorește să urmeze o facultate precum UNATC, conservatorul, UNARTE sau FJSC va trebui să muncească de două ori mai mult decât cei ce tind spre meseriile noastre tradiționale de medic, avocat sau polițist.
Ce vreau să spun eu cu toate astea? Că acea mentalitate de „hai să ne aliniem cu sistemul” este, din punct de vedere logic, cât se poate de greșită. „Hai să fac și eu ca ceilalți, că sigur este bine așa”. Nu. Fiind tu însuți și făcând ceea ce îți place cu adevărat în viață te va face să fii cu adevărat bun. Sunt atâtea meserii, multe dintre ele foarte bine plătite, pentru care nu ai nevoie de integrale, de critica lui Călinescu despre creația eminesciană sau de proprietățile transformării adiabate. O cultură generală este necesară tuturor, dar aparent generalitatea devine din ce în ce mai specifică.
Foto: Dragoș Voicu
© 2011-2014 LZR. Toate drepturile rezervate.