Conflictul dintre generații – Remake

Diferența dintre generații este mereu o problemă de actualitate, care ia de fiecare dată o altă formă, dar creează în final aceeași veche dispută: care generație este mai bună?

Recent, am citit două articole de presă care m-au împins să reflectez și să scriu, la rându-mi, despre ceea pare a fi « mărul discordiei » între generațiile actuale. O adevărată problemă mondială care ne acaparează viețile și ne transformă în soiuri de narcisiști notorii și care se numește  …tehnologie! * a se citi pe un ton ironic* Mentalitățile diferite, sistemul de valori și lipsa de comunicare conduc la apariția conflictelor între copii și părinti, dar, desigur, ele sunt toate generate, sau măcar amplificate, de inamicul public numărul unu, telefoanele, și de rețelele de socializare.

Unul dintre autori scrie despre viața pe Facebook și povestește cum, de la un inamic înverșunat al site-ului, a ajuns să se conformeze la experiențe share-uite și la idei exprimate la o scară de consum largă. Și asta din simplul motiv că nu mai putea afla prea multe în privat despre prietenii lui ce se ofereau într-un mediu public din care el lipsea. Același autor mai spune și cum Facebookul s-a transformat într-o competiție pentru a fi adorat virtual.

 În continuarea ideii vine autoarea celui de-al doilea text. Ea susține că generația Y sau Millennials (din care fac parte cei născuți după 1980 și care au atins maturitatea la trecerea în noul mileniu) are niște trăsături (hai să nu le spunem defecte) interesante. Ne învârtim în jurul propriei persoane și ne axăm pe relaționarea pe net, fapt care ne împinge la narcisism și la indiferentă, la aroganță și la stres. De ce? Pentru că ne pozăm excesiv în diferite momente și ipostaze ale vieții noastre, ne agităm pentru câteva like-uri care ne definesc efemeră noastră popularitate și, astfel, printr-o expunere nemărginită, devenim neimplicați în lucrurile care puneau cândva probleme, cum ar fi politica. 1384202_704383986258316_882293131_n

Pe de altă parte, însă, The Millennials au calități cu care se pot mândri: sunt crescuți în a crede în egalitate – deci sunt mai apropiați de părinți, sunt mai toleranți față de minoritățile etnice sau sexuale – pentru că, pur și simplu, sunt mai indiferenți ! Sunt mereu puși la curent cu noutățile – deci mai eficienți și informați, sunt mai ocupați de satisfacerea nevoilor- deci mai creativi, sunt mai activi în viață prietenilor – deci mai comunicativi.

 Și, cu toate că suntem mai sociabili, spuneam că una din cauzele conflictelor dintre generații o reprezintă chiar…comunicarea. Deci nu comunicăm destul?! Paradoxal, studiile arată un exces de comunicare -o medie este de 88 de mesaje pe zi. Comunicăm doar între noi ? Și-atunci cum rămâne cu « apropierea de părinți » ? Până la urmă, tehnologia a avut mereu scopul de a ne apropia ca oameni, nu? Îmi scăpa mie ceva? Știți ce?! Poate că problema nu stă în cât de mult relaționăm, ci cum o facem. Este decizia ta dacă preferi să vorbești face2face sau din fața unui monitor. Se pot spune lucruri bune și on-line, și față-n față. După cum se pot spune lucruri rele și într-un mod, și-n celălalt. Că mai mereu în viață, răspunsul nu e nici alb, nici negru, ci gri. Mediul virtual ne stimulează mai mult, ne potențează imaginația și creativitatea, dar ne și prejudiciază la capitolul afectiv. Mai puține atingeri și priviri în ochi, mai puțină emoție. Din acest punct de vedere, al sensibilității, poate că generația X e mai bună ca Y. Dar numai din acest punct de vedere.

Foto: Maria Bășea

Anda Rădulescu

e lăzăristă. Se adaptează ușor într-un mediu nou. Este dinamică, sarcastică, independentă, sportivă, veselă și visătoare. Își exprimă părerea scurt și la obiect. Scrie ca să își depășească limitele imaginației.