Cele cinci mari reduceri din toamna asta

 

N-au nicio legătură cu orice ar fi negru sau îl cheamă Vineri (Cruso, iubitule, iartă-mă deci, m-am hotărât să nu-ți mai scriu ție sau sclavului tău. Cred că aici e sfârșitul relației noastre solare. Nu e din vina ta, e numai vina mea. Adică a războiului de independență, sper doar când vei primi vestea eliberării sudului să nu te fi mâncat un canibal sau doi. Deci sunteți de acord că e vina lui, da?)

Mi-am achiționat, mai precis, „Posedai tot felul de obiecte electrice[1]

Ura pentru paladin, pentru că mă face să fiu rârâită, respectiv adorabilă, o îndrăgosteală pentru un anume Mir și o pretenție să fie răsfirat, nu o înghesuială ca în unele tablouri, miros de frunze uscate: http://www.citatepedia.ro/citat.php?id=59913, nedumerirea cuvântului paladin, încă am impresia că e punctul de intersecție dintre limba mea și-un mal la cerul gurii de care se agață un omuleț cât să nu cadă în esofag, chinuit, speriat de niște amigdale care cresc puruid, „umflăm, umflăm și apoi așteptăm[2]

Izomorfisme, automorfisme și subgrupuri făcute cu limba pe-afară: „și ce dacă/ dirigintele mă nvață vals vienez/ și eu nu știam de unde se-aprinde bricheta/ m-așteptam să mă certe/ cu tot soboru de dansatoare/ un doi trei un doi trei/ degeaba bricheta nici nu clipea/ de atâta răcoare și umbră dirigintelui/ îi crescuseră urechi și picioare știi tu/ ce nseamnă să ai un trup/ dar un subtrup și mai erau/ fustele usturoiului norii și păsările migratoare[3]”, un ocean tristuț din care m-a scos Ocean Mare, mulțumiri lui Baricco pentru poezie în proză și umor călduț, căpșunatic în ceea ce ar fi putut fi o poveste de dragoste patetic de romantică și viceversa (nu e o carte excepțională, dar te poate salva o vreme de tine, dacă asta îi ceri, lucru pentru care nu e nevoie să fii o carte mare sau pe care nu toate cărțile mari o fac)[4], revenire la origini: „Cerc să mă întind/ și Daimonul urlă că mă culc pe el,/ întind brațul și Daimonul meu urlă/ că îl pălmuiesc./ Alerg, -și Daimonul meu urlă/ că pe el alerg./ Stau- și Daimonul meu urlă/ că pe e stau./ Ei bine, mi-am zis,/ dacă ești pretutindeni,/ arată-mi-te!/ El mi s-a arătat./ Urla.”[5] și http://atelier.liternet.ro/articol/247/Iulia-Arsintescu-Dora-Stanescu/Un-poet-e-o-stare-de-spirit.html, rușinea când mă iau copiii unnamed (1)mici (de obicei clasa a III-a) în brațe după ce am vorbit despre pe unde trecem stradă și eu încă nu m-am dezobișnuit să-mi verific buzunarele dacă mai am telefon, nerușinea să descopăr poezii prin volumele cu Nichita care mi-au plăcut atât de mult încât le-am rupt de la ele de acasă: „Îngrozit zac aici,/ de spaime încolțit,-/ și totuși, nu-ntotdeauna/ am trăit în nevoi?/ Cînd așteptam, deznădăjduit,/ pe marea-nghețată/ și niciun somon nu mușca din momeală./ Să fi fost oare, atât de frumos?”[6] furată acum doi ani, toamna, din Herăstrău, de la Roaba de Cultură, în timp ce mândrul meu de atunci mă judeca, se mira și râdea (?), mândria, poate greșită, când mi s-a zis, într-o discuție despre un tratat filosofic explicat pentru neinițiați, că voi fi o studentă pertinentă; mândrie amuzantă pentru că m-am simțit exact ca Hermione când a renunțat la Previziuni despre Viitor.

De câteva zile ninge, așa că vă las cu: „Mă uitam absent la nu știu ce./ Desigur, în spatele meu ningea./ O fugă de iepuri lăsase urme pe câmp./ Fără de arme fiind, Doamne,/ cum de-am putut să stârnesc atâta groază?” (Prin tunelul oranj, Nichita Stănescu)

„Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB/ ningea pe mustaţa mea şi pe gagica în roşu de alături/ tramvaiele aveau ştergătoare de parbriz şi erau… hai, toţi în cor:/erau steluţe în genele ei./ Eram student, era studentă/ eram eminent, era iminentă/ şi erau steluţe în genele ei.”(Steluțe în genele ei, Mircea Cărtărescu)

 


[2] Habarnam, Nikolai Nosov

[3] „dirigintelui nu-i place subtrupul”, Nora Iuga, câinele ud e o salcie

[5] Nod 15, Nichita Stănescu

[6] Cîntecul unui mort (Visat de un eschimos), autor necunoscut

 

Foto: Dragos Voicu 

          http://porelamoralarte.blogspot.ro/2012/09/joan-miro.html

Nichita Milodin

Este elevă în Gh. Lazăr și la liceul de zîne în secret. Pasiunile ei sunt dolcele farniente, dubioșenile și frumosul din grotesc. Scrisul e exhibioționism. Ca la circ, jonglerii toți au hainele pe ei.