Unui trandafir…

Voi scrie acestea despre trandafiri, pentru trandafiri şi într-un singur trandafir:

Mă plimbam prin Cişmigiu, acum câteva zile, când am observat o petală roşie de trandafir presată de asfalt. Mi-a venit în minte un fapt din viaţa fiecăruia: cel în care speranţele noastre nu sunt cotizate, se desprind din coroana întreagă şi îşi îndreaptă scopul către pierire. Să ne imaginăm astfel: receptaculul florii să ne fie linia vieţii şi conştiinţa noastră, iar petalele să ne reprezinte visurile, idealurile şi orice ne-ar putea oferi o mireasmă călăuzitoare în viaţă. Atunci când o petală este smulsă sau îşi atinge durata de existenţă, se va desprinde, lăsând un loc liber ce va determina procesul dezamăgirii. Însă trebuie să ne amintim mereu că ceea ce ne ţine la suprafaţă este speranţa apariţiei unui boboc nou în loc.

Îmi amintesc şi astăzi de grădina de trandafiri a bunicii mele. Un caleidoscop natural de culori şi forme frumoase. Cum putem noi oare selecta regina florilor într-o grădină de trandafiri? În general, noi, oamenii, obişnuim să cultivăm aspecte cât mai frumoase şi ne dorim să ne înconjurăm de persoane cât mai multe pentru a descoperi ceea ce ne-ar putea împlini. Noi nu dorim să descoperim perfecţiunea aparentă din oameni, ci doar o oglindire a propriei noastre persoane in ei. De aceea avem nevoie de o grădină de flori pentru a ne (auto)descoperi în final trandafirul mult dorit.

Am aruncat ieri, cu părere de rău, un trandafir ofilit. Petalele îşi pierduseră din culoare, îşi comprimaseră forma şi aproape puteam vedea grotescul punct din interiorul lor. Din păcate trandafirul este dovada vie că frumuseţea este trecătoare. În general, cu toţii ştim că „interiorul contează”; un clişeu, însă un clişeu demonstrat. Timpul şi condiţia noastră umană demonstrează că tot ceea ce este durabil se găseşte în spiritul sau în psihicul nostru: cunoştiinţe, sentimente, trăsături morale. Putem astfel cultiva trandafiri din interiorul nostru pentru a înlocui ofilirea celui efemer, exterior. Haideţi să nu ne dăm seama de adevărata frumuseţe abia atunci când aceasta piere.

Astăzi m-am înţepat în spinul unui trandafir atunci când am încercat să îi simt mireasma. Putem înţelege paradoxul trandafirilor cu ghimpi. Pe de o parte, ghimpii protejează floarea de influenţele negative din mediu şi o ajută să supravieţuiască situaţiilor dificile. Pe de altă parte, ghimpii pot ţine la distanţă, pot ameninţa sau intimida, pot condamna frumoasa floare la ignorare şi nedescoperire. Însă ceea ce vă pot eu recomanda este să priviţi dincolo de aparenţele înşelătoare, câteodată, şi să încercaţi să sângeraţi puţin până veţi ajunge la adevărata floare.

În sfârşit, cel mai frumos trandafir dintre toţi:

„Omul nu este decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar este o trestie cugetătoare. Nu este nevoie ca universul întreg să se înverşuneze împotriva lui pentru a-l zdrobi. Un abur, o picătură de apă sunt de ajuns pentru a-l ucide. Dar chiar dacă universul întreg l-ar zdrobi, omul tot ar fi mai nobil decât cel care-l ucide, pentru că el ştie că moare; iar avantajul pe care universul îl are asupra lui, acest univers nu-l cunoaşte.”- Blaise Pascal

Foto: Andreea Marcu

Anda Vasilache

Anda este o tipă super, pregătită mereu de a face haz de necaz in situații „ extreme” ; iubește umorul negru. Îi place să lucreze cu oamenii, să le descopere caracterul și să analizeze tot ceea ce îi stârnește interesul. Are o viziune realistă asupra vieții doar atunci când visele amuțesc. Îi plac pisicile pentru că sunt ființe egoiste și independente.