Când iubirea nu e iubire

Februarie. Luna iubirii. Poze. Mesaje siropoase despre cât de mult îl iubște X pe Y. Flori (bineînțeles, trandafiri roșii, altfel nu se poate). Ciocolată. Ursuleți de pluș. Bilețele anonime cu Te iubesc la infiniiit. Inimioare roz agațate peste tot. Iubire. Iubire în aer, iubire pe pământ, iubire în tot Universul.

Veți spune că sunt atât de negativistă doar pentru că sunt single. Nu, chiar nu e adevărat. Am văzut și relații ca în filme, cu sentimente sincere și cuvinte frumoase. Și nu am fost nici pentru o clipă invidioasă. Cred că trebuie să ne bucurăm pentru persoanele care găsesc pe cineva ce le iubește pentru ceea ce sunt. Din păcate, cazurile de iubire adevărată sunt foarte rare în zilele noastre.

Să luăm ca exemplu fetele de 13 ani care au avut deja câteva relații și știu ce este sărutul french (și nu doar teoretic). Asta nu se întâmplă pentru că sunt neapărat prea ușor de obținut, ci pentru că la acea vârstă aceasta întreaga semnificație a relațiilor se bazeaza pe: săruturi, “te iubesc”-uri spuse doar pentru a fi spuse și îmbrățișări. Ceea ce nu înțeleg aceste fete este că iubirea are un sens mult mai profund.

Când ajung la liceu, toți sunt disperați să aibă o relație (nu, nu chiar toți, dar cei mai mulți). Nu vorbesc aici doar despre fete, ci și despre băieți. Găsesc pe cineva cu care parcă se înțeleg bine, se sărută după două zile și gata: au găsit iubirea! Urmează status-uri drăguţe, mesaje lăsate pe Facebook de ziua iubitei/iubitului, promisiuni de dragoste eternă…și gata. S-a terminat. Într-o zi, cei doi își dau seama că nu mai au nimic în comun, că de fapt nu au avut niciodată. Dar în loc de a se gândi la semnificația acestui eșec sentimental, trec imediat la o altă relație.

De ce facem asta? De ce acceptăm orice relație doar pentru că suntem disperați să nu rămânem singurii din grupul nostru de prieteni care nu au iubit/iubită? De ce ne irosim timpul cu iubiri inexistente?

Poate pentru că societatea ne imprimă în minte și în suflet faptul că atracția superficială este același lucru cu iubirea. Cântecele de dragoste care erau cândva atât de profunde au în zilele noastre versuri de genul Ne sincronizăm până dimineața (și chiar am auzit ieri o fată vreo 7 ani cântând asta) sau Come and get it, na na na. Nu se leagă decât de dragostea fizică, ignorând faptul că iubirea este ceva mult mai abstract.

Pe de altă parte, poate că și această explorare a semnificației unei relații este uneori necesară. Ea vine uneori dintr-o nevoie de a ne confirma că putem fi placuți și că avem putere de seducție, de a reuși să facem ceva ce alții nu au reușit. Această descoperire a unei laturi ascunse aduce cu sine experiența care este atât de necesară în iubirea adevarată. Poate că pentru inimile noastre superficiale de adolescenți chiar pare că orice relație este serioasă şi complicată, cel puţin la momentul respectiv. Explorarea devine ceva greșit abia atunci când este dusă la extrem.

Acum mă adresez atât celor single, cât și celor care se regăsesc în acest articol. Iubirea vine cu timpul și diferă de o simplă atracție de moment. Iubirea nu este ceva care apare în viața noastră brusc sau un  lucru pe care trebuie să îl căutăm cu disperare. Iubirea nu vine atunci când este chemată, ci atunci când este timpul. Și va veni abia când vom fi pregătiți să o înțelegem.

Foto: Anastasia Grigore

Sabina Stanciu

Sabina Stanciu e o lăzăristă visătoare care încă mai încearcă să descopere cine este cu adevărat. Asta nu doar pentru că îi place să scrie chestii dramatice despre adolescență, viață, moarte și o mie de alte subiecte la fel de deep (hobby la care va trebui să renunțe), ci și pentru că are trăsături contrastante. E în același timp copila zâmbitoare care vrea să îi îmbrațișeze pe toți și rockeriță ciudată îmbracată tot timpul în negru. Iubește tot ceea ce este rău (personaje negative, culorile închise, animalele carnivore), dar are un suflet bun. Și este absolut obsedată de citit și de scris. O ciudată. Dar aici toți suntem mai mult sau mai puțin ciudați.