Dragostea e mai bună

Eşti fericit… sau crezi că eşti, dar nu-ţi pasă oricum. Pasă… păsare… a păsa… nu prea ştii ce înseamnă aşa-i ? Ţie nu îţi pasă. Tu dispreţuieşti oamenii cărora le pasă. Îi consideri slabi şi fără speranţă.

Te trezeşti de dimineaţă şi îţi torni leneş nişte cereale în castronul umplut cu lapte nici prea cald, nici prea rece… aşa, pe gustul tău. Te apuci de învăţat. Da… eşti aşa de mândru că ai acest talent de a te rupe de lume când înveţi şi reuşeşti să reţii informaţiile foarte repede fiindcă… ce să mai… nu ai nicio grijă. Ai prieteni cu care ieşi în oraş şi îţi faci de cap, ai o iubită… hmm… cum se spune la voi… a, da! Ai o iubită bună rău de tot. Desigur că deşi eşti mândru de iubita ta, nu te sfieşti să te laşi prada fetelor care par demne de ceva promiţător. Mergi la liceu ascultând muzică liniştit. Muzica nu îţi stârneşte niciun… cum îi spunea… a, da! Sentiment! Nu ştii ce înseamnă asta. Îţi aminteşti vag că prin fumul des de ţigară al localului unde îţi pierdeai vremea plângea o fostă iubită îndrugând ceva despre sentimente. Ţie nu îţi păsa. Fumai liniştit în timp ce Gary Moore te impresiona prin nota ţinută timp de 30 de secunde pe Gibsonul lui maroniu.

Trece puţin timp, te desparţi de iubita ta fără să îţi pese, ea suferă 3 zile şi îi trece. Continui cu şcoala, cu ieşirile, cu fetele, fără a te mai gândi la altceva. A devenit un obicei. Asta este viaţa ta şi îţi place. Te aşezi liniştit în bancă şi simţi un parfum care îţi aduce oarecum aminte de mare. Nu te-ai mai gândit la ea de mult timp. Mai ţii minte că primul tău sărut a fost la mare? Îţi aduci aminte de zvâcul din pieptul tău fragil şi de tremurul mâinilor ei atunci când buzele voastre s-au întâlnit. Îţi aduci aminte de râsetele voastre şi de uimirea ei naivă de atunci când un val obraznic v-a întrerupt momentul de maximă intensitate. Uitaseşi de toate astea. Fumul de ţigară ţi-a şters aceste amintiri, însă acest parfum a reuşit să ţi le aducă înapoi. Eşti curios de unde vine acest miros care a reuşit să trezească în tine o asemenea trăire. Simţi cum parfumul se îndreaptă spre uşă. Vezi doar o şuviţă de păr castaniu, însă te avânţi în căutarea ei. Ieşi din clasă şi te uiţi în jur. Şuviţa tocmai a făcut dreapta pe coridorul principal. Alergi împingând lumea din calea ta. Ajungi pe coridorul principal şi o vezi. Stă nemişcată, rezemată de perete, parcă aşteptând. Ochii ei negri au o strălucire aparte care parcă îţi spune „Nu mă vei cunoaşte niciodată”. Are o figură inocenta care, nu ştii de ce, te atrage. Simţi o provocare în acea făptură al cărei parfum încă persistă în nările tale. Dar nu este orice provocare… e ceva mai mult… nu ştii să îţi defineşti ce este.

Foto: Alex Neagu

Ajungi acasă şi mănânci un sandwich. Nu-ţi e foame. Minţi ca ai mâncat la şcoală ca mama ta să nu te oblige să mănânci. Parfumul încă e acolo, în nările tale. Imaginea ochilor ei încă este vie în mintea ta. Nu îţi faci nicio temă şi nici nu înveţi. Minţi ca nu ai. Iei chitara şi cânţi ceva la întâmplare, fără să gândeşti prea bine ce faci. Fără să vrei, îţi iese o progresie de acorduri minore cu o urmă vagă de tristeţe. Laşi chitara. Deschizi calculatorul şi intri pe Facebook. O vezi online. Te gândeşti… „Să îi scriu, să nu îi scriu… „Până la urma renunţi. „O las pe mâine… da… îi scriu mâine” îţi zici. Ai mai avut nişte conversaţii cu ea care au fost puţin cam neplăcute. Nu prea te suportă, nici tu nu o suporţi, dar vrei… nu ştii nici tu ce vrei. Mai trece ceva timp şi începeţi să vorbiţi. Din vorbă în vorbă vă împrieteniţi şi începe să îţi placă. Nu… nu plăcerea pe care o ai pentru fetele din local. E o altfel de plăcere. O plăcere pe care nu ai mai simţit-o de mult timp. La şcoală continuaţi să nu vă suportaţi, în schimb seara, pe chat, vorbiţi destul de deschis. Începe să te facă să uiţi de fumul de ţigară prin care priviri perverse te căutau. Îţi arată că nu au dispărut fetele pe care obişnuiai să le preferi înainte să apară fumul de ţigară.

Aveţi primul sărut, dar parcă nu simţi nimic… defapt simţi. Ea nu simte nimic. Figura ei nu schiţează absolut nicio urmă de plăcere sau de dezgust. E indiferentă. Asta te pune pe gânduri, dar nu te face să renunţi. Te gândeşti încontinuu cum să faci să o cucereşti, să fie a ta. Şcoala deja nu te mai interesează. Singurul motiv pentru care te duci este ca să o vezi pe ea. Renunţi la fumul de ţigară deoarece te simţi complet în mirosul parfumului ei. Continui să ieşi, dar nu mai ai aceleaşi activităţi ca înainte. Stai şi te uiţi la ecranul plat care aşterne fără sonor un meci de fotbal în timp ce îţi bei tăcut vinul fiert. Persoanele de lângă tine îşi continuă activităţile care acum ţi se par animalice şi demne de dispreţ. Îţi iei liniştit haina şi ieşi. Simţi nevoia de aer curat. Te uiţi pe cer şi admiri stelele. „Oare ce face în momentul ăsta?“ te întrebi în timp ce mergi tăcut spre staţia de metrou.

A doua zi îţi propui să faci pasul următor. După sute de scenarii pe care ţi le faci, alegi calea cea mai simplă. Mereu ai considerat că simplitatea este cheia tuturor problemelor. Te duci la liceu…

Ajungi acasă învăluit de un sentiment de goliciune. Nu spui nimic şi mergi în camera ta. Trebuie să te descarci. Nu ştii ce să faci. Iei chitara şi cânţi 2 ore încontinuu. Te simţi puţin mai bine, dar nu e de ajuns. Încerci să citeşti, dar nu te poţi concentra. Mâine ai test la mate aşa că încerci să rezolvi nişte exerciţii. Nu îţi iese nimic aşa că azvârli caietul într-un colţ al camerei. Nu înţelegi. Nici nu îţi mai aminteşti cuvintele ei. Tot ce îţi aminteşti e un râset. Da… acum parcă îţi aduci aminte de ceva… ţi-a râs în faţă. Nu a crezut niciun cuvânt.

Eşti deprimat. Prietenii tăi îţi spun să renunţi, dar nu îi asculţi. Nu vrei, nu poţi să renunţi aşa uşor. Încerci în continuare, însă ea te priveşte cu acelaşi dispreţ ucigător. Prietenii te conving să mai inspiri puţin din fumul de ţigară, însă nu îţi place. Are un gust amar. Îţi e dor de parfumul care îţi aduce aminte de mare. Eşti îndrăgostit!

Mai trece timp şi uşor uşor ea devine mai deschisă şi începe să creadă puritatea sentimentelor tale. Începi să speri din nou. „Gata, am reuşit!” îţi zici, dar intervine o problemă care îţi sfâşie şi ultima urmă de speranţă… problema sentimentelor ei, care par a fi… inexistente. Mai încerci ceva timp însă fără sorţi de izbândă. Într-o zi te hotărăşti să renunţi. Îi ceri un ultim sărut şi îi destăinui toată iubirea ce i-o porţi. Ea acceptă şi îşi cere scuze.

Eşti confuz. Simţi o mahmureală sufletească. Nimic nu este clar în afară de un lucru: deşi ai pierdut-o, a reuşit să te scoată din fumul de ţigară.