Festivalului Ceaiului şi al Cafelei – București, 14-20 octombrie 2013

A 5-a ediție a Festivalului Ceaiului şi al Cafelei – Tea&Coffee Festival – are loc în Capitală, între 14 și 20 octombrie.

Evenimentul se desfăşoară pe parcursul a șapte zile, printr-o serie de manifestări artistice și culinare, în ceainării şi cafenele bucureştene, dar cuprinde și o expoziție de ceai, cafea delicatese și accesorii (veselă, prăjituri, obiecte decorative), care va avea loc între 18 și 20 octombrie, la Sala Dalles (Bd. Nicolae Bălcescu, nr.18) .

TEA&COFFEE Festival promovează consumul de ceai şi cafea, punând accent pe tradiţiile şi ritualurile servirii lor. Pe parcursul celor șapte zile, festivalul va aduce în prim plan elemente culturale şi gastronomice din ţările cu tradiţie în cultivarea și producţia de ceai și cafea precum și în prepararea şi prezentare unor băuturi pe baza acestora.

Printre manifestările dintre 14 și 20 octombrie se numără: spectacole de teatru, concerte, demonstrații și workshop-uri de dans, ateliere de arte vizuale, ceremonii de servire a ceaiului şi cafelei practicate în: India, Turcia, Brazilia, China, Coreea de Sud, Argentina, Marea Britanie și Japonia.

7 zile, 9 locuri, zeci de momente artistice și culinare, cu aromă de ceai şi cafea.

Ce?

  • Muzica tradiţională şi modernă: recitaluri de vioară, recitaluri de tambur şi goarna, muzica indiană, chinezească, demonstrații de taiko (tobe japoneze);
  • Teatru;
  • Demonstraţii şi lecţii de dans: tango argentinian, capoeira (dans tradiţional brazilian), dans indian marca Bollywood, dans tradiţional şi modern sud-coreean;
  • Workshop-uri de gastronomie şi degustări de delicii (prăjituri, fursecuri, baclavale, deserturi „raw”), ceai şi cafea, aparţinând bucătăriilor: indiana, coreeana, chinezeacă, turcească, italiană, libaneză.
  • Conferințe și ateliere despre istoria cultivării şi consumului de ceai, în funcţie de diferite zone geografice ale lumii.
  • Ateliere de: caligrafie coreeană şi japoneză, de Ebru (pictura pe apa specifică Turciei), de origami, de tatuaj cu henna, pictura pe ceramică, de caligrafie pe sârmă şi scriere creativă;Atelier de bune maniere;
  • Ateliere pentru copii;
  • Prezentări de costume tradiţionale japoneze, indiene şi coreene;
  • Expoziţii de fotografie şi pictura pe pânză;

În ultimele trei zile ale Tea&Coffee Festival (18-20 octombrie), în centrul Capitalei, la Sala Dalles, va avea loc Expoziția De Ceai, Cafea, Delicatese si Accesorii. Aceasta va fi deschisă publicului larg între orele 10:00 și 20:00.

La standurile expoziției, vizitatorii vor putea găsi diverse sortimente și soiuri, produse şi accesorii folosite la prepararea şi servirea ceaiului şi cafelei.

Pe parcursul expoziţiei de la Sala Dalles vor avea loc demonstraţii:

  • culinare,
  • de latte art (arta de a desena în cafea)
  • de preparare a cocktail-urilor din ceai şi cafea, de către unii dintre cei mai buni barista (barista – specialist în prepararea cafelei şi băuturilor pe bază de cafea) din țară.

Mai multe informaţii despre toate evenimentele din cadrul Festivalul Ceaiului şi al Cafelei se pot găsi: www.tea-coffee.ro

Teodora Agarici

Face parte din grupul lăzăriștilor plini de ambiție și optimism, fiind o elevă pasionată de scris, literatură și de ideea de a se autodepăți în tot ceea ce face. Găsește întotdeauna în ea voința de a trece peste orice obstacole care o împiedică în a-și atinge obiectivele, promovează creația și imaginația. Se definește ca fiind o sursă infinită de originalitate, spontaneitate și creativitate. Scrie pentru că îi place. Pentru că asta simte. Este mereu acolo pentru voi, oricare v-ar fi problemele.