Incă o zi…

Unele zile sunt minunate. Ai timp să lenevești, să- ți bei liniștit cafeaua, să citești o carte veche, sau să ieși cu prietenii. Nu prea ai teme, motiv de bucurie desigur, nici teste imposibile, așa că cele mai bune lucruri pe care le poți face sunt simple: să stai în pat și să asculți muzică, sau să ieși singur pe afară. Până la urmă singura persoană în care poți avea încredere deplină ești tu însuţi. Te plimbi singur, pierdut în gânduri, în amintiri, în melodii.

Nu scapi ușor, însă, și persoana din fața ta se nimerește să folosească ACEL parfum ce te enervează la culme. Pluteși… de ce acel parfum?! Atunci când vrei un moment de liniște, doar tu cu tine, dar parcă-i simți prezența. Îi repeți numele de o sută de ori în gând pentru nu a fi nevoit și nici tentat să-l pronunți de fată cu prietenii. Nu de alta, dar este secret. Nu la fel de secret este și scurtul vostru trecut, ce a trecut prin gurile tuturor cunoscuților. Dar poate că au uitat, îți spui tu plin de speranță. Eh, o voce interioară te contrazice și începe să râdă.

Şi uite că și în această zi de leneveală, în această zi dedicată ție te gândești tot la… trecut. Al naibii, nu-ți dă pace. Ești prins într-un trecut-prezent greu de rezumat și de înțeles. Stai și te întrebi dacă o amintire este ceva ce ai în prezent sau ceva ce ai pierdut, dar vrei să te atașezi așa de mult încât nu poți uita. Trecutul se reflectă în prezent doar dacă tu vrei asta.

Îmi calc pe orgoliu și îi trimit un mesaj. Nici nu mă aștept să-mi răspundă: trăiască orgoliul! Aparent este singurul prieten care i-a rămas, este cel care îl menține pe linia de plutire, cel care îl hrănește. Sunt prinsă în vrajă atunci când începem să vorbim ca și cum suntem prieteni. Sunt prinsă încă o dată în lumea lui, lumea lui atât de diferită de a mea. Nu știu de ce, dar uneori îl văd ca pe o vedetă. Cred că răutatea l-a transformat în ceea ce este acum. Un nimic, un nimeni. Un nimeni important însă pentru mine. Se ascunde în spatele ochelarilor de soare, dar știu că se uită. Simt asta, simt și că este diferit, dar nu face nimic să demonstreze asta. Trăiască superficialitatea, bătaia de joc și glumele. Dacă știu un lucru, acela este că m-am săturat să fiu prinsă în universul lui atunci când îl pot avea pe al meu. Mai știu că dacă vrei să pornești un război trebuie să știi ce vrei să câștigi. Dar eu nu îl mai vreau, poate doar așa pentru orgoliul personal. Totuși, îmi vreau propria identitate, nu o voi fura pe a altora.

Foto: Andreea Dogaru

Petra Stănescu

este o persoană prietenoasă, sociabilă și mereu cu zâmbetul pe buze. Este o fire veselă, dar și sensibilă și se așteaptă mereu ca lumea să devină mai bună. Cedează foarte greu și este orgolioasă, dar este acolo unde îi sunt și prietenii și la nevoie îi ajută. Singurul lucru real pentru ea este scrisul, el îi oferă o lume perfectă sau aparent perfectă.