8000 de mesaje…

8000 de mesaje.

Un milion de sentimente, de fluturi, de speranțe distruse.

Acele pasaje în care ne luam la revedere.

Nopți nedormite.

Lacrimi. Țigări.

Regrete. Vise.

Nu mai simt nimic. Nici măcar durere. Simt un mare gol. Este gol. Este încă o prostie de adolescent cu moralul la pământ, trist, foarte trist… O mare pierdere de timp a fost între noi, despre altceva nici nu se pune problema. Și totuși, poate nu este prea târziu pentru a-mi încuia vechile sentimente într-o cameră întunecată, poate nu este prea târziu să arunc și eu cu noroi, dar nu aș vrea să mă murdăresc. Nu sunt el.

Cuvintele nu mai spun nimic, lacrimile nu se opresc să mai curgă și stau să mă întreb cât va mai dura până voi trece peste. Din răzbunare i-aș distruge inima în mii de cioburi, pentru că este făcută din sticlă și este rece ca gheața.

Va mai dura… Va mai dura până să pot să mai vorbesc cu el. Va dura până nu voi mai simți absolut nimic. Va trece timpul până voi putea să-i zic că-l urăsc pentru că nu îl urăsc. Dar cel mai important, va trece muuult timp până i se va decongela inima.

Partea cea mai amuzantă este că am știut de la început cine este. Am știut și ce vrea. Am știut în ce mă bag, am știut că voi ajunge demoralizată. Poate că am mers prea departe prea repede, poate l-am plăcut mult prea mult. Nu merita el asta. Dintre toți era cel mai nepotrivit. Dar totul a început ca un joc, un joc ce s-a terminat prost pentru mine. El acum nu mai își aduce aminte nici numele, nici chipul, nici vocea mea… Ironia- nu mă va uita! Glumele lui, zâmbetele aruncate în trecere, prosteala. Amintiri, momente înghețate în timp, momente plăcute, unele mai neplăcute..

El m-a distrus fără ca măcar să realizeze. A crezut că reprezintă un scop al meu de atins. Un fel de premiu, de trofeu. Tâmpenii de copil plin de orgoliu și vanitate. El este cel care colecționează sentimente și se joacă. Dar hai să suferim puțin și să spunem lucrurilor pe nume: el nu are cu adevărat sentimente, nu are regrete, nu are conștiință, are un trecut și acel trecut îl menține, îi hrănește orgoliul.

Chiar și dacă mi-ar fi zis lucrurile pe care le-a făcut înainte tot m-aș fi aruncat făra minte. Trebuie să recunosc că oricât aș fi încercat nu s-ar fi schimbat, nu s-a schimbat nici pentru altele, nu se va schimba niciodată probabil. Poate că îi place să fie nesimțit. Poate că îi place ca toți să vorbească despre el, să fie în centrul atenției.

Dar sunt o persoană suficient de bună pentru a ierta. De uitat nu voi uita, nu am cum. Voi râde când îl voi vedea cu altele, voi râde cât de naive sunt și cum vor pica în capcană mai devreme sau mai târziu. Voi râde și nu le voi zice nimic. Voi aștepta să văd lacrimile pe chipurile lor angelice. Voi aștepta să văd până unde poate ipocrizia și nesimțirea să ducă, minciuna și falsa încredere. Totuși îmi pare puțin rău pentru bietele fete care încă își fac speranțe. Ale mele au pierit, s-au dus odată cu ultima lacrimă vărsată pentru el, însă vor rămâne mereu acele 8000 de mesaje.

Foto: Dragoș Voicu

Petra Stănescu

este o persoană prietenoasă, sociabilă și mereu cu zâmbetul pe buze. Este o fire veselă, dar și sensibilă și se așteaptă mereu ca lumea să devină mai bună. Cedează foarte greu și este orgolioasă, dar este acolo unde îi sunt și prietenii și la nevoie îi ajută. Singurul lucru real pentru ea este scrisul, el îi oferă o lume perfectă sau aparent perfectă.