A alerga sau a aștepta la semafor?

Bagi cheile în ușă și începi să alergi către lift. Cine se plimbă de la doi la opt, într-o zi de marți, la ora aceasta?! Bați în ușă de câteva ori, fără niciun efect asupra întrecerii între etaje. Nu ai de ales, te îndrepți spre scări și începi să le cobori din ce în ce mai repede. Parcă nu se mai termină… De ce stai tocmai la 7? Bate vântul. Abia acum îți dai seama că ți-ai uitat eșarfa și abonamentul la RATB pe masa din bucătărie când încercai să îți legi șireturile. Nu te mai poți întoarce, ai dat jos deja destule calorii coborând etajele și oricum ești în întârziere. Ai putea să începi să alergi spre stație, vei fi într-o formă de invidiat până la liceu.

A alerga sau a aștepta la semafor?Vezi autobuzul trecând pe lângă tine, însă îți spui că nu ai cum să îl pierzi. Deși nu îți imaginai că mai încape cineva în cutia pe roți, ușile rămân deschise pentru o doamnă care cară după ea un cărucior de cumpărături. Numeri până la trei și auzi replica „Înaintați pe culoar, domnișoară, să avem și noi loc!”. Zâmbești, îți ceri scuze că nu te-ai împins și mai tare în persoana din fața ta și încerci sa te uiți la ceas. După multe mișcări scurte reușești să îți scoți telefonul și să vezi doar ultimele două cifre, „58”. Faci un calcul rapid și îți dai seama că ești în grafic, mai ai timp să ajungi la test fără să fie nevoie să vezi 30 de perechi de ochi uitându-se spre tine când bați la ușă și bagi capul în clasă rușinat.

Două semafoare prinse pe culoarea roșu și unul galben pe care șoferul, parcă la fel de grăbit ca și tine, se chinuie să îl prindă. Ai reușit să cobori din sauna plimbătoare fără să îți rămână geanta printre doamnele contrariate că e nevoie să îți facă loc să cobori. Parcă atunci când trebuie să te grăbești, podul de la Izvor este mai lung, iar șoferii nu te lasă să treci mai repede în mod intenționat. Timp nu mai ai oricum. Deja nu mai are importanță dacă întârzii trei minute sau cinci. Mergi totuși repede pentru a te convinge că nu ai alergat degeaba până acum. Ajungi în sfârșit la liceu, iar primul lucru pe care îl faci este să saluți paznicii care se uită puțin ciudat la părul tău ciufulit şi la șireturile legate prost. Ai noroc că sala în care înveți e la parter. Nu mai vrei să vezi alte scări pe ziua de azi.

Tragi aer în piept, bați la ușă și apeși clanța fără să aștepți răspunsul. Știi deja ce trebuie să zici, ți-ai pregătit discursul în timp ce stăteai între căruciorul doamnei și vesta pufoasă a băiatului din stânga ta. „Bună ziua, mă scuzați că am întârziat, dar a fost aglom…”. De ce vorbești singură în fața unor bănci goale? De ce nu este lumina aprinsă și nu e nimeni în clasă? Cu siguranță nu e pauză, ți-ai fi dat seama de asta. Azi nu e marți? Ba da, ăsta este și motivul pentru care ești singură aici. Ai încurcat zilele, astăzi intrai la 14.05.

Foto: Andreea Marcu

Teodora Burete

iubește să scrie, deoarece consideră că este cea mai bună metodă de a-și crea propria lume desprinsă de realitate. De asemenea, muzica, desenul și cititul sunt obiceiurile care o ajută să se relaxeze în orice moment.