Baticul negru

Singurătatea te descoase fir cu fir, îți descompune piesă cu piesă puzzle-ul, te deșiră ca o pisică dornică de a se juca cu un ghem. Este foarte greu să ții legături cu persoanele plecate peste mări și țări. Nu imposibil, însă cum am putea ține legătură cu cineva de care nu ne despart doar câțiva kilometri, ci somnul veșnic?

Acum ceva timp, într-o tură foto, am întâlnit o bătrânică. Sunt sigur că o mai văzusem în zilele precedente, în același loc, dar fiind grăbit nu i-am acordat prea mare atenție. Acum eram însă în căutare de subiecte de fotografiat, scopul fiind unul foarte clar, neștiind că lucrurile care se vor petrece îmi vor schimba părerea despre oameni.

Văzând că cere bani lumii din jur pentru mâncare și aflându-ne lângă o covrigărie, m-am pus la coadă pentru a-i cumpăra câțiva covrigi, fiind un mod bun de a interacționa cu dânsa. Așadar, am început să vorbesc cu bătrâna care pronunța cuvintele foarte lent, fapt ce mi-a dat de înțeles că nu are în general cu cine să comunice. În timp ce ne plimbam, neștiind unde vrea să ajungă, dar ținându-mă insistent după ea, femeia își ronțăia covrigii de parcă nu voia să-i termine, știind poate că altcineva nu îi va mai cumpăra ceva prea curând. Am întrebat-o despre viața ei. Discuția s-a transformat rapid într-una emoționantă, cu lacrimi în ochi spunându-mi foarte din scurt că fiul și soțul ei au murit la revoluție. Am rămas pur și simplu blocat, realizând că nu are pe nimeni, că nu are cine să îi spună un „bună dimineața” sau un simplu „mulțumesc”, că hoinărește pe străzile Bucureștiului trăind de pe o zi pe alta, neștiind dacă va mai avea ocazia să vadă lumina zilei după ce închide ochii. Imediat a intrat într-o farmacie pentru a-și cumpăra medicamente. Nu voi uita prea curând vorbele farmacistei care au făcut ca lacrimile bătrânei să-i curgă printre canalele săpate de timp în chipul său: „Ți-am spus să nu mai vii aici și să ceri iar pe datorie? Ți-am spus?! ” .œÎn acest timp, în spatele femeii erau doi oameni, tată și fiu, îmbrăcați la costum, care nici nu au luat-o în seamă pe bătrână și s-au băgat în față. Nici nu am apucat să termin întrebarea adresată bătrânei, având intenția să-i cumpăr medicamentele necesare, că s-a și întors cu spatele spunându-mi s-o las în pace.

Cu siguranță mai sunt mulți, fiecare cu povestea lui, asemănătoare cu cea a bătrânicii, al căror caracter luptător nu merită un asemenea tratament. Oamenii nu știu cât contează la bătrânețe o vorbă spusă cu drag, iar spre a asculta poveștile unui oarecare nici că ar avea vreun mic interes. Gândul că n-am avea pe nimeni ne dărâmă…  faptul în sine lasă  pământul să ne acopere.

Foto: Alex Neagu

Alexandru Neagu

este elev in Colegiul National „Gheorghe Lazăr”. Pasionat de fotografie, dar și de scris, acesta încearcă să îmbine utilul cu plăcutul. Îi place să cunoască persoane noi cu care ar putea avea interese comune. Nu se abate de la niciun comentariu, exprimându-și părerea direct, spunând lucrurilor pe nume. Uneori râde din politețe la glumele altora ca să nu se simtă prost.