Sensul…

Majoritatea dintre noi știm… multe, și totuși… ce știm cu adevărat?! Aș spune că nimic, tocmai pentru că știm multe și nu le aplicăm. Cu ce ne ajută să știm ce înseamnă o viață sănătoasă, sau o prietenie adevărată dacă nu luăm nimic în serios?! Dacă ne continuăm stilul de viață blonav, unde ajungem cu adevărat? Ore nedormite, cafele, zahăr, zeci de țigări, lacrimi amare, o viață la fel de bolnavă ca  sufletul nostru terminat de micile nebunii cotidiene. Luăm în serios fiecare lucru nesemnificativ, fiecare cuvânt spus în fugă, fiecare vorbă fără sens. Suntem adulți ascunși în corpuri de copii, suflete ce se zbat să evadeze din cușcă. Simțim plăcerea amestecată cu durerea, dar cel mai grav acceptăm detalii ce ne rănesc constant și nu vrem o pauză.

Poate că și aceste pauze ar veni dacă am vrea. Sunt decizii pe care trebuie să le luăm și singuri, nu cu ajutorul vreunui prieten fals. De ce fals?! De ce nu? Din păcate majoritatea sunt așa, sunt exact cum îi alegem, cum îi găsim. Suntem nebuni să credem în oameni doar pentru că au înfăţișare de îngeri, aceste aparențe pot să ne înșele.

Ne pierdem pe la diferite petreceri, pe la diferite cafenele, ne batem pe țigări și pe băutură. Păcat de noi, am putea să fim altfel, am putea reflecta asupra viitorului, asupra carierei. Dar nu visăm nici la ziua de mâine, decât dacă asta include alte petreceri… Sensul este pierdut în muzica asurzitoare, în râsete, în săruturi pasionale, în ploaia rece de toamnă. Nu este prea târziu, dar problema este că ne purtăm de parcă nu vrem, de  parcă este ceva acolo care ne place şi ne satisface mintea, o satisfacție negativă pe care nu știm să o interpretăm. Nu  ne  mai putem opri din toată această enumerare de acțiuni ce ne consumă, sau poate putem, însă vrem cu adevărat?!

Nu, nu prea vrem. Ne este bine și așa într-o lume dezamăgitoare, tristă și întunecată. Este întunericul cel care ne atrage mai mult decât lumina. Nu prea e bine, trebuie puse semne de întrebare. Mai bine ne punem aceste întrebări acum, nu mâine, căci se prea poate să fie cam târziu. Sufletele rătăcite pot să fie găsite, nu când sunt deja în abis, în disperare și pierdute te miri  pe unde și cu cine.

Suntem mult prea comozi, resemnați cu aglomerarea de nimicuri ce ne consumă mai ales psihic. Suntem în regulă și cu faptul că dacă vrem să schimbăm ceva ar putea să fie dificil, suntem obișnuiți cu noi așa cum suntem și cu lumea din jurul nostru. Nu ne mai deranjează vorbele goale și urâte, aruncate în trecere, își anulează singure înțelesurile. Vorbe goale dezbrăcate de sens și de conținut, e urât! Lăsăm în urmă numai scrum și fum si multa răutate, dar o să vină ziua în care vei vrea și vei implora o schimbare în toate sensurile și, în acea zi, vei renaște prin moartea vechiului tu, devenind noul tu, cu ambiții mai puternice decât în trecut.

Foto: Alex Neagu

Petra Stănescu

este o persoană prietenoasă, sociabilă și mereu cu zâmbetul pe buze. Este o fire veselă, dar și sensibilă și se așteaptă mereu ca lumea să devină mai bună. Cedează foarte greu și este orgolioasă, dar este acolo unde îi sunt și prietenii și la nevoie îi ajută. Singurul lucru real pentru ea este scrisul, el îi oferă o lume perfectă sau aparent perfectă.