În fiecare anotimp achiziționăm chestii:

haine,

un iubit care nu mi-a zis: „eu nu știu cum se îmbracă o vrăjitoare, pentru că nicioadată nu am văzut o vrăjitoare îmbrăcată, dar tu sigur te îmbraci ca o vrăjitoare”[1], dar mi-a zis altele mai frumoase și una doar drăguță, cum c-aș avea ochii galbeni,

un înger ca în rezervațiile lui Brumaru care…..,

scoici,

vânătăi pe șolduri mușcate care încă nu trec,

inele,

întârzieri (deși toate știm că pe astea le luăm doar pentru ei, în imensa noatră bunătate de vrăjitoare frumoase, ca să realizeze în orele cât așteaptă că: „a întârziat puțin, și e atâta simplitate/și-atâta frumusețe în gesturile ei/când coboară și trântește portiera/apoi se îndreaptă spre mine râzând/cu mâinile ușor depărtate de corp/cu ochii mari ca niște carafe pline de miere/vreau să mă încolăcesc lângă pieptul ei/din care nopțile de toamnă fac o sobă micuță/în care cântă un saxophonist negru/și unde toate ale casei sunt aranjate cu grijă/și-acolo să adorm, în sfârșit:/să adorm[2]”)

mâncare,

poeziile lui Komartin, uneori cu bocanci,

strănuturi,

poeziile lui Brumaru cu scoici,

anuțuri, înainte să te tunzi, cu mâini pierdute:„prin părul tău cum se pierde un liliac/în liniile de înaltă tensiune”,

poeziile lui Tănase,

cuvinte și pluraluri.

Apropo de cuvinte de pluraluri: varianta imperfectului „voiam” și pluralul căpșune. Nu vroiam căpșuni, de fapt voiam căpșune.

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, o căpșună. Și-un căpșună. Nu se știe de ce, că de aia e poveste, el s-a rugat la Dumnezeu să-i trimită un graur și apoi voia să-l roage pe graur să-l mănânce și apoi să-l roage pe verbul „a mânca” să îl convigă pe graur să-l convingă pe Dumnezeu că a fost o întâmplare. Că nimeni n-a rugat pe nimeni nimic.

Într-o zi, era vară, o căpșună și-a achiziționat un topor. Un căpșună nu voia să știe ce e în cutia pe care poștașul a adus-o, el aștepta să vină graurul și nu știa. Nu știa. Ea a luat toporul și l-a făcut pe el bucăți-bucățele. L-a făcut căpșune.

Ce nu știa un căpșună?

Că Dumnezeu era de fapt o căpșună.

Voi ce-ați achizionat vara asta?


[1]  Iubita mea vitregă, Iulian Tănase

[2] blues, Claudiu Komartin
Foto: Dragoș Voicu

Nichita Milodin

Este elevă în Gh. Lazăr și la liceul de zîne în secret. Pasiunile ei sunt dolcele farniente, dubioșenile și frumosul din grotesc. Scrisul e exhibioționism. Ca la circ, jonglerii toți au hainele pe ei.